Femeia la 30 de ani.... singura. Nimic deosebit. Sunt destule si randurile lor se ingroasa pe zi ce trece. De ce aceasta tendinta? Pai motive ar fi destule. Femeile au devenit mai constiente si mai informate, stiu mai bine ce isi doresc de la viata, nu mai sunt dispuse sa accepte pe oricine alaturi doar de dragul unei verighete pe deget. Femeile au acces acum la putere, la bani multi castigati pe propriile picioare (si nu printre ele), nu mai au nevoie de un barbat care sa le asigure securitatea financiara. Ba chiar mai mult, daca sunt niste femei cu adevarat puternice isi pot creste si copilul singure, isi pot oferi singure validare cam pe toate planurile, mai putin cel afectiv.
Totusi, cele mai multe dintre ele tanjesc in secret dupa o poveste de dragoste, dupa stabilitatea unui camin, dupa confortul psihic oferit de o casnicie reusita. Dintr-un motiv sau altul insa, nu reusesc sa obtina nimic din toate acestea. Unele si-au trait viata din plin pe la 20 si ceva de ani si acum isi doresc sa se domoleasca, altele au fost atat de concentrate asupra carierei incat timpul a zburat pe langa ele si temuta varsta de 30 de ani le-a surprins singure si fara nici un plan serios de viitor cu vreun barbat, sau altele s-au hotarat in al 13-lea ceas sa rupa in sfarsit relatia in care se aflau din inertie pana acum dupa ce si-au dat seama ca nu corespunde deloc necesitatilor lor pe termen lung.
Implinirea a 30 de ani, din motive neelucidate inca de mine e o varsta de care se tem toate femeile, iar cele singure sunt de-a dreptul ingrozite. Ce ma fac? Incotro o apuc? Ar trebui sa fac un copil, ticaie ceasul biologic! Dar cu cine? Il fac in eprubeta? Am bani acum sa plec in vacanta unde vreau dar parca nu m-as duce singura. Zis si facut, trebuie sa imi gasesc un barbat. Dar cand? Dupa cele 10 ore pe care le petrec la serviciu si abia astept sa ajung acasa sa imi fac un sandvis si sa ma bag in pat? In weekend cand abia mai apuc si eu sa merg la shopping sau la sala (pentru ca se stie, daca iti trebuie barbat trebuie sa arati de 20 de ani chiar daca buletinul tau spune altceva). Sa ies seara in club pe unde se perinda numai pustani abia iesiti din pubertate si dornici nevoie mare de aventuri de o noapte? Eh dracie, prea complicat. Ia mai bine sa raman eu singura, ca am o multime de avantaje : nu mai trebuie sa ma epilez asa des, pot sa ma plimb prin casa in pijamaua cu Tweety dupa bunul plac, pot sa mananc singura o cutie de inghetata fara sa trebuiasca sa impart cu nimeni si pe cuvant de onoare statisticile spun ca e mult mai sanatos si odihnitor sa dormi singur in pat. Dar uite, vin sarbatorile de iarna si eu sunt singura. Ciuciu cadouri, ciuciu concediu romantic la munte...ma duc iar acasa la mama care o sa ma intrebe cand am de gand sa ma marit ca am si eu totusi o varsta. De parca ar fi asa simplu...

Societatea in general tinde sa compatimeasca o fata batrana care nu si-a gasit sortitul desi isi doreste acest lucru si tinde sa puna la zid femeia singura si trecuta de o varsta care pare ca se simte foarte bine in pielea ei si nu da semne ca si-ar dori sa isi schimbe statutul. Femeile maritate o invidiaza in secret pe femeia de cariera ce trage vartos de volanul Jeep-ului ca sa ajunga la timp la sedinta cu asociatii, dar pe la colturi o numesc in toate felurile : "acra", "frustrata","nef...consolata" si uneori, doar uneori, o fac pe buna dreptate.

Femeia la 30 de ani, desi ne vine greu sa recunoastem, trece prin niste schimbari complexe iar faptul ca e singura nu o ajuta deloc.

Daca va regasiti in randurile de mai sus, as vrea sa aflu si eu niste pareri, eventual niste sfaturi legate de cum faceti voi sa va simtiti implinite chiar si atunci cand elementul masculin lipseste cu desavarsire din viata voastra. Daca nu sunteti in aceasta situatie, puteti totusi sa va dati cu parerea, sa va imaginati cum ar fi daca...si daca se poate sa raspundeti sincer si deschis unei "probleme" (inca nu m-am hotarat daca e sau nu o problema) cu care nu putine femei se confrunta, din ce am observat eu.

e fain ce-ai scris

dupa mine singuratatea e foarte rar una voluntara.
Nu cred ca-s multe femei care sa nu-si doreasca sa simta iubirea unui barbat. Din pacate ziua de azi inseamna viteza maxima si neatentie la timpul care zboara cu gandul ca 'eh. asta pot s-o fac si maine' si uneori 'maine' nu mai vine si nici timpul nu se intoarce ...

varsta de 30 nu mai este nici pe departe ce era pe vremea bunicilor noastre, o varsta batrana
ani dintre 30 si 40 pot fi una din cele mai frumoase perioade din viata unei femei. pot fi anii cand cariera e deja pe drumul bun deci durerile de cap aferente "problemei' sunt mult diminuate, anii cand apare barbatul asteptat, anii cand soseste primul copil, anii cand apar primul rid, dar mai ales anii in care o femeie straluceste in toata spendoarea ei (nu ma refer doar la aspectul fizic)

n-am o solutie la "problema" sau daca as avea, ar fi subiectiva, insa indiferent de varsta, stiu ca singuratatea e rar companionul pe care ni-l dorim.

Foarte fain ce ai scris, de aceea esti si "prima pagina".
Parerea mea? Parerea mea e ca nu cred ca trebuie sa judecam o persoana dupa cat de casatorita sau necasatorita este. Daca luam in considerare faptul ca rata divorturilor e intr-o continua crestere si ca cei care o dau in bara cu alegerea partenerului de viata sint din ce in ce mai multi, starea civila nu are nici o relevanta.
Casatoria e un pas important si trebuie facut cu grija. Am cunostinte care la 30 de ani sint la a doua casatorie ratata. Ce avantaje au in comparatie cu alte cunostinte care au facut 30 de ani si nu s-au casatorit? Nici unul. Pentru gura lumii e la fel de "grav" sa ai doua-trei divorturi la activ cu a fi "fata batrina".
Ca o gluma: am mers cind aveam vreo 20 de ani la tara; un copilut cind a aflat ca am 20 de ani si nu sint maritata, a facut o fata luuuuunga si a inceput sa strige la mama-sa: "Maaaama, uite o fata batrinaaaaaaa!".

