Rostul si rolul casatoriei in vremurile noastre, , este casatoria o institutie invechita? Options

[Fanny]

Nici mie nu-mi place cum suna asta cu spirit de sacrificiu in ceea ce se numeste una din cele mai frumoase zile din viata unei femei. (IMG:style_emoticons/default/magindesc.gif) Mi se pare corect sa fie petrecuta in stilul mirilor si cu invitatii pe care acestia si-i doresc. Poate satisfactia ca invitatii se simt bine compenseaza, dar n-as face rabat de la o zi din viata mea si-a barbatului ca sa fac pe plac multimii. (IMG:style_emoticons/default/sad.gif)
Va marturisesc ca si parintii mei si-ar fi dorit chiuieli si topaieli (in genul nuntilor moldovinesti - caci mama se trage din zona de nord a Moldovei) si probabil si socrii, dar am ocolit smechereste asteptarile lor.

Legat de ce spuneau Kalua si Angel despre cuplurile cu vechime as spune ca o parte din ele merg in virtutea inertiei si spera in "avantul" pe care-l da un astfel de act eroic. Casatoria n-are cum sa "incununeze" dragostea, daca ea este foarte anemica sau nu mai exista. (IMG:style_emoticons/default/closedeyes.gif)

[Lexie]

Fanny, sunt de acord cu ce ai spus in prima parte a postului tau.

Eu sunt convinsa ca as reusi sa impac si capra si varza, sa elimin micile chestii care sa ma fac sa ma simt prost si sa-i fac si pe invitati sa se simta bine.
Pana la urma, vremurile si obiceiurile se mai schimba. Se poate sa renuntam la mici lucruri care ne fac sa ne simtim incomod si nu cred eu ca ar spune cineva ca a fost o nunta nereusita pentru ca nu am avut "Ia-ti mireasa ziua bunnaaaaa" la usa. Nu cred ca m-as simti confortabil in situatia asta, iar daca va fi musai sa o fac, desi nu cred, atunci asta este, am sa ma supun traditiei ca sa nu-mi stric ziua, insa ultimul lucru pe care-l vreau este sa-mi amintesc de tot felul de momente ciudate in loc sa ma gandesc ce frumos a fost.

Asa cum spunea si Angel, opiniile difera si e chiar interesant subiectul asta, sa vezi ce parere are fiecare vis-a-vis de casatorie.

[Lucille]

Casatoria?! Ha! Pentru mine, din pacate, nu mai are aceeasi insemnatate ca atunci cand am facut propriu-zis acest pas. Nu vreau sa provoc vreo deceptie, inca cred in aceasta institutie, care e menita sa protejeze prin dragoste, caldura, intelegere si respect. Intotdeauna mi-am dorit sa imi cladesc o familie a mea, in care sa cred cu adevarat si careia sa ma dedic in totalitate.
La 19 ani am avut primul meu prieten pe care l-am iubit enorm si care m-a iubit si el la randul lui foarte mult. Era mai mare decat mine cu vreo 10 ani, si in aceeasi masura de matur si experimentat in ale vietii. Dupa o relatie de 3 ani, am hotarat sa ne despartim. Dupa cateva luni l-am cunoscut pe sotul meu - m-am indragostit nebuneste de el (si cred, si el de mine), petreceam fiecare zi cu el, eram de nedespartit. Eu aveam 22 si el 23. In ciuda varstei, parea destul de copt la minte. Atat de mult ne iubeam (acum nu stiu cat de reciproc era sentimentul), incat dupa 2 luni am ramas gravida intentionat, si dupa exact 6 luni de relatie ne-am casatorit - doar cununia civila. Eu eram deja gravida in 4 luni. Toate bune si frumoase. Am dat o mega-petrecere, aproape ca o mini-nunta. Dupa asta, s-a declansat ceva, nu stiu ce nici in ziua de azi - el s-a schimbat radical. Cand ne intorceam din "luna de miere" a inceput iadul, a devenit nervos, a inceput sa imi vorbeasca extrem de urat, sa imi jigneasca familia si pe mine si tot ce poate fi mai urat. Nu mai era barbatul de care ma indragostisem, si pentru care am suspendat cariera pe care incepusem sa o construiesc, si caruia imi doream din tot sufletul sa ii daruiesc un copil. Tot acest chin a continuat si cand am fost gravida, si dupa aceea, am tot sperat ca o sa se schimbe. Dar e din ce in ce mai rau. Acum fiul meu are aproape 3 ani, pentru el si numai pentru el incerc sa mai rezist. Sotul meu a ajuns sa se poarte cu mine in ultimul hal, incepand cu cele mai groaznice injuraturi legate de persoane decedate (tatal meu a murit acum 2 ani), si pana la batai. Am si sunat la politie o data. Am fost si la un avocat sa ma interesez cum pot proceda in cazul unui divort. Nu ma intereseaza decat copilul meu si atat. Oricum casa nu avem (si asta e un factor de stress), si masinile poate sa le pastreze el.
Nu am mai auzit un cuvant frumos, o imbratisare sau orice de genul asta de la el. Nu mai am nici prietene cu care sa vorbesc, unde sa ma descarc, am pierdut legatura cu toate. Nu vreau sa imi plang de mila, ce patesc eu e destul de grav si extrem de dureros, pur si simplu nu mai simt placerea de a merge acasa si de a-l vedea. La o autoanaliza mai profunda, am constatat ca nici nu il mai iubesc.
Ce as vrea sa mai adaug e ca sunt o femeie foarte puternica, o mama si o sotie foarte buna, sunt frumoasa si inteligenta si acum stiu ca sunt cu mult deasupra lui. Trist.
Nu am vrut cu acest post sa dezamagesc pe cineva, dar casatoria mie una nu mi-a adus nimic bun (in afara de baietelul meu), si tot ce a fost frumos s-a distrus in momentul cand am semnat hartia aia si el a intrat in posesia mea. Anul asta mi-am facut o lista cu lucruri de realizat. Divortul se afla in primele locuri. Daca o sa mai am candva in viata asta ocazia, nu m-as mai casatori.

