Rostul si rolul casatoriei in vremurile noastre, , este casatoria o institutie invechita? Options

[angeldust]

Stiu ca am mai discutat eu despre acest subiect si reprezinta o mica obsesie personala, dar vreau sa aud in detaliu parerea voastra despre acest subiect.
Stiu ca avem pe forum femei casatorite si fericite, femei care au divortat, femei necasatorite, femei necasatorite dar cu relatii de foarte lunga durata si chiar copii, etc etc, deci totul e suficient de variat incat parerile sa fie probabil impartite.

Prima mea intrebare este:
Ce rol credeti ca mai are casatoria, ca insitutie, in vremurile in care traim? Ca sa nu fiu inteleasca gresit, precizez ca nu contest sub nici o forma rolul relatiilor de lunga durata, rolul familiei, ci vorbesc doar despre acel act in sine, documentul care atesta ca "da domle, esti nevasta lu Cutarescu de acu"

Sunt curioasa daca sunteti deja casatorite, care a fost motivul principal pentru care ati facut acest pas? Pentru a proteja legal copiii, averea? Va simteati mai in siguranta odata facut acest pas? Asa vi se parea normal si firesc datorita educatiei primite? Sau ma rog, as fi curioasa sa stiu propriile voastre motive originale (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

In cazul in care ati divortat as fi curioasa daca stiind ce stiti acum v-ati mai fi casatorit in the first place? Sau daca aveti de gand sa va recasatoriti?

In cazul in care aveti o relatie de lunga durata insa ati ales de buna voie sa nu va casatoriti (si stiu sigur ca avem cel putin un caz (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) ) sunt curioasa de ce ati ales asa si mai ales daca ati intampinat ceva probleme din acest motiv.

Daca sunteti solo si nu aveti nimic stabil momentan, sunt curioasa totusi de ce ati vrea sau de ce nu ati vrea sa va casatoriti?

Acum, sunt convinsa ca multe din voi nu vor putea vorbi deschis si sincer despre acest subiect, asa ca v-as ruga sa raspundeti doar daca puteti si simtiti sa spuneti exact ce simtiti si credeti, nu ce ar trebui sa simtiti sau credeti. Sunt convinsa ca subiectul este de interes pentru foarte multa lume (me included) si nu as vrea sa le servim o doza in plus de fantasmagorii ca exista destule in prezent tocmai legate de acest aspect, motiv pentru care foarte multi sunt total dezamagiti de casatorie dupa ce o probeaza pe cont propriu, pentru ca ei auzisera si crezusera ca este cu totul altceva.

[Lexie]

Mi-a parut foarte frumos cum a scris deedee si sper si eu ca oficializarea relatiei sa o intaresca si mai mult.

Eu sunt intr-o relatie de 3 ani, iar anul acesta implinesc 22 de ani. Cand ma gandesc la casatorie, ma gandesc la ceva frumos, dar care este prea devreme sa fie facut acum. Ma vad facand nunta undeva la 24-25 de ani. De ce atunci si nu acum? Pentru ca pur si simplu asa simt eu ca va fi bine si pentru ca niste ani in plus nu vor face nici un rau relatiei, din contra, vom avea si mai mult timp sa ne cunostem, sa ne testam in diferite circumstante, sa vedem daca intr-adevar cel de langa noi este ceea ce vrem. Si totusi, acest "ceea ce vrem" este atat de vag, pentru ca nu poate nimeni spune cu certitudine ca ceea ce vrem astazi vom vrea si peste 10 ani.

Institutia casatoriei a fost intotdeauna ceva natural pentru mine. Parinti, bunici, rude, toti au casnicii reusite, desi cu totii au trecut prin perioade tulburi la care am luat parte. Din ele am invatat si mi-am dat seama ca nu este catusi de putin usor sa ai o casnicie fericita.
Consider ca nunta m-ar lega spiritual de partenerul meu, as simti ca e ceva in plus care ne uneste, pe langa iubire, ar fi ca o aprobare suprema. Suna prea mult, poate, dar asa simt. Nu sunt o persoana religioasa, nu merg duminicile la Biserica, cred in felul meu in Dumnezeu si atat. Pentru mine, nu foaia aceea ne leaga, ci juramantul pe care l-am despus in fata Lui, nu a preotului, nu a ofiterului de la starea civila.

Cred ca e greu sa explice cineva de ce s-ar casatori sau nu, cred ca e pur si simplu un lucru pe care il simti. Si daca Doamne fereste lucrurile nu ar merge pe fagasul bun, desi as suferi enorm, probabil as incerca sa gandesc rational si sa actionez rational si sa gasesc rezolvarea cea mai buna, fie ea si divortul. E trist, foarte trist, si din pacate se intampla.

Stiu ca multe dintre voi au dat sfatul acesta: suntem tinere, ar trebui sa experimentam inainte sa ne legam. Eu am inceput un pic prea devreme cu experimentatul si am avut suficiente intamplari care m-au facut sa-mi doresc stabilitate, liniste, intelegere, armonie. Nu regret ca am ales asta in loc sa zburd, desi ma gandesc uneori "ce-am avut si ce-am pierdut". Atunci pun in balanta si vad ca ce am avut ar fi fost oricum efemer, pe cand ce am acum poate fi pentru o viata. Depinde numai de mine, de el, de noi.

Voi face pasul acesta atunci cand vom fi pregatiti amandoi, atat sufleteste cat si material. Oricata nebunie si dragoste ar fi, tot trebuie sa fim cu picioarele pe pamant. Ah, cat despre averi, nu mi-as face prea multe griji, as avea grija sa stabilim niste reguli clare inainte si daca simtim nevoia sa ne asiguram fiecare intr-un anumit fel "bunurile", probabil vom gasi o cale rezonabila de a face asta.