Divortul si copii Options

[cristayl]

daca e cineva divortat si a trecut prin abandon...rog sa ma contacteze.....multumiri si pupici fetelor (IMG:http://www.elady.ro/forums/style_emoticons/default/iloveelady.gif)

[cristinabl]

Buna! E prima data cand accesez un forum si marturisesc ca nu am citit regulamentul, prin urmare imi cer scuze anticipat daca voi leza cumva pe cineva de aici. Am o problema ( pe care am sa incerc sa o expun cat mai pe scurt) si sper sa va dati si voi cu parerea, poate iese ceva bun...in principiu, sunt o femeie foarte hotarata in tot ceea ce fac, tot timpul am rezolarea tuturor problemelor la indemana, dar de aceasta data simt ca esuez acolo unde imi doream cel mai mult sa reusesc: educatia fiului meu.
Am divortat acum 4 ani - am incheiat o casnicie in care timp de 6-7 ani am fost nefericita, dar mi-am ferit copilul de problemele mele, judecand ca va avea propriile probleme la maturitate si ca nu e cazul sa-l incarc cu nefericirea mea. Am renuntat la tot ce agonisisem in acea casnicie (chiar daca mai bine de jumatate proveneau dintr-o mostenire din partea alor mei) si am plecat cu copilul si hainele de pe mine. Este si foarte adevarat ca ma descurc financiar si am considerat ca trebuie sa pot face fata si ca e de datoria mea s-o fac, pt copilul meu si pt mine.
In toti acesti 4 ani de la divort, tatal lui l-a alimentat si l-a indarjit in privinta mea...in acceptiunea lui sunt o nemernica care l-a terminat si asa imi voi termina si copilul...o femeie care nu-si doreste familie si care in afara de egoismul personal, nu are alte prioritati in viata. Ma doare tare si simt ca fiecare cuvant sapa in mine...
Mai nou, acum aproape 8 luni, am inceput o relatie cu un barbat. Fiul meu il detesta numai prin prisma faptului ca nu este tatal lui, fara ca macar sa-l cunoasca...considera ca "ti-am iertat divortul, nu consider ca trebuie sa tolerez si o relatie" (cred ca am uitat sa precizez ca fiul meu are 18 ani- pt mine tot un copil este). In schimb, nu are o problema cu faptul ca fostul meu sot s-a recasatorit si bine la casa lui...el are voie ca e barbat, "tie ce-ti mai trebuie la varsta asta?"....Am 39 de ani...iar eu consider ca imi trebuie.
Ultima duda a fost acum o saptamana cand a fost foarte deranjat ca prietenul meu a venit in vizita la noi (eu merg la el de 8 luni) si a considerat ca e normal sa plece de acasa si sa se mute la taica-su pe motiv ca el are "orgoli si principii"...m-am simtit groaznic si mi-am imaginat cam ce vor zice toti: aia si-a adus pe unul si si-a dat copilul afara din casa! Bineinteles ca s-a intors peste 2-3 zile cu coada intre picioare inapoi....asta e, e copilul meu...pe care se pare ca l-am cocolosit in exces in dorinta de al proteja.
Am avut multe probleme in viata (tata alcoolic, sot gelos pana la maladie, diverse probleme ca tot omul), dar am stiut tot timpul cum sa le rezolv...pe aceasta chiar nu stiu cum s-o abordez...e singurul meu copil si ma doare enorm egoismul si lipsa lui de educatie...si toate acestea sunt numai din vina mea.

[bmarian]

Buna! E prima data cand accesez un forum si marturisesc ca nu am citit regulamentul, prin urmare imi cer scuze anticipat daca voi leza cumva pe cineva de aici. Am o problema ( pe care am sa incerc sa o expun cat mai pe scurt) si sper sa va dati si voi cu parerea, poate iese ceva bun...in principiu, sunt o femeie foarte hotarata in tot ceea ce fac, tot timpul am rezolarea tuturor problemelor la indemana, dar de aceasta data simt ca esuez acolo unde imi doream cel mai mult sa reusesc: educatia fiului meu.
Am divortat acum 4 ani - am incheiat o casnicie in care timp de 6-7 ani am fost nefericita, dar mi-am ferit copilul de problemele mele, judecand ca va avea propriile probleme la maturitate si ca nu e cazul sa-l incarc cu nefericirea mea. Am renuntat la tot ce agonisisem in acea casnicie (chiar daca mai bine de jumatate proveneau dintr-o mostenire din partea alor mei) si am plecat cu copilul si hainele de pe mine. Este si foarte adevarat ca ma descurc financiar si am considerat ca trebuie sa pot face fata si ca e de datoria mea s-o fac, pt copilul meu si pt mine.
In toti acesti 4 ani de la divort, tatal lui l-a alimentat si l-a indarjit in privinta mea...in acceptiunea lui sunt o nemernica care l-a terminat si asa imi voi termina si copilul...o femeie care nu-si doreste familie si care in afara de egoismul personal, nu are alte prioritati in viata. Ma doare tare si simt ca fiecare cuvant sapa in mine...
Mai nou, acum aproape 8 luni, am inceput o relatie cu un barbat. Fiul meu il detesta numai prin prisma faptului ca nu este tatal lui, fara ca macar sa-l cunoasca...considera ca "ti-am iertat divortul, nu consider ca trebuie sa tolerez si o relatie" (cred ca am uitat sa precizez ca fiul meu are 18 ani- pt mine tot un copil este). In schimb, nu are o problema cu faptul ca fostul meu sot s-a recasatorit si bine la casa lui...el are voie ca e barbat, "tie ce-ti mai trebuie la varsta asta?"....Am 39 de ani...iar eu consider ca imi trebuie.
Ultima duda a fost acum o saptamana cand a fost foarte deranjat ca prietenul meu a venit in vizita la noi (eu merg la el de 8 luni) si a considerat ca e normal sa plece de acasa si sa se mute la taica-su pe motiv ca el are "orgoli si principii"...m-am simtit groaznic si mi-am imaginat cam ce vor zice toti: aia si-a adus pe unul si si-a dat copilul afara din casa! Bineinteles ca s-a intors peste 2-3 zile cu coada intre picioare inapoi....asta e, e copilul meu...pe care se pare ca l-am cocolosit in exces in dorinta de al proteja.
Am avut multe probleme in viata (tata alcoolic, sot gelos pana la maladie, diverse probleme ca tot omul), dar am stiut tot timpul cum sa le rezolv...pe aceasta chiar nu stiu cum s-o abordez...e singurul meu copil si ma doare enorm egoismul si lipsa lui de educatie...si toate acestea sunt numai din vina mea.

generatia asta rebela e peste noi ,ne depaseste ;e tragic ca facem eforturi supra naturale pt copii nostri iar inapoi primim cam ceea ce primesti tu chiar acum.Poti incerca sa discuti cu el deschis,daca are un pic de creier ar trebui sa inteleaga,adevarul e ca tu ti-ai facut datoria de mama si l-ai crescut pana a ajuns major de aici mai departe daca vrea sa o ia pe o cale gresita nu prea ai ce face,eventual poate ai putea sa-i instiintezi tatal de problema lui,Sfatul meu, daca il permiti e asa - traieste viata asa cum o doresti adica fericita,meriti dupa atatia ani de sacrificiu