Jurnalul unei fomei nebune, ... cu hipertiroidie Options

[Diana.]

26 septembrie 2015
Niciodata prostia si vulgaritatea nu au fost mai adulate si mai aplaudate ca in zilele noastre.

[Diana.]

27 septembrie 2015
Rezonabilul este doar limita noastra de suportabilitate.

[Diana.]

28 septembrie 2015
Am ajuns sa ma intreb daca a fi surd, orb si prost nu e, cumva, o binecuvintare.

[Diana.]

03.10.2015
Pentru aripile frante nici cel mai bun doctor nu are leac.

[Diana.]

Dragostea trebuie hranita si ingrijita zilnic, in fiecare secunda, cu gesturi, vorbe si fapte de catre amandoi. Fara exceptie.

[Diana.]

Noi, oamenii, sintem niste fiinte tare cretine. Desi sint ortodoxa convinsa, stau sa ma intreb daca totusi, nu cumva, nu ne tragem cu totii din maimute. Ca prea ne place sa facem parada si sa ne batem cu pumnul in piept, sa ne dam demni de lauda inclusiv cu prostia si ingimfarea noastra cea de toate zilele. Bine ca nu ne vedem sufletele in oglinda. Si nici nu le putem poza sa le punem pe facebook...

Un singur om, un singur gind, un singur dans doar o secunda, un sor, un cer, o luna plina si natinga.... un singur inger, un apus, un inceput, un singur drum, un singur vierme, un copac, un singur ceas, un singur tren, un singur suflet in etern...
Un singur pat, un singur vis, un singur ceas de nedescris, un singur univers absurd, un singur fulg de nea incins...
Un singur tarm, un singur val, un singur hau, un singur pisc... un singur pas catre abis...

Uneori nu exista nici o "data viitoare", " trec cu vederea acum" si nici "a doua sansa". Uneori e doar "acum sau niciodata". Daca am fi destul de intelepti pentru a putea constientiza acest fapt si am trai dupa preceptul conform caruia totul are consecinte, am avea vieti mai curate, mai frumoase si mai linistite.

Sintem bolnavi. Pentru ca ii lasam pe toti sa ne imbolnaveasca. Cu modul in care o mina de timpiti ne dicteaza cum sa fim, cum sa aratam, ce sa mincam, cum sa gindim... Sintem bolnavi si timpiti. Sau doar timpiti pentru ca ne lasam imbolnaviti. Societatea si standardele ei, oamenii croiti pe tipare strimbe pe care ni-i luam drept modele si pe care, mai rau, uneori ii invidiem. Sintem prosti, timpiti, bolnavi si disperati. Vrem sa fim la fel de motati ca aceia pe care ni i-au bagat pe git si noi, ca niste curve proaste si ieftine, am inghitit si mai spunem si "multumesc". Nu ne gindim ca motul mult-dorit e un rahat. Ne e frica sa spunem ce gindim pentru ca am putea fi catalogati intr-un fel sau altul. Ne ascundem sub poleieli ieftine prostia, incultura, parvenitismul. Sintem niste imbecili bolnavi care nu stiu de capul lor... pentru ca nu il au. Si cind il au, nu stiu sa il foloseasca.
Dupa cum am spus mai sus, am ajuns niste creaturi neghioabe si bolnave...

[Diana.]

Gandul de astazi:
Sa nu fiti suparati daca ati fost vanduti. Asta inseamna ca aveti valoare.

[Diana.]

Nu mai am timp sa alerg dupa himere,
Nu mai timp si nu mai am chef.
Nu mai am timp si nu imi mai permit
Inca o gresela.
Nu mai am timp sa ii judec pe altii.
Timpul meu este prea scurt si prea important si
Nu mai am timp sa ma uit inapoi.
Nu mai am timp sa ma mint singura, crezand ca pot eu schimba lumea,
Nu mai am timp sa ma uit in ograzile altora
Cand pe a mea au napadit-o buruienile.
Nu mai am timp de pierdut.
Nu mai am timp sa ma uit in oglinda,
Nici sa ma caut in privirile critice ale celor care ma pun pe calapodul lor.
Stiu oricum prea bine cine sunt.
Si nu mai am timp de pierdut.

