Detaşare, cinci minute Options

[Dore]

Şi ai dreptate în parafrazare (IMG:style_emoticons/default/kiss.gif) . Pentru mine viaţa a redevenit simplă şi frumoasă când n-am mai putut să mă străduiesc.

Pe ideea următoare, când spuneam prietenilor adevăruri s-au supărat pe mine că îî judec şi îi critic.
Degeaba le spuneam că nu orice părere defavorabilă vine de la un hater, cuvintele pe care le alegeam sunau atât de mult ca cele ale oamenilor falşi pe care îi întâlniseră până atunci şi care îi răniseră.
Ce motiv poţi avea să mă ajuţi sau să-mi spui sincer ceva de bine? m-a întrebat cineva odată. Şi nu am ştiut ce să răspund atunci, am tăcut. Fundamental, omul ăla nu credea că cineva poate să fie bun şi cu el uneori.
Nu înţelegea noţiunea de pomană, iar eu cea care eram atunci nici nu aş fi ştiut cu ce să încep ca să-i explic. Să-i fi zis de karmă (nu era creştin), să-i fi zis că dau de pomană pentru future me? Cred că am făcut mai bine că am tăcut atunci, neratând ocazia să par mai puţin decât eram.
Nu ştiu nici astăzi răspunsul, dar am decis că nu am nevoie de motiv ca să ajut pe cineva. Şi nu am nevoie nici să mă explic, eu mulţumesc ori de câte ori vrea careva să mă ajute.
Spun mulţumesc şi ori de câte ori nu vrea cineva să mă ajute, fiindcă mă obligă să cer ajutor altcuiva. Iar eu nu ştiu să cer şi am nevoie de practică. (IMG:style_emoticons/default/tongue.gif)


De nenumărate ori mă gândisem că ar fi mai bine să devin mai necomunicativă sau măcar să nu mai fiu sinceră, să încetez să încerc să ajut şi să stau deoparte şi departe. Să-mi vâr altundeva bunele întenţii ...
Am decis să nu maschez nimic, să fiu cine sunt şi să înţeleg că lumea va judeca atât cât poate. Iar la rândul meu voi continua să fac atât cât pot.

Şi am învăţat să plec de lângă oamenii pentru care nu mai eram de ajuns. Să stau unde nu mai aveam loc ar fi fost fără rost. Undeva, altcineva a zis bogdaproste că exist. (IMG:style_emoticons/default/wub.gif)

Mi-a plăcut articolul pe care l-ai pus pe site. (IMG:style_emoticons/default/friends3.gif)
Dar eu nu am curaj să spun că doar femeile sunt îndrăgostite de dragoste. Există şi bărbaţi care sunt aşa, există chiar şi femei care i-au părăsit exact din acest motiv.
Femeia aia îşi dorea să fie iubită aşa cum era ea, dar bărbatul urma să fie eternul îndrăgostit, eventual şi de altcineva cândva.
Ai dreptate că ele iau decizia să rămână sau să plece pe criteriul potenţialului, iar ei iau aceeaşi decizie pe criteriul de moment.
Adesea femeile analizează prea mult şi uneori ratăm momentul, iar bărbaţii analizează uneori prea puţin şi riscă să ia decizii mari într-un moment ... discutabil hormonal. (IMG:style_emoticons/default/debile.gif)


(IMG:style_emoticons/default/thanks.gif) Ia te uită cât am scriiis! (IMG:style_emoticons/default/blush.gif) Cred că îmi place să vorbesc cu tine.

[Diana.]

Imi dai voie sa transform nitel ce ai scris intr-un articol si sa il pun pe site? Ca e mult prea frumos ce ai scris...
Si mie imi place sa vorbesc cu tine. Uitasem ce placut e.
Acolo vorbeam de femei obisnuite si barbati obisnuiti. Noi avem o doza de daruire direct proportionala cu egoul masculin.
Exceptii sint oricum. De ambele parti. Scriu ce vad in jurul meu, de ceea ce li se intimpla celor pe care ii cunosc.
Si nu li se intimpla lucruri frumoase in ultima vreme. O fi alinierea planetelor, o fi alienarea noastra de la ce ar trebui sa insemne a fi om, nu mai stiu...

