Victimele cancerului Options

[honney]

Tatal meu a murit saptamana trecuta de cancer la ficat. Sunt distrusa! Anul trecut a avut o melena si am mers la un spital in provincie unde nu i s-a pus un diagnostic clar..au zis ca poate e de la stomac, poate fi un cancer...dar tampitul de doctor n-a fost in stare sa ne scrie un bilet de trimitere la un spital in Bucuresti. Tata s-a simtit mai bine dupa cele 2 pungi cu sange care i s-au pus..si a venit acasa. De atunci el nu s-a mai simtit bine.Noi ca prostii..am vazut ca slabea dar am zis ca poate din cauza hemoragiei pe care a avut-o,...ca se reface greu... si timpul a trecut noi i-am zis tatalui meu sa mai mergem la un control, el a zis ca dupa sarbatori si in februarie 2007 i s-a pus un diagnostic sumbru:hepatocarcinom grevat pe ciroza hepatica.
Nu mi-a venit sa cred..am citit diagnosticul de n ori. Am fost trimisi la spitalul Fundeni unde doctorita de acolo i-a facut alte analize si a zis ca va merge la radioterapie. Doctorita renumita de la Oncologie Fundeni si-a batut joc de viata tatalui meu pentru ca l-a purtat pe fratele si tata o luna de zile pe drumuri..din diverse motive ca nu merge aparatul...ca nu l-a adus pe tata( il chemase pe fratele meu doar cu analizele tatalui meu).Dr. Rodica Anghel, pentru ca despre ea e vorba ne programase pt o simulare la radioterapie, dar intre timp starea tatalui meu s-a inrautatit. A facut icter, i s-a schimbat urina si scaunul si am chemat preotul pt ca se simtea ff rau. El saracul avea asa mari sperante ca va scapa de tumora canceroasa, dar s-a ales praful. Cand ne-am dus la Fundeni pentru simulare, madam Anghel n-a catadixit sa coboare la consultatii ci a trimis o doctorita care nici macar n-a stat sa ma asculte si ne- trimis la Floreasca fara bilet de internare..sau trimitere. Ne-am dus disperati cu o masina( tata era ff rau!). Nu ne-au dat nimic..salvare..nimic! Poti sa mori in tara asta! Sanatatea e la pamant! Toti sunt nepasatori si vor bani...si m-am saturat!
Deabia l-am internat pe tata..pentru 2 zile..si ne-au trimis iar la Fundeni. Fratele meu a mers la dr. Irinel Popescu care i-a zis ca tata mai are doar 2 luni de trait. Vestea a cazut ca un traznet! Tatal meu n-a baut niciodat, n-a fumat...a facut ciroza brusc. Nu avea decat o stare de oboseala si picioarele umflate, dar noi am pus-o pe seama muncii. Muncea ff mult! Noi stam in provincie si muncea ff mult in gradina. Am incercat cu ceaiuri, boala a evoluat, l-am mai internat de 2 ori la Interne unde un medic ne-a taxat de bani si ne-a zis ca nu poate fi operat!!! Vroiam sa-i donez ficat... si l-au trimis pe tata acasa unde s-a stins in mari dureri si hemoragii..fara sa ne dea macar analgezice! Au zis ca morfina il baga in mormant, sa-i dam fortral. N-a apucat sa ia decat 5 pastile, pentru ca s-a stins sub ochii mei si a fost groaznic in ce chinuri a murit.
Nu mai pot! Plang mereu. :crying:
Nu-l voi uita toata viata! :crying:
Suntem distrusi !!!
Ma gandesc ca n-am facut tot ce trebuia pentru tatal meu. El a mai fost internat la Spitalul Sf Ioan in 2004 pentru rinichi( credea ca are probleme cu rinichii., dar a murit de cancer la ficat!)
Ma gandesc cat de nepasatoare am fost ca n-am insistat sa ma uit pe carnetul lui de iesire din spital, ca n-am insistata sa mearga la control, ca se simtea bine....si a murit sub ochii mei!
Dumnezeu sa-l odihneasca! Era un om bun ca painea calda.

Sunt terminata!

[fortelady]

honney, e foarte trist ce s-a intamplat. Si tatal meu a murit tot de cancer. Si mama lui, si fratele mamei lui...

Nu trebuie sa te invinovatesti cu nimic. Sunt foarte putine cancere care au sanse de vindecare - si trebuie detectate din faze foarte foarte foarte de inceput (in nici un caz, cum a fost tatal tau, cand a ajuns la spital prima data).
din pacate, in marile spitale - si in Fundeni e mai vizibil ca oriunde - din cauza resurselor foarte limitate, medicii prefera sa se axeze si sa aloce resurse celor care mai au o sansa - copii, oameni depistati in faza de inceput a bolii. pentru ei, care vad zeci/sute de cazuri zilnic, oamenii nu mai sunt oameni, ci doar cazuri care au sanse mai mici sau mai mari de supravietuire. fii sigura ca nu le e usor nici lor - noi... ii avem pe cei dragi bolnavi; ei... vad zilnic situatii disperate.

este normal ce simti, cunosc sentimentul de neputinta (repet, sunt trecuta prin asta, si numai o sansa IMENSA pe care mi-a dat-o Dumnezeu m-a ferit sa trec si cu mama prin asa ceva, fusese initial diagnosticata cu cancer si ulterior s-a dovedit ca a fost altceva, dar daca mai statea.... ), cunosc dorinta de a gasi un vinovat pentru ceea ce se intampla, frustrarea, ura, durerea....
Nu e nimeni vinovat din pacate - cancerul nu alege. Langa salonul tatalui meu era salonul de copii, alaturi- cel de batrani. Nici ei nu au cerut sa se imbolnaveasca... cu atat mai putin copiii de 5 ani.
plangi (asta te va ajuta), mergi la biserica daca simti nevoia, sadeste un pom in memoria lui, implica-te si striga ori de cate ori ai ocazia, tututor, ca trebuie sa avem grija de sanatate. Durerea va trece, nu imediat (eu am zece ani de cand mi-am pierdut tatal si tot ma doare sa ma gandesc la el) dar... asta e viata. cruda. nedreapta. ne ia de langa noi pe cei dragi. nu ai ce face. exista legi mai sus decat noi....