De unde mi-e foarte usor sa deduc ca exista inca persoane pentru care a te "realiza" in viata este sinonim perfect cu "a fi maritata". Nu fac parte din acea categorie si nu mi-e rusine cu asta.
Insa nu consider ca a te "marita" cu o cariera de succes este cel mai potrivit lucru; solutia? Calea de mijloc: adica gasirea solutiei de a impaca si capra , si varza: si cariera, si familie. Nu e usor, insa nu e nici imposibil atita timp cit stim cum si cind sa facem delimitarile de rigoare si sa luam cele mai bune decizii.

Peste câteva luni voi avea şi eu exact vârsta fatidică atât cât Radio Şanţ să mă desemneze matricea neîncăpătoare pentru mitul femeii de 30 de ani care e musai să se simtă neîmplinită fiindcă nu le are pe toate. Sau nu pe toate câte zice lumea că ar trebui să le aibă. Da' dacă e să afiu absolut sinceră, lumea se holbează la mine cam ciudat de vreo câţiva ani deja ... deci aş putea presupune că e mai grav decât se spune. (Asta dacă reuşesc să împlinesc 30. Că dacă nu, imaginaţi-vă oroare la mica bârfă: bine, maică, că n-a avut bărbat ... n-a avut noroc, săraca, că n-a făcut avere ... ie timpurile grele, maică ... da' nici fată bătrână să nu ajungă, aşa ceva n-am mai pomenit! nţnţnţ )

În urmă cu 10 ani, revistele pentru femei investeau cantităţi însemnate de hârtie şi cerneală pe tema asta, scoasă dintr-un fel de arhivă imaginară cu lucruri de care să ne temem în viaţă. "Femeia de 30 de ani" este o expresie care l-a făcut celebru pe Balzac, a îngrozit generaţii de dudui de atunci încoace şi care astăzi, odată cu notorietatea lui Baubau, stârneşte râsul oamenilor normali.

Vă propun să mutăm limita de Baubau la 31,7 ani sau, de ce nu, la 46 şi 2 luni, dacă 50 e prea de tot sau la 20 şi un pic nu intră în definiţia femeii.

Nu mă luaţi în seamă, astea-s frustrările unei "babe" de aproape 30 de ani, absolut necăjită că nu e deja divorţată şi că nu are un copil pe care nu-l vede crescând fiindcă plodul (ciudate creaturi, nu-i aşa?) are tupeul de a-i da dinţii tocmai pe durata teambuilding-ului care (nu-i aşa?) este absolut necesar pentru optimizarea ...

Fetelor sub 30 de ani, faceţi-vă un pustiu de bine şi nu vă pierdeţi vremea cu legende distructive. Doamnelor venerabile, nu regretaţi nimic din ce aţi făcut la 30 ani, o viaţă trăită e aşa cum e, nu vă daţi note înainte de examen.

Iar voi, astea de treij, treij şi ceva, haideţi pe la mine să ne tăiem venele dacă e.

Discleimăr profi: Cele de mai sus sunt doar un pamflet, pentru a oferi un răspuns cât mai creativ iniţiativei de creaţie a Angelinei.

Dore, io am 34 si nu sint maritata cu acte-n regula. Insa refuz sa ma sinucid din acest motiv.
Si cred ca mi-e mai bine asa decit divortata de tispe ori pina acum, pentru ca m-am maritat doar de dragul de a fi maritata.

Bre, atunci dacă n-avem clienţi la lamă propun o cafea şi-o tacla.

Ai observat ce plăcere are Radio Şanţ în a compătimi pe săraca femeie cinstită, mamă eroină care stă placidă şi suportă orişice fiindcă a apucat să se mărite? Dacă divorţează nu se poate să nu fi fost şi ea de vină. Dacă nu se mărită iar nu e bine. Dacă mai are şi 30 de ani e dezastru de-a binelea!
Dacă e măritată şi îi merge bine, are şi copii care nu-i fac probleme atunci minte. Minteee, dom'le, e o falsă şi o aia, numai aşa ca să nu aibă X ce bârfi.

Uite, pe asta n-o pot pricepe nici eu, în ce o fi constând dragul de a fi măritată? Că nici atunci nu scapi de Radio, imediat ce s-au asigurat că te-ai băgat în rând cu lumea, următorul punct pe ordinea de zi e să afle dacă, cu cine şi când înşeli sau eşti înşelată.

Cam la momentul ăsta îmi surâde alt mit, ăla cu insula pustie.

Dat fiind faptul ca la intrebarea "ce o sa te faci cind o sa fii mare" eu dadeam raspunsuri gen "pilot" sau "spion" si niciodata "mireasa" cum facea o buna parte dintre fetitele de aceeasi virsta ( pe vremea aia nu se vorbea de modelling! ) ca nu imi placea jocul "de-a mama si de-a tata", ci mai curind coordonam batai cu dusmani imaginari pe cimpuri de batalie numai de mintea mea stiuta, cu toate ca stiu a face mincare si a rezolva treburi gospodaresti cel putin la fel de bine ca o muiere marita, ceea ce comenteaza sau nu radio-santul nu beneficiaza de ilustra mea atentie.
Exact cum ai spus, la nevoie sau in clipe grele, un radio-sant adevarat cu un consiliu adevarat de iubitoare de telenovela expandata in viata reala, face doar ce stie mai bine: da din gura.
E gratis, e distractiv (pentru ele!) si ocupa prea multul timp liber pe care il are o buna parte din omenire la dispozitie...

sunt de acord cu tine dar uite care este problema mea: am 25 de ani si prietenul meu 24. suntem impreuna de un an dar el nu vreas sa se insoare inca si eu nu vreau sa ma marit. in plus nu ne mai intelegem asa de bine. ce sa fac acum? sa il parasesc si sa sper ca voi gasi barbatul ideal sau sa stau si sa sper ca el se va schimba si sa scap astfel de stigmatul fetei batrine?
Vreau si eu un raspuns clar.

