Pentru cele carora le place sa scrie proza sau poezie Options

[Diana.]

Epitaful meu

Cind nu o sa mai fiu pe-aici, o stiu,
Voi fi ce-am fost si-n viata - un urlet in pustiu!
Dar nu mi-i ciuda, nici banat
Ca oamenii sint oameni... adica... de rahat!
Asa ca ceilor ce-si vor aduce aminte,
C-a existat o idioata fara minte,
Ce a grait intocmai ce-a gindit,
De-or fi putini sau multi, doar Dumnezeu o stie!
Eu fi-voi doar pamint, ca ma intorc in glie!
Si nu fiti suparati, nici tristi sau enervati
La toti ne e sortit ce mi-i sortit si mie!
Pamint si tarna goala... uitare in vecie!

[Diana.]

Nu mai am loc nici eu de mine
Ocup prea mult pamint sub soare
Si-i calc pe altii in picioare,
Nu vreau si nu ma pot abtine.

Pentru ca nu tac si nu plec capul
Si nu imi pasa ca nu plac,
Ca stau in gitul tututor,
Dar n-are rost sa ma prefac
Nu sint al lumii acordor!

Nu pot sa tac, nu pot sa mint
Ideile-mi nu le dezmint,
Nu scuip si apoi m-apuc sa pup,
Nu apartin nici unui grup.
Nici de idei, nici de partid,
Si da, discursu-mi e acid.

Nu stiu sa fac frumos, sa-nsel,
Nu am nici stofa de misel,
Aplic acelasi tratament
Pentru-ntelept si cel dement.

Nu-mi plac timpitii, nici cretinii,
Arunc asupra lor erinii;
Nici extremistii, mincinosii,
Ii vad mai rau decit leprosii.

Si-s multi ca mine, dar li-i frica
Si stau ascunsi, la caldurica,
Aduna simpatii si lauri,
Si ode strimbe si alaiuri...

Mie nu-mi trebuie coroana,
Nu-s pitipoanca, nici cucoana.
Sint rea, afurisita, dura,
Si nu am lacat peste gura.

Si o sa spun tot ce gindesc,
Si pina mor, n-o sa m-opresc.

[Diana.]

Crepuscul

M-am nascut intr-un timp gresit,
pe o planeta aiurea.
M-am nascut intr-o dimensiune in care
nu ma potrivesc, nu ma regasesc.
Si-s degeaba.
M-am trezit intr-o zi fara dimineata, fara soare
Fara noapte si fara luna,
doar un perpetuu crepuscul.
Innadesc... si tot e prea lung.
Tai... si tot e prea scurt.
Cuvintele sint tot ce mi-a mai ramas.
Dar si acelea sint neintelese
Nu imi pot insa desena
gindurile in neant.

Lumea inainteaza. Eu tot cad.
Lumea evolueaza. Eu tot ma intreb
Nu daca mi-am pierdut mintile,
ci daca le-am avut vreodata.

[Eliza.C]

Am uitat !

Da!
Cu siguranță
Atâtea lucruri
În cale ni s-au adunat
Și …am uitat!
Da !
Am uitat
Să ascultăm
Cu-adevărat!
Să ascultăm
Cu inima
Cea încurcată,
Mereu
Atât de complicată;
Cu mintea
Trecută prin vreme
Și incurcată de dileme.
Și da!
Am uitat
Să vedem …
Privim cu ochi
Deschiși și mari
Și-atenți la tot
Și toate
Dar nu vedem,
Nu reușim să trecem
De-aparențe,
De iluzii,
De eul nostru mândru
Cunoscător a toate,
Și nu putem avea
Mai multă claritate!
Și da!
Noi am uitat
Să mai simțim…
Să dăm frâu liber
Inimii să se audă,
Să ne-ndrume,
Să ne-arate,
Să spună tot ce o frământă…
Și da!
Se pare c-am uitat
Și…. continuăm să tot uităm,
Mereu, mereu …
Neîncetat!