[Diana.]

3 Septembrie 2016

De vreo doua zile m-am gindit sa ii fac coliva lu` mamaie in Simbata asta. Sint singura care o viseaza din familie si mama mi-a spus ca in mod sigur asta se intimpla pentru ca doar eu i-am facut coliva. Si mamaie, in vis, sta deoparte, nu-mi vorbeste, parca e rusinata, nu suparata pe mine.
Cind eram copil, stateam cocotata in fundul patului, pe pernele ei apretate pe care doar eu aveam voie sa ma asez (ca in rest, daca le atingea cineva, era prapad) si o urmaream cind facea coliva si colacii si imparteala pentru tataie si mai apoi pentru unchiul Gigel. Si o intrebam: "De ce faci asa, mamaie?"
Si mamaie zicea: "Uite, Dienusa, eu fac pentru tataie-tu, Petrache, si pentru unchi-tu, Gheorghita, si pentru mamica Paraschiva si pentru taticu` Gheorghita... si pentru mine imparteala, sa imi dau inainte, ca cine stie daca mie mi-o da cineva cind oi muri?!"
Si eu ma imburicam si ziceam: "O sa iti fac eu, mamaie, o sa iti fac eu!"
Mamaie dadea din cap, a neincredere:
"O sa ma uiti, mamaie, si tu si ma-ta, ca asa e firea omului..."
Si eu protestam: "Nu o sa te uit mamaie niciodata, cum sa te uit? Si nici mama nu o sa te uite!"
Si mamaie spala griul de noua ori si se ruga si eu stateam si cu ochii mari ii urmaream miinile frumoase si inginam dupa ea, incetisor, rugaciunea...
Si apoi mamaie punea griul de coliva la fiert si se apuca de plamadit colacei in vailingul cel mare si eu ma rugam sa ma lase si pe mine sa framint... Si mamaie rupea o bucata de coca, ma punea sa ma spal pe miini si eu ma apucam sa muncesc intr-un colt de masa, copiind miscarile mamaitei... Si colacelul meu crestea si se cocea alaturi de colaceii mamaitei si mamaie ma intreba pentru cine l-am menit si eu spuneam, dupa cum imi vinea "Pentru tataie Petrache, pentru fratele meu Florin-Ioan, pentru unchiul Gigel"... ce imi venea in mintea mea de copil...
Si apreta mamaie milieul brodat "angle", il calca frumos, il punea in cosul de biserica si aseza totul in buna rinduiala si il dadea "in antre, la rece"...
Muncea mamaie pina tirziu in noapte si a doua zi, inainte rasarit, plecam pe intuneric in timp de iarna si la crapatul zilei pe timp de vara, la cimitir, pe jos. Eu imbracata frumos, cu parul pus pe moate si funda rosie ma tineam de mamaie... si oboseam pina sa ajungem, ca cimitirul era departe, dar nu ma lasam.
"Ai obosit, Dienusa, mamaie?"
"Nu, mamaita, nu am obosit!" minteam eu, continuind sa merg, chiar de ma lasau picioarele, indirjindu-ma...
Si ajungeam la cimitir, si punea mamaie cosul pe una dintre mesele din bisericuta si incepea slujba si cinta parintele Capaciurea "vesnica pomenire" si femeile tineau de cosuri si de batic una pe cealalta si tineam si eu de cos cu mina mica, de copil, si cu cealalta scuturam marginile fustei mamaitei... si mamaie lacrima, si femeile plingeau si eu nu intelegeam exact de ce, dar simteam solemnitatea momentului si ma faceam si mai mica...
Cu o mostenirea asta in suflet ii fac si eu coliva si colacei mamaitei. Si ieri am facut coliva, am copt 12 colacei plamaditi cu faina, unt, oua si lapte, unsi cu miere... Si cind am terminat, tirziu, am pus ceasul sa sune. Si m-am trezit si m-am spalat si am tras o rochie pe mine si am plecat cu cosul repede-repede spre autobuz... si mi-am amintit ca am uitat sa iau vin! Si am intrat in panica si m-am rugat sa gaseasca Dumnezeu o cale sa ajung totusi la timp la slujba de la cimitir, care incepea la 9, ca se facuse 8 jumatate pina am luat eu vinul de la magazin de la Luiza, pina un nenea dragut mi-a desfacut sticla... si asteptam autobuzul rugindu-ma sa treaca un taxi...
N-a trecut nici un taxi, a trecut autobuzul. Soferul mi-a spus ca m-a vazut cu cosul si ca ma duce el la biserica. I-am spus ca trebuie sa ajung la cimitir, dar si la Mega Image daca ma lasa, e perfect. Am vrut sa ii dau bani si m-a refuzat, mi-a spus ca ma duce la cimitir... Mi-au dat lacrimile.
Apoi domnul sofer mi-a spus sa ii dau numarul de telefon. Era sa-mi cada ochelarii de pe nas de uimire si sa dau in risu-plinsu`.
"Pai ce sa faceti cu numarul meu de telefon, domnule?"
"Sa va invit la o cafea, nu iesiti sa beti o apa, o cafea, o apa, ceva?"
"Pai, domnule, eu nu beau cafea si nu ies..."
Nu stiu ce a inteles si ce nu a inteles... dar am ajuns la cimitir la timp. Si am plins cind cinta Parintele Grigore "Vesnica pomenire"... vocea ii seamana cu a Parintelui Capaciurea si de cite ori il aud, ma vad iar, o copilita de 5-6 ani, cu funda rosie, tirniind de fusta mamaitei si chinuindu-ma sa ajung cu cealalta mina si la cosul aflat prea sus pentru mine, ridicindu-ma pe virfuri, prin noianul de femei imbracate in negru, in mica capela a cimitirului din Macin.

