Secretele unei gospodine adevarate. Esti o femeie care poate avea grija de familie?
Publicat: 05.12.2019

Există o zicală veche care susține că în spatele oricărui bărbat puternic există o femeie și mai puternică, dar se poate spune și mai mult decât atât. În spatele unei case bine organizate, se află o adevărată gospodină, care știe să gătească foarte bine, să se ocupe ireproșabil de educația copiilor și să îngrijească perfect toată gospodăria. Ca femeie, este datoria ta sa transformi cei patru pereți ai unei case într-un cămin, unde toți cei care locuiesc să-i poată spună „acasă”.
Iată cum o femeie, care este și mamă și soție, are grijă de casă:
Știe cum și când să facă ordine prin casă, pentru a fi mereu curată
Probabil știi și tu de la părinții tăi că, înainte, sâmbătă era considerată zi de lucru acasă, pentru că se făcea curățenie generală, dar și alte activități pentru familie: de la gătit, șters praful și periat covoarele, până la spălatul hainelor și redecorarea camerei prin rearanjarea mobilierului.
Când locuiai cu ei, de toate aceste activități se ocupa, probabil, mama ta, deoarece pe tatăl tău îl găseai, poate, mai mereu prin garaj sau în atelierul său, meșterind câte ceva, tot pentru casă, desigur.
Acum, când ești în propria ta casă, tu ești stăpână și trebuie să înveți să te organizezi foarte bine. Nu este greu, mai ales dacă urmezi câteva sfaturi:
• când trebuie să pui la spălat hainele, pregătește-le dinainte, prin sortarea lor în coșuri de rufe separate. În felul acesta, vei evita să să strecori un tricou colorat prin grămăjoara de îmbrăcăminte albă;
• este recomandat ca atunci când faci curățenie în casă, să începi din camera cea mai dificilă: de exemplu, bucătăria. De ce? Pentru că aici sunt mereu vase de spălat și se adună pe jos cele mai multe firimituri, chiar dacă mai găsești câteva și în sufragerie, în fața televizorului. Dacă folosești unul dintre modele de aspiratoare de la Studio Casa, atunci acestea nu vor reprezenta o problema. Cu un aspirator modern, ajungi și în locurile mai puțin accesibile, cum ar fi spațiul dintre dulapuri sau cel de sub pat.
Știe să gătească bine, ca la mama acasă
Cu siguranță ai auzit și tu această expresie și ești de acord cu ea. Mama ta a știut dintotdeauna să gătească foarte bine, dar a învățat și ea, la rândul ei, când era tânăra, de la bunica ta, care, de asemenea, a învățat de la străbunica ta, și tot așa. Nu este neapărat nevoie să prepari mâncarea așa cum o face soacra ta pentru ca aceasta să fie apreciată.
Din nou, ți-a revenit responsabilitatea să gătești pentru tine, pentru soț și pentru copii, care merită tot ce este mai bun. Acum, totuși, este mai ușor, pentru că ai la îndemână tot felul de surse de informare: de la cărți de gastronomie, până la reviste de specialitate, site-uri web și vloggeri bucătari.
Important este să vrei să înveți. Poți încerca să implici și restul familiei în acest proces. Astfel, treaba va fi făcută mai repede și mai distractiv.
Se ocupă de educația copiilor
Atunci când apare un copil în viața ta, cu siguranță tu vei stă alături de el cel mai mult, pentru că îți vei lua concediu special destinat creșterii lui. Pentru micuțul tău, vei fi prima formă de autoritate și, totodată, vei reprezenta un model de urmat, de care va ține cont mai târziu în viață. Alături de tine va face primii pași, va învăța regulile de bază de comportament și va crește armonios. Așadar, implică-te cât mai mult și informează-te și asupra unor tehnici eficiente de la specialiști pentru o educație cât mai echilibrată.
Ca să fii o adevărată gospodină, trebuie să știi mereu cum să-ți împarți timpul între activitățile casnice și cele de părinte. Pentru a menține curățenia în casă, vei face câte puțin și des, ca să nu îți consume prea mult timp mai târziu.
Iar dacă nu te pasionează gătitul, mai există și varianta de catering, metodă mai practică in viziunea unora.
Sursa: Copyright©eLady.ro - Secretele unei gospodine adevarate. Esti o femeie care poate avea grija de familie?

Comentarii postate (0)
Casa si Gradina

Anul 2020 va aduce o criza imobiliara?
Dupa ce perioada 2008-2013 a fost una dezavanta...
Casa si Gradina

Alegerea pieselor de mobilier. 3 aspecte de luat in calcul
In orice tip de incapere, mobilierul joaca un r...
Cele mai citite
Celebs & Style

Emma Stone si Benedict Cumberbatch intr-un nou film horror
Amatorii filmelor horror vor fi fericiti. Guill...
Cariera

Top 6 sfaturi pentru un medic aflat la inceput de cariera
Primele luni in calitate de rezistent sunt un p...
Articole importante
In forum despre Casa si Gradina
Newsletter elady
Mirese si Nunti

Fotografii de cununie civila in epoca digitala - schimbari din industrie
Alegerea de a lucra impreuna cu un fotograf pentru cununia civila a devenit in ultimele decenii unul dintre cele mai frumoase moduri prin care poate fi imortalizat un moment important in viata unui cuplu. Tot mai multe persoane cauta servicii de fotografie pentru cununia civila...
Frumusete - Ultimele Articole
- 5 secrete ascunse despre balsamul de buze pe care nici influencerii de beauty nu ti le-au dezvaluit
- Ce trebuie sa ai in trusa de machiaj pentru a contura un look perfect de Revelion
- Cum poti obtine aspectul perfect al obrajilor cu ajutorul chirurgiei estetice?
- Sprancene de vedeta? Afla tot ce te-ar putea interesa despre dermopigmentarea sprancenelor
- Totul despre bazele Rubber Gummy de la Pearl Nails