Ai vointa, daca vrei un raspuns clar... Cum sa iti dau un sfat? Pot eu sa iti traiesc viata, sa stiu ce simti tu, ce simte el? Nu...
Lasind gluma la o parte, ce te intereseaza ce zice lumea la urma urmei? Iti tine lumea de cald cind ti-e frig? Iti da lumea de mincare cind ti-e foame? Iti alina lumea durerile sau iti este alaturi cind ti-e greu? Nu! Ce-ti pasa ce zice lumea?! Fa ce crezi tu de cuviinta, ca nu traieste "lumea" in locul tau.

Mai fetelor ce-am mai ris...Doamne ce mi-e drag forumul asta. L-am asociat cu un parc cu miresme de roze si triluri de privighetori .
Aveti 30 de ani si sinteti frumoase, destepte, aveti o cariera, insa va plingeti ca n-aveti
barbati... si sinteti babe ...pai atunci eu ce sa mai zic daca am cinzeci? Sint multi... dar nu anii din viata noastra conteaza ci viata din ei, fetelor viata e frumoasa cu barbat sau fara barbat...da mai bine fara. Barbatul e un lucru bun (uneori) dar... trebuie sa stii sa-l folosesti, si se strica repede (deh...defect de fabricatie). Si un sfat...asa de la o baba adevarata (care cica a fost foarte iubita...dar atit de iubita incit aproape sa fiu omorata si papata...nu degeaba se spune ca sentimentele barbatului trec prin burta)...barbatul e bun dar are un defect: este foarte orgolios...daca aveti nevoie de el gidilati-i orgoliul, dati-i papa buna si mai ales faceti-l sa creada ca sinteti naive...si nu cumva sa-l cicaliti...ca a venit beat, ca va doare capu si nu puteti sa-i satisfaceti "simtamintele", ca-i miros ciorapii, ca sforaie...nu mai spun...pe scurt ei au nevoie de o papusa gonflabila pe care sa o bage-n sifonier dupa folosire si mai ales sa nu faca zgomot la desumflare. La ce poate fi folosit? Hmm...buna intrebare! A...da, la astupat gura lumii... si la treburile care necesita efort fizic numai ca unii sint din aluat de catir, asa ca aveti grija...pe astia nu-i urnesti usor.
Ce va pasa voua de lume zimbiti dragalas, zimbiti ironic, zimbiti fericite, zimbiti...prostii vor muri, ce daca te-au etichetat batrina, birfa, etichetarea si sa moara capra vecinului sint sporturi nationale.
Eu m-am maritat la 23 de ani ca sa astup gura lumii, ca nu-mi placea sa ies la distracii si mai ales eram tinuta tare din scurt din cauza principiilor mamii (Sloganul ei era: calul bun din grajd se vinde) cind a venit sa ma ceara le-am spus ca nu vreau sa ma marit, dar n-am avut incotro au sarit toti pe mine "asta-i baiat bun, innebunit dupa tine si daca mai alegi mult ai sa ajungi fata batrina si ai sa culegi"...la 33 am divortat si am scapat ca prin urechile acului...si ce credeti ca tot timpul asta gura lumii s-a odihnit vre-o clipa? Nuuu...dar eu nu mai aveam timp sa ma sinchisesc de ea, aveam destule necazuri si am devenit imuna la gura lumii.
La 34 intimplarea a facut sa intilnesc altul care se dadea cu fundu de pamint ca ma iubeste...am ramas sceptica la toate declaratiile si dovezile lui. Intr-un sfirsit din cauza unui concurs de imprejurari si pentru ca am vazut un avantaj pe termen scurt mi-am zis: de ce nu! Sa mai incerc odata...oricum aveam experienta divortului si mi-am spus ca daca se va strica si asta macar il folosesc pentru ce e bun...nu a durat decit un an, ca sa-mi dau seama ce se ascunde sub masca de indragostit in stare de orice.
Asta nu inseamna ca nu exista si barbati care sint in stare sa iubeasca cu adevarat...eu l-am gasit la 40 de ani, mai binezis el m-a gasit pe mine si asta-i valabil si la celelate doua cazuri...de altfel belele nu trebuie sa cauti iar fericirea poti s-o cauti cit vrei ca tot cind vrea ea vine...
Sintem impreuna de 10 ani si nici in ruptul capului nu vreau sa ma casatoresc...stie ca pot sa-mi iau bagajul si sa plec daca-mi tuna... i-am impus sa-mi respecte dorintele si independenta.
Am trait cu el clipe frumoase si am fost impreuna la bine si la rau...este intr-adevar ce mi-am dorit?
Poate...dar nici acum nu stiu sigur...uneori simt tare nevoia sa fiu numai eu cu mine...si acum v-am gasit pe voi, ce ma bucur. e tare placut la taifas cu voi!
Cred ca aveam vocatie de fata batrina dar mi-am gresit cariera, prima data din cauza gurii lumii...pe urma din interes, acum pentru ca chiar ma iubeste si nu s-a stricat inca...dar mie-mi place cu voi si va apreciez pentru ce sinteti...asa ca nu va plingeti! Daca sinteti in gura lumii inseamna ca existati si sinteti invidiate!
Sfaturi : Fiti voi inseva, umpleti-va singuratatea cu tot ce va place, nu iertati nimic, profitati de tot ce va ofera viata si mai ales invatati sa folositi "lucrul ala bun"...in favoarea voastra, nu va lasati folosite sau influentate, pastrati-va independenta ca gura lumii puteti s-o umpleti oricind cu ceva nu numai cind esti fata batrina. Pe mine demult nu ma mai intereseaza gura lumii si asta e un secret al starii de bine...ZAMBITI si fiti OPTIMISTE fiti mandre de ceea ce sinteti voi.

Ai scris incantator de adevarat si foarte elocvent. Te felicit!

Da, dom`le, Fleur scrie bine tare! Primeste si felicitarile mele pentru asta!

Ma gindesc la mine (egoista! ) unele ar vrea sa fie in locul meu, chit ca jumatatea mea e fara acte "foficioase", altii imi "pling de mila" ca nu am o verigheta pe deget... Si!? De asta nu mai pot eu...
Viata mea o traiesc eu, nu altii, dupa cum cred de cuviinta; daca e bine, o sa imi fie ok, daca nu, eu o sa trag ponoasele, nu cei care mor de grija partilor mele moi, mai mult sau mai putin "aparate" de institutia casatoriei.
O sa ma marit cu acte... cind mi-o veni ceasul!
Pina acum, Cel de Sus a considerat ca nu e momentul.
Sa nu credeti insa ca nu am avut "oferte" de-a lungul timpului... daca era sa o accept pe prima, acum eram "coana preoteasa".