Imi cer scuze ca am scris atat de mult, insa e prima oara cand povestesc asta in mediul virtual, mi-a facut foarte bine ca m-am descarcat in felul asta. Daca am fost in vreun fel off-topic imi cer scuze.

[Diana.]

Oau, Lucille! (IMG:style_emoticons/default/kiss.gif)

[angeldust]

Imi pare rau Lucille, din pacate nu esti singura in situatii din acestea (IMG:style_emoticons/default/sad.gif) Cred ca faci bine ca divortezi si cred ca va creste copilul tau bine mersi si fara atmosfera tensionata care probabil exista acum.

[Teocris]

Lucille (IMG:style_emoticons/default/kiss.gif)
Asa cum exista casatorii fericite, exista si casatorii care sunt la limita, casatorii care mai rezista "din cauza copilului"(cele mai multe) sau din cauza "nu am unde sa ma duc".
O mare parte "barbateasca" traieste cu impresia ca odata semnata hartia ii apartii. Nu se gandesc la casatorie ca la un parteneriat in care fiecare isi aduce aportul si fiecare investeste, ci ca la o relatie stapan- sclav. El este stalpul casei, el comanda si spanzura, iar ea este cea care executa, care asculta. Crede cu tarie acest lucru si nimeni si nimic pe lumea asta nu ii va schimba ideea.
Nu neg ca exista o alta parte "barbateasca" care intelege ca femeia este un om, un egal, un partener, ca are aceleasi drepturi si indatoriri ca si el si ca nu are el o stea in frunte care sa-i permita sa fie deasupra ei.
Femeile trecute prin incercari grele, prin casatorii ce s-au terminat urat, acum vor spune cu tarie"N-am sa mai fac greseala asta niciodata!", fara sa fie un fapt sigur ca la un moment dat nu vor gasi barbatul potrivit care le va schimba radical parerea cu privire la casatorie.
Femeile ce au parte de o casatorie fericita vor recomanda tuturor casatoria, fara sa ia in calcul riscul ca s-ar putea termina prost.
Un singur lucru este sigur: orice relatie va trece prin momente bune dar si prin momente rele. Cum trecem peste ele si cum rezolvam problemele asta este cel mai important, pentru ca de asta depinde succesul sau esecul.
Parerile sunt impartite si fiecare este liber sa gandeasca, de aceea nu cred ca este prea bine sa te iei dupa nimeni. Numai tu, dupa ce ai cantarit tot, poti sa hotarasti ce sa faci cu viata ta. Numai tu poti sti daca este bine sa faci pasul asta sau daca este bine sa mai astepti sau daca nu e bine deloc. Toate parerile aici expuse au la baza o poveste, niste factori care au dus la aceste concluzii. Nu ai cum sa generalizezi si nici nu ai cum sa imparti in categorii bine definite.
Ma feresc sa vorbesc despre mine si am evitat pana acum sa-mi dau cu parerea la acest topic. Pentru mine este ceva ...Fetele mai vechi stiu sau macar intuiesc in ce stadiu ma aflu, de aceea ma abtin sa dau sfaturi.