[Dore]

Mă bucur să pot contribui la site măcar cu o idee. (IMG:style_emoticons/default/yeah.gif) Sunt de acord să transformi textul de mai jos după cum consideri de cuviinţă şi să îl pui pe site.

Aud şi eu de episoade rele, inclusiv în familia mea de curând. Pare a fi o mică epidemie. (IMG:style_emoticons/default/tongue.gif)
Când zici că ar fi o alienare, te admir pentru delicateţe.

Am gândit ruşine în loc de alienare, în ideea de ruşinea omului de a fi cine este, ruşine de a arăta că suntem fragili.
Înţeleg ruşinea firecăruia, fiindcă am simţit-o şi eu în momente prezente care acum fac parte din trecut.
Şi pentru că am dat cu fruntea mărunt de un perete, luptându-ma cu mine, am schimbat acel prezent pentru ca în acest prezent să nu-mi fie ruşine de trecut.
Am un snop de prostioare în palmares, dar mi le asum şi răspund pentru ele: le-am făcut fiindcă aşa eram eu, nu fiindcă aşa doream să par.
Orice sfânt are un trecut şi orice păcătos are un viitor - îmi spun în fiecare zi asta, până o ajunge în loc de bună dimineaţa.







This post has been edited by Dore: Apr 16 2015, 03:12 PM

[Diana.]

Uite ca am incercat, dar se pierde ce ai spus tu asa de frumos... Incerci tu? Te rog din suflet!
Eu as zice ca tocmai lipsa rusinii, Dore, ne-a adus aici. Am scos din noi tot ce inseamna morala, etica, frumusete, rusine, respect si am inlocuit toate astea cu un egoism feroce si instincte primare. Incet-incet ne transformam in rusinea stramosilor nostri.

[Dore]

Mă gândesc cum să le spun şi altfel, Diana. Îţi dau un semn când aflu. (IMG:style_emoticons/default/wub.gif)

Astăzi îmi pun cinci minutele tot în dreptul curajului:

Pot să dăruiesc acum după ce am învăţat să dau nu fiindcă aş avea prea mult, ci fiindcă încă îmi amintesc perfect cum era să nu am nimic.
Ultima dată când mi-a făcut Cineva viaţa praf, eram femeie în toată firea. Nu vorbim de amor aici, ci de viaţa întreagă, aia as we know it.
Bănuiam că începuse să înţeleagă lucrul ăsta şi credeam că l-ar frământa curiozităţile măcar, dacă nu remuşcările. Şi am avut dreptate, dar era vorba despre curiozităţi. În rest s-a purtat standard: m-a pus la punct şi m-a respins. (IMG:style_emoticons/default/laugh.gif)

Epilog: Chiar dacă nu-i mersese cu mine, găsise altă victimă în viaţa căreia se înşurubase şi obţinuse tot ceea nu îi mersese în beta. Însă victima se cam trezise din narcolepsie după al doilea copil, iar Cineva avea antivirusul neupdatat. Când m-am uitat prin loguri am descoperit că beta nu fusesem eu, eu eram theta. (IMG:style_emoticons/default/friends3.gif) Aici finalizez seria curajului, pe viitor voi povesti despre altceva.

[Dore]

Cinci minutele de astăzi sunt date profeţiilor din trecut:

Un foarte bun jurnalist îmi urase, pe când eram studentă, să devin o poetă mai mare decât el. (IMG:style_emoticons/default/indragostita.gif) Dar eu nu ştiu să scriu poezii, sufletul meu rezonează prea puţin cu ele.
Câţiva ani mai apoi, o doamnă psiholog îmi spunea că aş putea fi un bun practician. Dar eu mi-am dorit să fiu altceva şi am fost. De la ea am învăţat un singur lucru, care m-a ajutat adesea să fiu o femeie atipică.
Insistase că reacţiile exagerate sunt întotdeauna un semn că prezentul se confundă cu trecutul. Astfel am învăţat să tac, deşi adesea am tăcut insuficient...