Maat deci avem încă o chestie în comun!
Fleurdelis bună ideea de astupat gura lumii .

Acum, mai în glumă, mai în serios, că cele aflate în ofsaidu' gurii lumii nu pun preţ pe asta, e una. Dar familia împricinatei nu ajută uneori. Mă uit la mama: la sărbători îmi aruncă o privire lungăăă şi oftează pe ascuns. Orice aş spune eu, pe ea o doare că nu am o familie aşa cum se presupune că ar trebui să am deja la această faimoasă vârstă. Nu o pot feri de răutăţile celor din jur fiindcă ei îi spun exact ceea ce ea gândea deja.
E mândră de fiică-sa, dar vrea şi nepoţi. Şi un ginere frumos (de ce frumos şi nu deştept, bogat sau te miri ce altceva n-am idee ). Şi dacă aş câştiga şi la Loto ...

Sper că voi aveţi norocul de clanuri mai emancipate.

Mi-amintesc ca pe cand eram in liceu, maica-mea zicea acelasi lucru, vazand cate un actor mai chipes sau un prezentator de stiri mai breaz, "mama, unu din asta sa-mi aduci acasa!"

Cat despre nepoti, asa sta situatia si la mine, de parca au intrat zilele in sac. Ambele mame zic ca ar fi un panaceu. Asa sa fie?

Mai fetelor mamele astea ale noastre parca-ar fi croite dupa acelasi tipar...mamele, fara exceptie, deindata ce devin mame se retrag din propriile lor vieti zbuciumate sau deznadajduite şi incep sa le traiasca pe cele ale copiilor, daruindu-le impreuna cu dragostea materna şi visele lor destramate, sperand aceleasi absurditati pe care le imaginasera la persoana intai in numele copiilor, crezand orbeste si cretin in faptul ca nefericirea lor ar putea fi razbunată prin fericirea copiilor.
Da iote lupu moralist! Poate sint de virsta mameleor voastre si am si eu un baiat de virsta unora dintre voi...si m-am apucat sa le judec pe ele...de multe ori ma trezesc si eu judecund-o pe mama dar daca ma mai gindesc o clipa ma regasesc in multe ipostaze...in pielea ei si atunci ma intreb...oare nu sint si eu o egoista? Oare aveam dreptul sa-i dau viata copilului meu doar asa ca sa am eu satisfactia sa-l vad tot timpul fericit...ce am eu sa caut in viata lui, am eu dreptul sa-i spun ce trebuie sa faca... daca nici eu n-am stiut ce sa fac la timpul meu si ma irita orice sfat venit de la mama...nesuportind ca se baga in sufletul meu...nu! Mamele ar trebui sa-si vada de viata lor...si viata il invata pe fiecare ce are de facut. Nu de putine ori m-am trezit in postura de mama dupa tipar dar vazind iritarea copilului mi-am dat seama si m-am dus in alta cmera mi-am tras doua palme...
De cind am incetat sa ma mai amestec in viata lui am devenit cei mai buni prieteni si el stie ca oricind are nevoie de ajutor eu sint aici...daca-i spun ca pentru el se supara...m-am suparat cind mi-a spus ca mamele ar trebui sa-si traiasca viata lorsi sa fie aici pentru ele...a trebuit sa ma gindesc mult ce-a vrut sa spuna si cind am inteles m-am bucurat si am fost mindra de intelepciune lui...copii nostri au dreptul la viata lor...cu necazuri si bucurii...si vine un timp cind trebuie sa stam deoparte si nici macar sa aruncam o privire care poate rani mai mult decit cuvintele uneori...Si nu-i asa daca tot le-am dat viata de ce sa nu-i lasam sa faca ce vor cu ea, e ca si cum ai darui cuiva o prajitura si apoi ii impui sa o imparta cu tine...bunul simti ar trebui sa ne tina deoparte si sa asteptam in liniste sa fim poftite.

Dore

Offff, Fleur, de ce nu te-am cunoscut eu acum ani de zile???!!!

eei nu-i chiar asa

sunt si eu mama si bineinteles ca-mi doresc ce-i mai bun pt copilul meu insa in nici un caz nu vreau sa traiasca ea visele mele si din cate-mi amintesc nici mama nu mi-a impus implinirea vreunei dorinte de-a ei ramase la stadiul de vis.

asa-i, mamele-s croite dupa acelasi tipar (cel putin asa ar trebui) cand vine vorba de grja fata de pui insa ce intelege fiecare prin "grija" e alta poveste. Si mie mi-ar place sa fiu prietena cea mai buna a fetei mele si lucrez in fiecare zi la asta dar daca nu o sa fiu, lasand la o parte inevitabila mea dezamagire, ea o sa ma aiba mereu acolo ca un back-up in caz de nevoie.

deci de sfarsit sfarsesc cu acelasi gand ca si tine ... cu prima fraza nu-s de acord

Singuratatea are si partile ei bune, si e frumoasa dintr-un anumit punct de vedere.Iti da libertate, si loc de multe tabieturi
Atata vreme cat exista discernamant, eu zic ca singuratatea voluntara e facuta cu cap.
E foarte simplu sa pui in cui singuratatea, plafonandu-te in relatii plictisitoare, sau din interes.
Mie varsta de 30 ani mi se pare super frumoasa, nu as da anii acestia pe 20.Admir femeile singure, la fel pe cele singure care au copil, si ma uit cu drag la femeile implinite in dragoste.Fiecare are ceva frumos, are o poveste, un motiv pentru care si-a ales destinul, si incerc sa nu judec sau sa pretind sa aleaga ceea ce am ales eu in viata.
Nu stiu de ce tot spune lumea "saraca", in cazul unei fete singure.Cine nu si-ar dori sa fie iubita si sa ofere iubire?Dar daca nu simti ca e momentul sa accepti ceea ce se invarte in jurul tau, de ce sa renunti la singuratate.Pentru ca ai 30 ani?

