Compromisul - tratat de pace sau capitulare? Options

[Szimcsi]

Discutia a inceput aici:

link

Si la sugestia lui Angeldust, deschid un topic pentru a dezbate acest subiect spinos pentru mine.

Ce reprezinta compromisul pentru voi? Pentru cine ati renunta la propriile idei si convingeri si ati adopta metoda de mijloc? Cum stiti cand sa cedati?

Si ce e mai important: cat sunteti dispuse sa lasati de la voi?

This post has been edited by Szimcsi: Nov 13 2007, 12:13 PM

[kalua]

Pai eu zic cam asa: compromisuri pana-n 25%, restul trebuie sa curga de la sine. Si comprimisurile sa fie facute de ambele parti, nu numai unul sa-si calce pe coada.
Mi se pare o chestie foarte personala, unii fac compromisuri la chestii la care altii nici n-ar indrazni sa se gandeasca...

[ioannaraluka]

Szi...welcome to your new life
Nasa mea de botez imi spunea de cand eram mica "casnicia e un lant de compromisuri continue"...sincer, am crescut dorindu-mi sa nu fie asa, dar...e o arta care se invata. Stiu ca ai deschis topicul despre compromis in general, dar deep down tot la asa ceva se reduce.
Eu cred ca o sa stii cand si cat sa lasi de la tine in momentul in care sa oferi va deveni mai important si te va face mai fericita decat atunci cand primesti. Este intr-adevar ceva personal, nu putem anticipa ce si cat si cu atat mai putin in ce masura cedam, dar ideea ar fi sa castigi facand un compromis, nu sa pierzi.
Nu stiu daca se refera intr-adevar la a-ti pierde "personalitatea", nu cred, dar, pentru ca esti la inceput de drum...lasa ideile preconcepute la usa (IMG:style_emoticons/default/mf_surrender.gif)

This post has been edited by ioannaraluka: Nov 13 2007, 08:32 PM

[kalua]

Pai de multe ori face compromisuri numai pentru linistea din casa, nu ca primim nu stiu ce la schimb. De ex.: trebuie sa mergem la socri sau la niste prieteni de-ai lui, noi obosite si fara absolut niciun chef de facut vizite, sotiorul incepe sa puna bot si sa spuna ca le-am promis oamenilor ca venim. Deci ne imbracam, ne aranjam si ne ducem chit ca numai de-asta nu ne arde. Ce-am primit la schimb?
Ca daca ne apucam dupa o saptamana sa-i aducem aminte ca am facut compromisul asta cerand ceva de la el, de multe ori se interpreteaza ca-i scoatem ochii. (IMG:style_emoticons/default/closedeyes.gif)

[Szimcsi]

Ioana, complimente pentru intelepciunea care reiese din randurile scrise. Si sper sa ajung sa gandesc asa si eu intr-o zi.

Deocamdata insa, inca ma lupt cu revolta care ma cuprinde de fiecare data cand ajung la un compromis. Ma gandesc "Iar am lasat de la mine".

Si mi-e teama ca intr-o zi o sa ajung sa nu mai fiu eu, sa nu mai exist, pentru ca am renuntat la toate ideile care ma defineau...

Poate e o idee preconceputa, dar mi-e imposibil sa nu gandesc asa.

Kalua, exact asa gandesc si eu.

This post has been edited by Szimcsi: Nov 14 2007, 09:09 AM

[ioannaraluka]

(IMG:style_emoticons/default/blush.gif) am avut o groaza de timp sa ma gandesc in ultima vreme, so...
Sa stii ca nu esti singura, mi-am pus si eu aceeasi intrebare acum cativa ani si ce pot sa spun e ca nu ideile definesc o persoana, sau, cel putin, nu acele idei...In plus, teoretic, compromisul presupune "razboi" si nu despre asta e vorba.
kalua are f mare dreptate, pentru unele persoane inseamna mult, pentru altele e cu totul alta poveste.