Mă lupt cu optimismul meu natural şi, zilele astea, mă străduiesc să îndepărtez o falsă prietenă. De câţiva ani ştiu că este o frenemy, dar nu a contat prea mult.
Ştiu cum să o dezamăgesc, ştiu ce defecte îmi cunoaşte şi ce defecte îşi imaginează că am. Dar ezit să trec la fapte şi tot caut în mine să aflu de ce ezit. Ce idee preconcepută din buna mea educaţie mă împiedică.
Ştiu că pot să o îndepărtez, vreau să o fac - ştiu cum, am uneltele, am şi ocazii să aplic. Dar ezit în continuare.
O fi istoria noastră comună motivul reţinerilor: se va smiorcăi şi îmi va fi milă de ea. Probabil că nu vreau să îmi fie milă de ea. Mi-a spus cândva că şi eu o voi abandona şi am contrazis-o instant.

Dar a venit vremea să îi confirm că avusese dreptate.

[Diana.]

Frenemy... nimic mai trist decit un om care se pretinde a-ti fi prieten cind, in fapt, nu iti este decit un alt judecator.

[Dore]

Este într-adevăr trist, Diana. Însă pe mine nu m-a amărât faptul că mă judeca, ci acela că de-a lungul anilor mi-a tot făcut câte un rău aşa, degeaba. Numai fiindcă putea. (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)
Pe scurt, este o fiinţă toxică pe care o tolerasem prea mult timp.

Am vorbit cu ea ieri şi am anunţat-o că nu voi mai lua legătura cu ea pe viitor. I-am spus şi de ce şi nu a negat nimic din cele de mai sus.
Nu s-a smiorcăit, dar s-a apărat destul de mult şi a insistat să mă mai gândesc. Nu-i venea să creadă, nu se aştepta ... fiindcă istoria o învăţase că sunt un om foarte tolerant.


Sărbătoresc că am tăiat orice legături cu un astfel de om, nu mi-a fost uşor. (IMG:style_emoticons/default/partytime.gif)

[Dore]

Cinci minutele de astăzi sunt plătite invidiei. (IMG:style_emoticons/default/banned.gif)

Ştim ce este, de ce este şi cât de greu se scapă de ea. Oricât am căutat nu am găsit o consecinţă pozitivă a invidiei. Văd în reclame invidia citată ca argument decisiv, întâlnesc oameni care vor să fie invidiaţi. Nu admiraţi (IMG:style_emoticons/default/shades.gif) invidiaţi.

Azi am întâlnit un râvnitor de invidie care m-a întrebat complice dacă sunt minimalistă. I-am spus că s-ar putea să fiu, fiindcă fac economie la răutăţi mai mereu, dar că sunt mai multe şanse să fiu doar foarte egoistă.
Nu am perceput vreun semn că ar fi înţeles ceva din acest răspuns. (IMG:style_emoticons/default/bigwink1.gif)

Ieri am întâlnit un om rar: politicos, vorbăreţ, bun ascultător şi sincer. Nu a fost de acord cu niciuna dintre părerile mele şi i-am admirat arta cu care se declara de fiecare dată de altă părere.
Îl admir şi mi-ar plăcea să mai comunic cu un astfel de om. (IMG:style_emoticons/default/Tip-Hat.gif) M-a inspirat să lucrez cu mine mai mult pentru a-mi rafina nivelul conversaţional.
Un alt participant la conversaţie concluzionase, după întâlnire, că omul era sigur foarte fals şi cine ştie ce urmărea. (IMG:style_emoticons/default/secret.gif) Nu am reuşit să înţeleg între timp dacă a fost sau nu vorba de invidie în acea concluzie.

[Dore]

Cinci minutele de astăzi sunt despre altfel de pomană




În diminețile de week-end în general, dar și numite după-amiezi în special, cerșetoarea stă în fața magazinului. Cere câte ceva unor trecători, pentru alții are doar priviri lungi. Are cu ea câteva bolbotine mereu și doi copii. Cel mai măricel pare de vreo patru ani și este periodic altul - a rulat vreo trei în timp, celălalt e înfășat. Plânge la ore fixe, probabil îl face să plângă. Celor care ies din magazin le cere ceva de mâncare. Unii îi dau, alții nici măcar atenție. Nu m-a ratat niciodată să îmi ceară și, până de curând, nici eu nu am ratat vreo ocazie de a o ignora.