Eu am 3 prietene din copilarie,cele mai bune prietene(doua sunt inca abroad) desi am trait in tari diferite la un moment dat, toate 4 am avut cam aceleasi destine, si culmea, toate suntem singure, la 30 ani.Important este ca pentru o perioada lunga am trait iubiri la maxima intensitate, am experimentat viata in cuplu, am ras si am plans, am fost dependente de celalalt, am fost idolatrizate si am crezut in ëi.Sa ajungi la singuratate, voluntar sau involuntar, inseamna sa-ti dai seama ca nu mai e ceea ce a fost, ca relatia a luat-o razna, ca realitatile celor doi nu corespund, ca au intervenit frustari care sufoca relatia.
Singuratatea inseamna sa alegi altceva pentru tine si pentru el.
Se intampla adeseori ca intr-o relatie femeia sa fie fericita, iar el nu.Poti sa alegi atunci pentru el, cu pretul de a ramane singura, sa spui stop, pentru ca se consuma din nimic, face din tantar armasar, e plin de frustari si are temeri?Poti sa realizezi ca ii e teama de femeia de langa el, ca e mai puternica, si poate lua decizii mai bune decat el?Si totusi, te iubeste, te iubeste ca un nebun, esti totul pentru el, dar totul e prea mult si nu poate face fata, dar mai ales, nu recunoaste.

Singuratatea e si ea buna la ceva, cand te uiti in urma, iti aduci aminte ce fericita erai, dar si greseli pe care nu le-ai vazut atunci.Singuratatea te face sa pretuiesti momentul de fericire, care, daca il traiesti in fiecare zi, poate nici nu-ti dai seama cat de norocoasa esti ca ai parte de el(momentul ) .
Si, daca alegi singuratarea, e clar ca iti doresti mai mult, iti doresti fericirea pe care ai pierdut-o undeva pe drum.Simplu, nu?

Va spun eu ce face o femeie singura la 30 ani: se ingroapa in munca, socializeaza numai cu cine are chef, pentru ca nu are obligatii de familie, se gandeste ce sa mai faca pentru sufletul ei, are timp de prietene,cheltuie in prostie si tot ea face bani, are timp sa realizeze ca isi doreste mai mult de la ea, ia decizii spontane pentru ca risca pe pielea ei, iubeste copiii altora si la nunti e domnisoara de onoare cu forta

"Va spun eu ce face o femeie singura la 30 ani: se ingroapa in munca, socializeaza numai cu cine are chef, pentru ca nu are obligatii de familie, se gandeste ce sa mai faca pentru sufletul ei, are timp de prietene,cheltuie in prostie si tot ea face bani, are timp sa realizeze ca isi doreste mai mult de la ea, ia decizii spontane pentru ca risca pe pielea ei, iubeste copiii altora si la nunti e domnisoara de onoare cu forta "[/quote]


Pai ce e rau in asta? Eu vad numai avantaje! Tu vorbesti din pozitia femeii singure?




[quote name='Cleo' post='123873' date='Oct 10 2007, 08:13 PM']eei nu-i chiar asa


Cleo poate ai dreptate...dar oare stim ce este mai bun pentru copii nostri? Dore in postarea de mai sus a creat o imagine care mi-a amintit de mama mea, uitindu-se compatimitor la mine (aveam doar 23 de ani) ingrijorata ca nu va avea niciodata satisfactia sa ma vada in fata altarului cu cununa pe cap...ca ori voi veni acasa cu burta la gura si o s-o fac de risu lumii, ori voi ramine fata batrana si asta era cam acelasi lucru. Nu mai povestesc aici ce stare imi provocau aceste priviri...si mai ales ce sentiment de vinovatie, ca nu pot sa o fac fericita si sa-i dau motiv de mandrie in fata lumii!

Da, Fleur, vorbesc din pozitia femeii singure si ma rasfat cu avantajele de a fi singura.Si chiar nu ma vad ca fiind "saraca" asa, singurica

acu parca mi-a sunat altfel...

fleur daca noi nu stim atunci cine?
iar asta-i nu-i o intrebare cu raspuns usor

mama nu m-a grabit deloc deci n-as incadra-o la tiparul de mai sus si prin extensie nu-mi plac generalizarile si ca atare ma feresc de ele cat pot
intre un strain si parintii unui copil, balanta inclina in mod natural spre parinti desi, din pacate, exista foarte multi care nu-si merita 'titlul '

hai sa nu alterez topicul fetei de 30 de ani ... ma incadrez la varsta, nu la singurate si cu bunele si relele traite, ma declar un om fericit

Lotte bravo pentru ce ai scris! Sincer mi se pare ca ai o pozitie extrem de sanatoasa vizavi de "problema". Bine ar fi sa gandeasca mai multe asa. If only....

[quote name='Maàt' date='Oct 9 2007, 07:40 PM' post='123643']
Da, dom`le, Fleur scrie bine tare! Primeste si felicitarile mele pentru asta!

Multumesc Maàt!
Voi ma puneti la ambitie sa-mi indeplinesc si ultima conditie ca sa ajung si eu OM... adica sa mai scriu o carte...asa spunea, nu mai stiu cine, nu mai stiu unde: ca un om adevarat trebuie sa planteze un pom, sa faca o casa, sa creasca un copil si sa scrie o carte...acu nu ca as fi planificat eu toate astea de la inceput dar daca tot au iesit...de ce sa nu termin sirul ca sa las gura lumii cascata? Atunci sa vada ei ce poate biata femeie singura! Ei na, cum o dau cum o-ntorc tot la gura lumii ajung...gata...nu scriu nici o carte, nu-mi pasa de gura lumii dar nu vreau sa mai intru si in gura criticilor literari!!!
Mai bine scriu aici in forum...si daca o sa ma criticati voi o sa va multumesc, ca dupa cum se stie, critica e constructiva...si daca o sa ma hotarasc vreodata sa scriu cartea cee, o sa-mi prinda tare bine!

Da...cit sint mici! Presupun ca al tau e la virsta cind e cazul sa hotarasti tu ce e mai bine pentru el...dar vine o virsta cind nu mai e nevoie sa intervii...si trebuie lasati in pace sa-si croiasca singuri drumul presupunind ca i-ai dat mijloacele cele mai bune pentru asta la timpul potrivit.