[Lexie]

Lucille, e foarte trista povestea ta si sper ca, dupa divort, sa reusesti sa-ti regasesti linistea si poate sa te indragostesti din nou, candva, cand vei putea.

Parerea mea e ca a fost o singura greseala pe care tu ai facut-o, si anume te-ai lasat prada impulsului de moment prin faptul ca ai ramas insarcinata intentionat dupa 2 luni... Stiu foarte bine ca exista cazuri de casnicii fericite formate din oameni care s-au luat dupa 1-2-5 luni, insa mie, personal, in 6 luni mi se pare ca nu ai avut suficient timp sa-l cunosti, sa vezi cum se comporta si in alte situatii, sa-l vezi la bine si la rau. Nu vreau sa para ca te judec, sa nu te superi, insa mi s-a parut ca te-ai pripit. (IMG:style_emoticons/default/sad.gif) Oricum, e prea tarziu pentru asta, dar avem ceva de invatat din experienta ta si a altor fete care trec prin astfel de evenimente greu de indurat.

Iti doresc mult succes, sa rezolvi cu bine situatia in care te afli!

[Lucille]

Multumesc Teocris pentru gandurile frumoase. Ai descris perfect casatoria mea ca fiind o relatie intre un stapan si un sclav. El chiar asa gandeste, ca eu sunt o femeie si el este barbatul si stalpul care taie si spanzura. A ajuns la stadiul in care mi-a confiscat pur si simplu cardul meu atasat contului in care primesc salariul. Ca sa aiba si mai multa autoritate si sa ma duc la el supusa sa ii cer bani din banii care ii castig din munca mea. Eu nu sunt egala lui, sunt femeia care sta la cratita, are grija de copii si il asculta fara sa comenteze. Dorintele mele, nevoile mele nu au nici o importanta atata vreme cat nu sunt si ale lui.
Nu sunt disperata, am fooarte multa rabdare, am incercat sa discut cu el sa ii explic cumva comportamentul, dar de fiecare data tot eu ies in paguba. Nu pot spune ca nu am incercat, ca nu am facut tot posibilul sa salvez casnicia, dar nu am cu cine, asta e purul adevar, si am cam ajuns la limita puterilor si rabdarii. Ma simt ingrozitor de singura.

Stiu ca parteneriatul, cum bine ai zis, numit casatorie, poate fi minunat, asa si ar trebui sa fie - o echipa. Cred si sper ca situatia prin care trec eu si alte femei este o exceptie. Imi doresc si eu sa fiu fericita (ce ciudat suna!). Cred cu tarie ca nu asa trebuie sa fie o viata de om.

[Diana.]

Lucille, poti bloca cardul respectiv si sa il declari pierdut. Eliberezi altul si il tii la servciul (cu un nou PIN). (IMG:style_emoticons/default/smile.gif)

[Lucille]

Lexie, ai absoluta dreptate ca m-am pripit, dar cand stai cu un om non-stop in casa ( practic ma mutasem la el ca parintii lui erau plecati din tara), nu ai cum sa nu il cunosti. Si schimbarea lui a fost atat de brusca si de radicala, incat acum ma gandesc ca tot timpul pe care l-am petrecut impreuna inainte de casatorie, el pur si simplu s-a prefacut, si acum e el asa cum e in realitate. Daca stateam si 5 ani pana sa fac pasul asta, la fel ar fi procedat. Persoana de care m-am indragostit si cu care m-am casatorit practic nu mai exista, a fost altcineva!! Nu stiu daca m-am facut inteleasa, dar chiar asa e. Sotul meu si barbatul cu care vroiam sa imi petrec viata sunt doua persoane complet diferite, si asta nu e din cauza unei orbiri de indragostire adolescentina, cat de cat pot evalua si cunoaste un om. Asta e...

Oricum, va multumesc fetelor pentru sprijin, nici nu aveti idee cat m-a ajutat. Dar deja cred ca exagerez cu situatia asta a mea si devin off-topic si nu vreau sa supar pe nimeni. (IMG:style_emoticons/default/kiss.gif)