O curte goala de ceva vreme. O curte a unei case locuita candva de bunica mea. Un timp in care in spatiul acela era atata lume, astazi doar linistea. Parintii mei, rudele mele mai trec pe acolo. Uneori. Si cativa... caini. De unde vin? Pe unde intra? Grea intrebare. Important este ca raman. Si astfel, cu timpul, tatal meu, ori de cate ori deschide poarta si intra in curte este intampinat de ei, de cainii aparuti de niciunde. Ai cui sunt? Ai nimanui, as putea spune, daca ma gandesc ca nu au stapan. Ai nostri, as putea sa rectific, daca ma gandesc ca au ramas la noi.
Imi place sa cred ca nu mancarea i-a adus in acel loc. Ci vibratiile pozitive. Au ramas pentru ca le-a placut. Pentru ca au fost mangaiati, hraniti, chiar si asa din cand in cand, atunci cand ai mei mai treceau pe acolo. Au ramas pentru ca acolo si-au gasit un scop. Acolo aveau grija de o casa. O casa in care candva traise un om, astazi doar amintirea lui. Au ramas pentru ca erau iubiti. Si asa, cainii nimanui au devenit cainii nostri. Tata e mereu mai mult decat haios cand povesteste despre ei. Cum alearga, cum latra, cum sar cand ii simt prezenta aproape de casa. Cum se gudura pe langa el... Si ce e mai haios e faptul ca tata nu face niciodata diferenta. Intre animale. Nu, pentru tata nu conteaza ca unul dintre caini nu are un ochi sau ca altul este putin mai frumos decat ceilalti. Nu conteaza nici macar ca nu sunt caini de rasa. Tata ii hraneste, are grija de ei si poveste despre ei la fel de frumos. Fara niciun fel de diferenta.

Povesti asemanatoare as putea sa iti spun si despre cainii pe care mama ii are la job. Si acolo exista o curte, prin urmare, si acolo exista caini. Si mai ales exista oameni care ii iubesc. In fiecare zi le dau de mancare, au grija de ei, merg cu ei la veterinar cand se imbolnavesc. Pana si mama, care era de-a dreptul o fricoasa in privinta animalelor, s-a obisnuit cu ei. Nu ii mai este teama de caini. Iar cand vine de la job, povestirile despre cainii de la job nu sunt uitate. Fiecare are un nume al lui si iubire din partea celor a caror institutie o pazesc.

Ai mei nu au caini de rasa. Eu ma situez undeva intre... adica ma pregatesc sa il am pe Max, un Golden Retriever la care visez de multa vreme. Iubim animalele. De ce le iubim? De ce iubim cutii... e ca si cum m-ai intreba de ce iubim oamenii. Eu cred ca iubirea asta este fireasca, desi realitatea tinde sa devina pe zi ce trece tot mai cruda si sa-mi infirme afirmatia...

Daca esti iubitor de animale, inseamna ca vorbim aceeasi limba. Inseamna ca de la inceputul discutiei ne-am asezat la aceeasi masa si, fara sa ne dam seama, am inceput sa iubim si mai mult animalele. Lucrurile sunt frumoase asa. Insa ar fi si mai frumoase daca i-am invata si pe cei mai putin norocosi iubirea asta. Cine sunt cei mai putin norocosi? Ei bine, sunt cei pentru care un caine e doar un animal, pentru care un cal e doar un cal, iar o pisica ce altceva poate fi daca nu o pisica... Hai sa nu le spunem oameni rai sau oameni fara suflet. Sa le spune simplu oameni mai putin norocosi. Pentru ca nu stiu ce pierd. Afectiunea pe care le-o poate oferi un suflet, fie el si un suflet de animal, este imensa. Iar ei o refuza.

Cainele tau, cainele… nimanui
Bineinteles ca lucrul acesta, iubirea pentru animale, a fost principalul motiv pentru aceia care au ales sa-si mareasca familia cu un nou membru, un patruped. Alte motive: protectia, joaca, distractia. Cei mai buni prieteni ai omului sunt alesi tinandu-se cont de rolul pe care il vor avea in familie, de cat de bine se potrivesc cu personalitatea viitorilor stapani, cu mediul in care vor trai. Sunt cumparati pentru ca sunt draguti, frumusei, irezistibili, pentru ca tin musafirii nepoftiti la distanta, pentru ca iti umplu timpul liber, pentru ca te ajuta cand iti este greu, cand ramai singur. Sunt alesi pentru ca sunt de rasa.

Mai mici, mai mari, mai blanosi sau mai putin blanosi, prietenii patrupezi ai omului si-au facut loc in casa si inima acestuia. Pretul unui puiut nu este deloc de neglijat. Ingrijirea lui, la fel. Pentru ca si ei, cainii, au nevoie de hrana, de doctor, de una, de alta. Insa lucrurile astea nu par a mai conta atat de mult atunci cand este vorba de animalutul tau.

Dar daca te-as intreba de animalutul care doarme sub masina ta? Daca ar fi vorba de patrupezii pe care ii vezi zilnic alergand printre masini, care nu sunt spalati cu un sampon special, care nu primesc mancare speciala si care nici nu sunt dusi la medic cand si-au lovit vreo labuta... Cati bani ai da pe ei? Cat din atentia ta le-ai acorda? Pe ei ii iubesti?

Unele rase de caini costa mai mult decat altele. E vorba de calitatile lor. De istoricul lor. Dar cainii care nu sunt de rasa? Nimeni nu-i cumpara. Nimeni nu da vreun ban pe ei. Nici macar un ban. Cainii nimanui. Sau poate uneori ai hingherilor. Sau ai celor care ii mai duc din cand in cand la veterinar sau le mai dau un colt de paine. Alteori chiar si o mancare in adevaratul sens al cuvantului. Insa, intr-un final, tot cainii nimanui...

Cat de mult iti pasa de cainii comunitari? Ai lua acasa un astfel de animalut? De ce rasa conteaza mai mult? Cine sau ce da valoare unui patruped? Cu ce are mai putina valoare un comunitar? Cat de mare este iubirea ta pentru animale?

Un caine care nu este de rasa poate oferi aceeasi afectiune ca unul care te-a impresionat cu "cv"-ul sau. Nu rasa da iubirea. Ci sufletul care se ascunde dincolo de ochii mari si umezi ai patrupedului. Pentru a descoperi insa lucrul asta, trebuie sa inveti sa treci de aparente. Sunt sigura ca nu-i atat de greu...

Si cum orice lucru are un inceput, am putea incepe cu schimbarea atitudinii fata de ei. Nu dintr-odata. Ar fi o chestie utopica. Pasii mici, dar siguri ar fi recomandati. Astazi ducem la un centru specializat un animalut pentru a fi sterilizat, maine la un control sau la un adapost... poimaine il facem din cainele nimanui cainele nostru. Iubim deopotriva cainele din bratele sau lesa noastra, dar si cel ce vrea sa se alature plimbarilor noastre matinale pentru un simplu colt de hrana. Ne invatam copiii sa fie responsabili, chiar si prin atitudinea lor fata de animale. Ne invatam pe noi insine sa iubim cu adevarat animalele.
Cainii sunt ca unii oameni. Uneori nu exista nimeni care sa le dea un colt de paine...

Ma poti contrazice cand spun ca iubirea e neconditionata? Este timpul sa o arati! Chiar si fata de ei, patrupezii nimanui!
Text: Anca