Ma bucur ca esti fericita si iti doresc sa o tii tot asa in continuare! Sigur ca si femeile casatorite pot fi fericite, dar fericirea este o stare efemera...asa cum este si casatoria si singuratatea... viata este plina de surprize!
Eu va doresc la toate indiferent ca sinteti singure sau casatorite numai surprize placute...daca s-ar putea!

absolut. asa-i. vorbim de fapt despre acelasi lucru.
partea cu dat ce-i mai bun e cea mai greu realizat/pastrat
noi acasa dam ce-i mai bun si anturajul, daca doamne fereste e unul pagubos, reuseste sa diminueze pana la anihilare ...am vazut cazuri.
Insa dupa o varsta incolo interventia mea in viata fetitei mele visez ca se transforme intr-o prietenie bazata pe experienta si dragoste neconditionata



merci
preiau si retransmit si eu urarea

uneori nu realizam cat eram mai ieri de fericite decat cand e prea tarziu. O relatie de cuplu lunga, nu vorbesc neaparat de casatorie, e cu hopuri indiferent cat de mare e dragostea si asa-i, din pacate, surprizele de orice fel, sunt inevitabile
de dorit este ca ele sa lase cuplul tot impreuna sau persoana 'suprinsa', tot fericita

Of Doamne , eu doar in vis eram odata singura , aveam o casa si nu striga nimeni ,,mama nu-mi gasesc bluza"......
Fetelor bucurati-va cat puteti de singuratea voastra.. la 20, 30 sau chiar 40 ani...
Sunt anumite lucruri pe care nu le mai poti face intr-o casnicie .... chiar fericita ....
Cand vin copiii lucrurile se schimba, apar alte prioritati .... nu stiu cum o fi cand ei zboara..... dar nu cre' ca mai ai sensibilitatea sufleteasca sau pofta de viata de la 20 , 30 ani....Ceva in suflet se schimba.... ceva moare cate putin ..... altceva se naste cu incetul..... In mod cert singuratea de la 30 ani nu e la fel cu cea de la 70... atunci vad ( de la mama mea) ca e un fel de gol..... oricat te-ai stradui sa-l umpli nu poti intrutotul....
Eu m-am maritat tanara de tot , 21 ani , am ,,nimerit-o'' foarte bine , am 2 fete maricele , dar mai sunt uneori momente in care as vrea sa fiu singura 1 zi sau 2 .... , dupa 2 zile e deja greu.... Stiti cum e .... fiecaruia i se pare ca la altul e mai bine ... In orice caz eu mi-as dori ca fetele mele sa aiba o perioada de ,,singuratate''..... e un fel de timp special pe care ti-l acorzi tie insuti... nu pot zice ca eu nu l-am avut , doar ca a fost tare scurt..... si ramai cu dorul lui in suflet...
Oricum ar fi sufletul e plin de doruri neintelese , chiar in mijlocul fericirii....Poate tocmai ele fac fericirea atat de efemera...

Ce frumos ai scris...este foarte adevarat ce spui tu....desi mie nu imi place singurateatea....dar imi place sa am timpul meu..in care nu vreau sa vad si nici sa aud de nimeni! Este drept ca inca nu am copii

Si eu ma bucur ca nebuna cand sunt singura acasa, intru, fac un scurt dans de victorie in sufragerie, tip in fiecare camera pe diferite tonalitati ca am locuinta numai pentru mine. Cu toate ca-mi iubesc extrem familia.

dar nu cre' ca mai ai sensibilitatea sufleteasca sau pofta de viata de la 20 , 30 ani....Ceva in suflet se schimba.... ceva moare cate putin ..... altceva se naste cu incetul..... In mod cert singuratea de la 30 ani nu e la fel cu cea de la 70... atunci vad ( de la mama mea) ca e un fel de gol..... oricat te-ai stradui sa-l umpli nu poti intrutotul....

Oricum ar fi sufletul e plin de doruri neintelese , chiar in mijlocul fericirii....Poate tocmai ele fac fericirea atat de efemera...
[/quote]


Atezor ai scris minunat...si ai perfecta dreptate.
Fiecare virsta are farmecul ei si trebuie sa ne bucuram de tot ce avem si ce-i frumos in viata indiferent de virsta si de statutul social, viata are si partea ei frumoasa, trebuie doar sa stim sa o privim...sint convinsa ca si mama ta se bucura de nepotele si de faptul ca tu esti fericita.
Da cred ca orice om, ca-i singur sau nu, poate sa-si aleaga ceva din viata caruia sa se dedice...si sa iubeasca, pentru ca dragostea din interior, la orice virsta face viata frumoasa.

Nu e rau sa fii si singura, macar o perioada, macar o data in viata, atata timp cat singuratatea asta nu se prelungeste nepermis de mult si devine o povara nedorita de cea care o poarta.
Asa cum sint oameni care spun ca o femeie nemaritata la 30 de ani este o fata batrana, exista si partea adversa care idealizeaza singuratatea la 30 de ani. Dar pana la urma e de preferat sa fii fericit(a) intr-un cuplu.

Cred ca e inscris in genomul nostru dorinta de a gasi pe cineva. Doar pentru ca lumea se schimba ,nu cred ca insasi natura umana e diferita.

Insa...nu prea mai cred in existenta unei relatii fericite. Poate ca sunt marcata de propria mea copilarie intr-o "familie dezorganizata" sau de muuuuultele muuuultele femei divortate si inacrite pe care le vad si le aud in jurul meu...sau pur si simplu de faptul ca nu cunosc nici un cuplu cu adevarat fericit.Nu vorbesc de cuplu format acum 3 luni,carora inca le mai miroase a trandafiri cand apare celalalt, ci de chestia adevarata,cu 10-15-20 de ani in spate.Desi nici asta nu ar duce la siguranta,am vazut barbat plecand de langa partenera de 11 ani de pe o zi pe alta fara nici o explicatie,asa ca...


Si asta mai e un factor...nu cunosc multi barbati langa care sa ma vad fericita. Poate ca e vorba de barbatii romani,nu ca as vrea sa generalizez, dar cam duc lipsa de multe si pretentiile cat carul...Ma rog, astept "saptamana oarba" si disiparea gandurilor negre. De abia implinesc 22 de ani la urma urmelor...

Si poate ca nici singuratatea nu e chiar motiv de taiat venele

hai sa zic si eu ce a reusit sa coaca cap'sorul meu de 20 de ani legat de acest subiect
cred ca fericirea nu ar trebui sa depinda atat de mult de o relatie.ideal ar fi ca orice om sa aiba o stare permanenta de multumire sufleteasca(lucru foarte greu de pus in practica).stiu ca e un cliseu..dar ar trebui sa "culegem" bucurie din lucurile marunte...daca numai o MARE dragoste sau un SUPER job f bine platit ne poate face fericite...atunci suntem mai predispuse la dezamagire

sa stii Rozi ca am ajuns la aceeasi concluzie...Nici o sansa de relatie fericita atata timp cat nu esti impacat si echilibrat cu tine insati.nici nu are rost sa incerci macar. soar proiectezi frustrarile asupra celuilalt care se va satura la un moment dat. deci nu prea e salvarea la printul cel frumos care vine sa te pupe si te trezesti din toate alea.