[Diana.]

De-atita goliciune e rusinata ora,
De-atita pustiime desertul se-nfioara,
De-atit amar si hau, cucuta pare miere,
De-atita clipa muta si cerul se coboara...
Si cum o fi iubirea? Cum fi-va adevarul?
Un fluture ce-si fringe zbatind a lui aripa
Cind inima se-nmoaie si dragostea-nfiripa?!
Nu stim si poate nici nu vom sti vreodata,
Intr-un final stam singuri si suspendati in gloata.

[Diana.]

Lui Eminescu

E ziua ta, Mihai,
Si eu iti multumesc,
Ca inca-mi umpli mintea
Cu dor de ROMANESC.

E ziua ta, Mihai, si rogu-te, Poete,
Acolo unde-mi esti, sa pui o vorba buna,
Sa scape Romania de spiritul de turma,
Si de guverne proaste de curve si napirci,
De hoti si tradatori. Ca-i plin pe un'te duci.

E ziua ta, Mihai, si-am inc-o veste proasta,
Ninic nu s-a schimbat, esti inca actual,
Din ce-a fost Romania, a mai ramas o coasta,
Ce-o frig adinc strainii in prafuri de mangal.
Si-i cint-acum prohodul tot hotul si banditul
Toti condamnati si lepre mpart acum venitul.
Iar codrii tai tai de-arama... s-au terminat, distrus,
Ce n-au putut fura, afara ei au dus.
O alta veste-ar fi ca tu-ai fost comunist
C-ai fost doar un nebun, un sifilitic trist.
Dar trebuie sa stii, Mihai, si nu glumesc
Mai sint inca romani ce opera-ti iubesc,
Ce te citesc cind sufletul li-i greu,
E ziua ta, Mihai! Vei exista mereu!

Atita timp cit in aceasta tara
Exista Eminescu,
Ea nu o sa ne moara.

Ramii cu bine, frate al limbii romanesti
Si la multi ani, Mihai, ca inca ne traiesti!

Ma iarta, Doamne

Ma iarta, Doamne, ca nu sint in stare
Cind despre Tine spun ca nu existi
Sa ii izbesc cu soarele in catare
Si sa le-arat ca mi-s ciuntiti si tristi.

Ma iarta, Doamne, ca nu am putere,
Cind Numele-Ti il terfelesc, pagini,
Sa-i fac sa inteleaga pe nebuni
Ca-n fapt nu au nimic, nici o avere,
Si nici prea multa minte-n capatini.

Ma iarta, Doamne, ca nu-mi pot intoarce
La nesfirsit obrazul sa-mi fie palmuit.
Ca simt ca ma sufoc, ocara-Ti nu-mi da pace,
Cind zi de zi Te vad iar rastignit.

Sa fii crestin in lumea prea-moderna,
Hristoase, toti ne zic ca e rusine.
Ca Tu si Tatal sinteti baliverna,
Si ne injura toti. Si fiescine.

Un idiot, cretin, inapoiat si prost
Un pupator de moaste retardat,
Asa-i vazut crestinul, cel care crede-n Tine,
O biata dobitoaca, cu creierul spalat.

Ne fac in cite feluri, pentru ca Te iubim pe Tine,
Sa fii crestin, Hristoase, ei zic ca e rusine!

Ma iarta, Doamne, ca nu am cuvinte,
Cind despre Tine spun ca esti o plasmuire,
Sa dau un pic din Tine, sa le deschid carare,
Sa ii indrept din umbra, sa-i scot din labirinte.

Si pentru ca sint slaba,
Dar Tu pe toate poti,
Atit te rog, Parinte:
Desteapta-i pe netoti!

[Diana.]

Ma scufund
In apa care ma arde, taciune.
Inspir magma si rasuflu carbune.
Aripile mi s-au tocit de-atita cadere.
Ramin doar cu miinile-ntinse-n tacere,
Cersind o minune luata pe credit.
Minuni fac doar sfintii - si eu nu le merit.