Editorial -> Sunet si lumina

Sunet si lumina

Publicat: 20.01.2008

Am descoperit, nu de mult, ca am o fobie foarte urata (hm, eu am multe fobii, asta e doar una dintre ele, daca as sta sa le numar ar fi ia sa vad, una, doua trei.. multe!!). Imi e frica de oameni. De aglomerarile umane.
Stiu ca nu e bine, deci incerc pe cat posibil sa pastrez contactul cu tot ce inseamna umanitate. Desi am momente in care m-as simti exceptional ascunsa sub o piatra, sa nu ma vada nimeni-nimeni.

Cand frica de oameni ma cuprinde, inchid ochii.Asa am facut si acum cateva zile, in metrou,cu ocazia zapezilor care se zice ca au paralizat Bucurestiul.
Lumea din jur s-a schimbat brusc. E mult mai bine cand nu mai vezi fetele.
"Mami, mai e mult pana la gradinita?"
"Luati loc va rog!"
"Urmeaza statia Timpuri Noi"
Sunetul unei maini care se prinde de o bara.
Un zgomot, al unui corp care se lasa obosit pe scaun. Dupa fosnet, pare o femeie.
E oare o femeie? Suspina incet. Inca o zi. Oare unde se duce? Cum arata? Are
parul alb?
Aud un ziar. Ziar este oare? Pare unul mare. E asezata pe scaunul de langa mine. O foaie ma atinge incet pe mana.
"Va rog sa ma scuzati". O voce. Pare ca are in jur de 50 de ani. Da, e femeie.
Ziarul miroase a "proaspat" - cu siguranta, l-a cumparat de la chiosc.
Cele cumparate de afara, de la metrou, nu miros asa, miros a aer, miros a
praf, miros a zapada. Dar stai, acum imi dau seama - nu-mi amintesc sa fi vazut afara pe cineva vanzand ziare. Nu-mi amintesc nici macar cum era strada.
Intoarce foaia. Deschide geanta. E o geanta rigida, dupa cum suna. Se aud... chei?

"Am avut examen, a fost greu."
"Tu zici ca nu ar fi trebuit sa cumpar aia?"
"Mamiii, mai e mult?"

Trebuie sa cobor, calatoria mea s-a terminat.
E ciudat, trec zilnic pe langa oameni pe strada, vad o gramada de lucruri, dar ... nu retin nimic. Nu mai retin. In schimb, calatoria pe care am petrecut-o cu ochii inchisi imi e intiparita adanc. Simt petele de lumina care-mi alunecau pe pleoape, mirosurile, zgomotele.
Lumea cu ochii inchisi e mult mai reala. As vrea sa inteleg cum isi percep
orbii lumea lor si sa inchid ochii langa un copac, pentru a-l auzi cum creste.
© Flori Roman

Nota