[kalua]

He he, asteptati sa vina si un copil, sa dati deoparte orice urma de necesitati proprii, sa vedeti acolo veselie... (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif)

[Szimcsi]

Pai, tu de ce crezi ca tot aman momentul? (IMG:style_emoticons/default/laugh.gif)

[angeldust]

Uite....pentru mine treaba e oabla.
De o saptamana muncesc ca oarba si nu mai am timp de nimic. Nici sa mor. Imi convine treaba asta? Normal ca as prefera sa stau cu burta in sus si sa vina servitorii, dar sunt constienta ca asta nu se poate. Asa ca am facut un compromis. Vreau salariu mai mare, vreau sa avansez? Poi atunci trag pana pic lata. N-am nici o garantie ca recompensa va fi pe masura efortului depus, dar nu ma simt nici un moment ca si cum "Iar am lasat de la mine" sau "O sa ajung sa nu mai fiu eu" sau te miri ce. Nu, e o chestie asumata. Stiu ca daca vreau ceva tre sa dau la schimb altceva. De prea putine ori pica din cer sau se aliniaza astrele in asa fel incat totul sa mearga smooth de la sine.

Cred ca la fel e si in relatii. Nu mai traim vremuri in care casatoria sa fie ceva pe viata sau impus de catre parinti. Ai libertatea de a alege sa stai intr-o relatie sau sa iesi din ea in momentul in care simti ca nu se mai leaga nimic. Daca alegi sa stai te astepti totusi ca in timp apar tot felul de probleme care se pot depasi doar daca ambele parti sunt dispuse la negociere. Insa in momentul in care doar una din parti face mereu compromisurile se ajunge dupa o vreme la ranchiuna din aia tinuta ascuns care cand explodeaza poate sa darame tot ce s-a construit pana atunci.
E foarte cu multe fetze treaba asta. Sa zicem ipotetic vorbind, ca masculului meu ii plac tare de tot prajiturile nustiucare. Eu nu stiu sa fac prajituri si nici nu imi face placere. Ma chinuie talentul totusi o data pe luna sa ii fac prajituri, doar ca sa il vad fericit, ca stiu ca si el ar face multe sa ma vada pe mine fericita. Am facut deci un compromis, dar nu unul care ma afecteaza fundamental. Ba chiar ma bucur ca pot sa fac acest compromis.
Alta situatie : el crede ca acum e momentul cel mai potrivit sa avem un copil. Eu nu simt asta deloc. El insista sa fie cum vrea el...si e dispus sa cedeze si el grozav de multe in cazul in care accept. Totusi e un gen de compromis pe care nu l-as accepta in veci. Poate nu am dat cel mai bun exemplu, dar ideea este ca nu sunt dispusa sa fac compromisuri care imi afecteaza fundamental existenta atata vreme cat stiu ca pot sa aleg.

[Cindy]

In orice relatie de orice fel trebuie sa existe compromisuri. Cu atat mai mult cred intr-o casnicie, pentru ca 2 stiluri de viata poate mai mult sau mai putin diferite se unesc, 2 caractere cu conceptiile, tabieturile dobandite de-a lungul vietii, unele foarte adanc inradacinate. Si totusi altfel nu se poate ajunge la un consens. Trebuie mai multa toleranta, dar din partea amandurora, mai multa dorinta de a-l intelege pe celalalt. Nu trebuie sa se transforme intr-un conflict al orgollilor. Multe persoane refuza sa faca concesii din pur orgoliu, pentru a nu parea slabi sau pentru a nu capitula, cum ai scris si tu in titlu, desi constientizeaza ca poate celalalt are dreptate intr-o anumita privinta. Dar nu trebuie sa se ajunga nici in cealalta extrema, nu degeaba exista vorba "cum il cresti, asa il ai". (IMG:style_emoticons/default/closedeyes.gif) (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) O solutie de echilibru ar fi cea mai recomandata, multa comunicare, reala dorinta de a-l asculta si intelege pe celalalt, iar el/ea trebuie sa simta asta. Nu trebuie privit ca, cine pierde sau cine castiga, ca un balansoar care inclina mai mult in partea unuia.
Sunt aparent lucruri banale, dar alta solutie nu exista, din pacate nu exista adevaruri universale intr-o relatie..