Eu sa stiti ca ii dau in judecata pe Fratii Grimm.

Rossana ,

Exista cupluri fericite si dupa 10,15,20 ani , in care dragostea poate nu mai este la fel de patimasa, dar capata alte valente ,pe care nu le are in primul an....Cred ca e important sa treci prin toate ,,etapele" ei .. ca sa-ti poti da seama ce este dragostea.....pentru ca de fiecare data o definesti altfel... iar anii petrecuti langa omul drag ar trebui sa-i infrumuseteze definitia ....
E ca si atunci cand privesti anotimpurile ... verde crud ... izbucnirea ... galben insorit ... fierbinte ..dogoritor... ruginiu... frunze plutind in vant... toate nuantele de verde, galben si ruginiu amestecate ..... si apoi tacere .... alb imaculat....
Nu stiu daca gasesti doua persoane care sa inteleaga la fel cele de mai sus ... daca ele insa se intalnesc... doar albul imaculat , tacerea , nefiinta .... le mai poate desparti..
Eu am avut sansa asta , as dori-o si pentru fetele mele dar ele vor parcurge singure cararea dragostei cu toate peisajele ei ... isi vor alege imaginea in care se regasesc.....
In general se ,,ard" etape ... izbucnirea este urmata de frunze ruginii .... si s-a pierdut toata frumusetea inlatuirii firesti...
Dar in timpul in care traim .... traim repede ... inclusiv dragostea !

Cam devreme ca sa fii dezamagita, nu crezi?

"Cam devreme ca sa fii dezamagita, nu crezi? smile.gif "

Ei , Justine, cap batran pe umeri tineri .

Chiar ma gandesc mult la subiectul asta , cred ca tine si de mediul in care am trait...Ma gaseam de curand in masina cu mama mea si 2 prietene de-ale ei (toate divortate) si incepusera o discutie despre barbati, soti, cat de bine e fara , ce liniste ai * desi mie stilul ala de viata mi se pare atat de linistit ca e depresiv *.

Ma cutremuram la gandul ca am de ales intre singuratate si sentimente de genul asta fata de barbati ( fie ca divortezi sau gandesti asa despre "oficial").Totally random, cred ca in momentul in care o femeie incepe sa vorbeasca despre sot si ii spune pe numele de familie "Popescu nu face asa , draga...", e clar ca e totul gata. Ma zgarie pe creier, imi vine sa tip de cate ori aud ( plus tonul de zeflemea asortat).

Nu imi doresc sa ajung ca femeile acelea!! Mai bine singuratate decat sa proslavesti traiul gol si letargic.

Cam tot asa cu cinism privesc si eu treaba most of the time. Dar am vazut si cupluri (f rar ce-i drept) in care cei doi se intelegeau perfect chiar si dupa 30 de ani de casnicie, te uitai la ei si iti dadeai seama ca sunt facuti unul pentru celalalt, oameni perfect normali, plini de viata, realizati pe toate planurile. Nu stiu...am vazut vreo doua familii din astea si pe undeva a incoltit speranta ca "uite ca totusi se poate". Cred ca tot secretul e sa alegi cum trebuie si sa te casatoresti for all the right reasons, nu de teama sa nu ramai singura sau mai stiu eu ce alte motive. Sa nu incepi cu un compromis, pentru ca si asa o sa fie nevoie sa faci destule pe parcurs.

Angelu' asa zic si eu...nu trebuie sa ne fie teama de singuratate indiferent de varsta si sa ne aruncam intr-o relatie din acest motiv. Mi-amintesc c-am savurat cu placere perioadele de singuratate din tinerete. Si acum mai am momente cand vreau un spatiu doar pentru mine, sa ma gandesc la ale mele, sa nu ma simt sufocata. Chiar ma distreaza cand imi aduc aminte ce distractie era pe maica-mea cand pleca tata vreo 2 zile la tara. As fi foarte fericita, daca casnicia mea ar fi cel putin la fel de reusita ca a parintilor mei. Dar totul depinde de noi, de cata grija avem de ea. Si daca reusesti sa te simti bine in pielea ta, sigur ii transmiti si celuilalt aceasta stare.
Frumoasa comparatia ta cu anotipurile ATEZOR.

sunt de acord cu tine!:)

Eu am 26 de ani, merg pe 27, si nu inteleg un lucru. Oare sunt chiar asa urata de ma plac doar nasparlii?

Sigur ca decat cu asa nasparlii, mai bine singura! Vorba varului meu: "Decat rau, mai bine burlac convins!"

Sunt multi baieti si barbati frumosi, dar toti sunt luati!

Asa ca... ma intreb daca n-o sa merg la manastire la 30 de ani... Ca sa nu raman singura sau sa ma consolez cu vreun nasparliu de care sa-mi fie rusine sa ies cu el pe strada...

Zici tu ca e plin de barbati care arata f bine? Mie mi se pare ca nu e deloc asa. Raportat la cate femei arata f bine, barbatii aratosi sunt chiar extrem de putini. Si cei care sunt de obicei sunt vanati de toate femeile, iar ei profita din plin de chestia asta. Si de ce nu ar face-o? Si eu, daca as fi un barbat super frumos ... cred ca as abuza putin de chestia asta
Si majoritatea femeilor care arata bine se cam ghideaza dupa aceeasi mentalitate : "Femeile sunt ori curv# ori prea urate ca sa fie cu##e"
Acum legat strict de problema ta, eu te inteleg...fiecare femeie isi doreste un Brad Pitt langa ea, care sa mai fie si fidel pe deasupra si inteligent si devreme acasa. Dar de cate ori se intampla asta in realitate? Fiecare "pachet promotional" are avantajele si dezavantajele lui.
Un barbat frumos mai greu iti va fi fidel cand stie ca oricand poate avea 100 de femei la picioarele lui. Un barbat frumos si inteligent va alege o femeie la fel de frumoasa si inteligenta. Daca esti una din femeile astea...esti o norocoasa...ai sanse mari sa il tii langa tine...dupa ce le omori pe restul de 100 de femei frumoase si inteligente care il vaneaza Un barbat frumos, inteligent si cu multi bani ...pe langa faptul ca e aproape un mit ca Mos Craciun, daca apare un asemenea specimen...apar si cele 1000 de femei gata sa isi doneze un rinichi ca sa il aiba Vezi? Prea mult stres
Un barbat mai putin frumos...dar acceptabil, te va aprecia de 10 ori mai mult daca tu esti frumoasa, iar daca esti frumoasa si inteligenta de-a dreptul te va pune pe un piedestal pentru ca stie ca foarte greu va gasi una mai buna decat tine, la ce are el de oferit. Plus ca ... din proprie experienta stiu ca barbatii mai putin frumosi sunt mai buni la pat Isi dau mai mult silinta, nu au impresia ca e suficient sa se dezbrace, sa isi etaleze patratelele lucrate la sala si gata..ai orgasm
Un barbat urat...fara nici un fel de sarm si sex-appeal..well, cui draku ii pasa de el? Mie una nu. Ca vreau copii cat de cat frumosi Barbatii urati cu spume sunt doar atat...urati Singura lor sansa e sa faca multi bani si sa isi gaseasca vreo Monica dispusa sa ii iubeasca si pe ei.