În urmă cu câțiva ani am sunat la numărul dedicat de sector să vină cineva să o asiste social. Era o iarnă urâtă. A lipsit atunci o vreme din fața magazinului, doar ca să reapară.

Ultima dată când mi-a cerut a adăugat că să fie 'ceva de mâncare pentru copii'. Nu ieșisem din magazin și nu pricepeam de ce schimbase refrenul. Ieșisem din bloc și mergeam la farmacie, mă anunțaseră că primiseră medicamentele cu care trăiesc. De la farmacie am luat și o cutie de Cavit Junior complex, pentru copiii cerșetoarei.

Mă apropii de ea și îi dau cutia, îi spun că sunt vitamine pentru copii, dar că poate să ia și ea, doar câte una pe zi pentru fiecare.

Clatină din cap când o întreb dacă poate citi ce scrie pe cutie și îi spun să nu-i dea și celui mic dacă nu are deja un an. Îmi spune că nu are.

Îi spun să țină copiii la umbră și să bea multă apă și ea cu ei și dau să plec.

În urma mea, spune: 'Dar știți ce rugăminte aveam dacă sunteți bună ... ceva de mâncare ...'

Mi-am văzut de drum, deși mă gândeam că poate nu știa ce sunt vitaminele. Dar în ziua următoare, am văzut-o de departe că venea să-și ia locul în primire, tocmai când intram în magazin. Mi-am luat ce îmi trebuia plus trei pateuri cu brânză calde, abia ieșite din cuptor. M-am dus direct la ea și i le-am dat și urma să o întreb dacă a dat vitamine copiilor. N-am avut vreme să o întreb, fiindcă s-a uitat în pungă și a spus încet: 'Știți, nu am mai mâncat salam de nici nu mai țin minte.'

Îmi venea să-i răspund că nici eu nu semăn cu Moș Crăciun nici măcar atunci când îmi pun costum, barbă și tot dichisul. (IMG:style_emoticons/default/laugh.gif)

Nu m-am mirat că nu a zis bogdaproste în niciuna dintre cele două situații, fiindcă nu-mi amintesc să fi spus acest cuvânt vreodată în toți anii de când trec pe lângă ea și lumea îi mai dădea câte ceva. Nu i-am dat ca să aprecieze, i-am dat fiindcă am vrut și am putut.

Dar pomana nu i-a fost suficientă, cerșetoarea dorea altceva de la mine. De fiecare dată. Încă un om care nu înțelege noțiunea de pomană, dar atât de diferit de cel la care mă referisem mai sus. Pare nesinceră în ipostaza de tânără mamă cu copii schimbători (IMG:style_emoticons/default/smile.gif) și probabil nu supraviețuiește din mila celorlalți, dar cerșește oricum.

M-a făcut să mă gândesc că nu e cu nimic diferită de ceilalți oameni care nu cerșesc pe stradă cum face ea. Dar cerșesc timpul, atenția, sentimentele și bunurile celorlalți în alte moduri. Uneori le și obțin și le acceptă doar pentru o clipă, clipa necesară ca să le respingă sau să le declare nesatisfăcătoare. Iar eu nu sunt cu nimic diferită de toți ceilalți oameni care dau ce vor din ce au și nu înțeleg de ce nu este suficient celui care teoretic nu are nimic și vrea orice. Însă eu nu știu să cer și nici nu aș putea învăța de la ea. Ar fi primul om pe care îl întâlnesc de la care nu reușesc să învăț ceva ...

Nu mi-a părut rău că am rupt obiceiul de a nu încuraja cerșetoria. Rareori mă impresionează cineva, de obicei bătrânii care îmi amintesc de cine știe cine. Cred că mă impresionase perseverența ei, faptul că cerea mereu oricui.


Se schimbă lumea și eu mă schimb o dată cu ea. Dar noii cerșetori sunt prea moderni. (IMG:style_emoticons/default/laugh.gif)

Nu sunt un om milos, după primul episod de moarte clinică m-am lămurit ce e dincolo. Nu vă scriu și ce altă lămurire am avut după cel de al doilea și nici nu voi răspunde întrebărilor pe această temă. O postare de real life ajunge o dată la zece ani. (IMG:style_emoticons/default/biggrin.gif) Sunt doar un om mult mai greu de impresionat.