Si-am impartit coliva si colacii si apoi mi-am imaginat-o pe mamaie... Stiu ca mamaie, acolo sus, se amuza teribil de cum am ajuns eu la cimitir cu coliva ei, contra numarului meu de telefon dat soferului, ca mai am muuuulte colive de dus la cimitir de acum inainte, chiar daca nu voi iesi niciodata nici la cafea, nici la suc si nici la vreo apa cu domnul Sabin.
"Domnul Sabin"... Asta cu "domnitul" tot de la mamaie o am: cind ii facea vreun barbat avansuri, imediat dupa ce a ramas vaduva (avuta si inca frumoasa!) mamaie din "domn" nu il scotea pe respectivul, ca sa priceapa omul ca nu se va intimpla niciodata, nimic mai mult care sa treaca de "domnie".
Isi lua un aer serios si punea bariere din vorba si atitudine...
Rizi, mamaie, rizi sa rasune Cerul! Am impresia ca tu l-ai trimis pe domnul Sabin, ca sa te tii de sotii! Rizi, mamaie! Rizi! Ca rid si eu printre lacrimi si tare dor imi e de tine! Rizi, coana Marioara! Rizi, sa rida si Ingerii cu tine!

[Dore]

Frumoasă fărâmă de viață ai povestit, Diana. (IMG:style_emoticons/default/kiss.gif)

Iar domnul Sabin săracul s-o fi gândit că a prins pe Dumnezeu de nojițele opincilor: femeie tânără, frumoasă și credincioasă, foarte ambițioasă să țină datina chiar și în lipsa confortului unui mijloc transport la dispoziție.
Să știi că dacă aș fi bărbat eu mi-aș face casă cu tine. Există sigur undeva în lumea asta vreun alt om care să gândească tot așa sau mai clar decât mine. (IMG:style_emoticons/default/tongue.gif)

Mi-ai adus aminte de Măcin, de bunicii mei și de ai altora, de datini. Îți mulțumesc.
Save