angel esti mortala si te aprob total ce cele scrise mai sus, eu un personal niciodata nu am cautat sa ies cu barbati frumosi, ar fi fost mult prea stresant pt viata mea

angel...fata desteapta, corecta logica! De fapt ce-i ala barbat frumos?
Barbatul trebuie sa fie un pic mai frumos ca dracu, da sa fie mai intelept ca mine!

Si eu zic ca nu tre' sa fie prea frumos.Am avut eu un prieten prin liceu era frumos cu spume si viermanos la fel. Avea m. multe prietene in acelasi timp, unele care nu puteau renunta la el habar n-am de ce. Si uite asa eu l-am lasat cu mandra cealalta cand am aflat, dar faza e ca nu pt mult timp cred, pana a gasit iara 2 variante. Faza cea mai hilara a fost ca mandra cealata vroia sa se intalneasca cu mine si eu am zis for what?
Nu cred ca e asa importanta frumusetea, cred ca daca esti compatibila cu el si e un tip Ok din pct-ul tau de vedere e cel mai bine. Acuma ce sa zic tre' sa existe si scantei in dragoste dupa parerea mea. Fiecareia ii vine randul si nu e nici o graba, pt casnicia inseamna si m. multa treaba nu numai pleasure.

Si mie imi place mult postul lui Angelu' si chiar ma bucur c-a mai avut o leaca de timp sa scrie pe-aci.
Desi-i tinerica , are ceva experienta de viata si spune multe lucruri reale...deci aprob si eu cele scrise de ea, precum Clara.

Da, nu e bine sa ai un barbat prea frumos.Si eu am avut prieteni frumosi si nu m-am ales decit cu suferinta.Acum mi-a venit mintea la cap si nu mai caut frumosi...dar am pierdut cam mult timp pina mi-am dat seama.

Niciodata nu am vrut un barbat frumos. De fapt, daca ma gandesc bine, nici nu m-am gandit la "printul din poveste", nu m-am gandit cum o sa arate, asa cum multe fetite de 12 ani iti vor spune "vreau sa fie blond cu ochii albastri si o alunita langa buza". De ce? Pentru ca mi-a fost teama ca, facandu-mi un model si cautand numai un lucru, voi trece poate cu vederea multe altele. Mi-a fost teama ca, dorindu-mi ceva prea mult, nu o sa-l gasesc. Am avut si eu deceptiile mele, tulburari inevitabile de corazon la varste fragede, n-am fost niciodata cu o frumusete intruchipata, m-as fi simtit in pericol, probabil, pentru ca, asa cum spunea angel, inca 100 de fomei stau la coada sa-ti puna coarne.
Am descoperit ceva foarte frumos, ceva frumos care s-a nascut din cenusa, pe cineva cu care nu m-as fi vazut pentru ca mi se parea total nepotrivit si arogant Insa nu m-am lasat pacalita de aparente, de ambalaj, am vrut totusi sa sap mai adanc, sa incerc sa descopar, sa caut ceva ce-mi place la el. Nu am avut nici un motiv sa o fac insa ceva sau cineva mi-a spus sa incerc, totusi, si am descoperit ca fericirea nu vine cu Brad Pitt, cu Visa sau cu Rolls, vine cu sufletul, cu gesturile, cu ajutorul, cu sprijinul, cu iubirea neconditionata, cu dorinta de a fi mai bun, cu un simplu cuvant bun spus intr-un moment greu. Nu am nici pe departe 30 de ani si mereu ma gandesc ca nimic nu e vesnic, nu vreau sa-mi fac sperante prea multe din acelasi motiv de mai sus.
M-am imaginat singura la 30 de ani si recunosc ca mi-ar fi greu, acum, dupa ce stiu cum e sa fii implinit. Acum o vreme as fi spus bucuroasa ca ar fi perfect, as avea timp de mult mai multe lucruri. Ce stiu este cu siguranta este ca nu as face un capat de tara din "30, numarul fatidic. 30, dezastrul speciei umane. 30, pragul fericirii, now or never". Sa fim seriose, fetelor, am vazut cu ochii mei femei care la 50 de ani isi gasesc barbati compatibili cu ele fara sa se "chinuie" asa cum unele femei o fac pana la 30 de ani, disperate sa nu cada in gura satului. Bullshit! Orice varsta este perfecta pentru a iubi, nu exista lege si regula care sa ne impiedice, iar daca fericirea vine la 45/60/70, let it come!
Eu nu pot decat sa va doresc sa fiti iubite, implinite si libere sa faceti ce vreti, fara sa dati socoteala. Iubirea nu inseamna un lat in jurul gatului, iubirea inseamna intelegere si ajutor reciproc. Fiti libere sa iubiti cand vreti, cum vreti si pe cine vreti, sau chiar ce vreti, fara sa va pese de ei, cei perfecti care privesc pe vizor la imperfectiunile vietii voastre!

fetelor bunica mea fie iertata mi a spus odata "un barbat frumos nu va fi niciodata doar al tau" cand eram mica nu vroiam sa cred dar cu timpul am vazut ca e foarte adevarat

uh dar se pune problema asa?
Trebuie sa mai fie ca mine care vad persoana cu care au o relatie ca fiind cea mai frumoasa(din toooate punctele de vedere Daca incep sa simt altceva,se cam termina totul..
Rose glasses anyone?