Unele cupluri care trec printr-o criza puternica gasesc de cuviinta ca aducerea pe lume a unui copil ar putea constitui calea de iesire din impas. Acesta este asa numitul sindrom al copilului-adeziv. Dar oare chiar functioneaza aceasta solutie?

In trecut, a avea un copil insemna sudarea unei relatii mai putin fericite, solutia pentru a ramane impreuna sau un instrument pentru a-l determina pe sotul recalcitrant sa isi asume responsabilitatea unei familii.
In zilele noastre insa, in prea putine cazuri, societatea obliga partenerii sa ramana intr-o casnicie nedorita, numai din cauza existentei unui copil. In schimb, multe cupluri deja formate isi pun problema de a avea un copil cu scopul de a pastra relatia. Dar este acest lucru corect fata de copil?

Cuplurile ai caror copii sunt deja mai mari se afla in fata unei dileme: cei doi sunt pusi in situatia de a-si relua rolul de parteneri de cuplu. In aceasta situatie, multi aleg sa mai aiba un copil care sa le permita sa isi exercite mai departe rolul de parinte. Multi oameni se simt foarte bine in aceast rol, dar le e foarte greu sa se comporte ca un cuplu matur. Cand copiii cresc si isi iau zborul, partenerii ar trebui sa se regaseasca, la fel ca in perioada in care erau singuri. De cele mai multe ori, copiii actioneaza ca un liant intre parteneri.
Insa ei nu pot inlocui intimitatea si apropierea care leaga doi oameni intr-o relatie de durata. Din acest motiv, multe cupluri sunt in situatia de a evolua diferit, de a se destrama sau de a avea relatii extraconjugale, mai ales in momentul in care grijile de parinte scad in intensitate.

Aceasta lipsa de maturitate a parintilor in viata de cuplu, este platita din nefericire, in special de copil. Parintii care sufera de sindromul copilului-adeziv, fara sa isi dea seama, exercita o presiune extraordinara asupra copilului lor.
Chiar daca nu-i spun niciodata ca el este motivul pentru care sunt impreuna, copilul va intui acest lucru si se va simti raspunzator pentru problemele lor de cuplu. Astfel de copii devin adulti mult prea repede, cu o copilarie umbrita de responabilitati pe care se simt datori sa si le asume.

Uneori, sindromul copilului-adeziv poate da rezultate, dar e o strategie cu risc crescut pentru cuplu si, mai ales, pentru copil. Copilul implica multa responsabilitate  si fura din timpul si spatiul unui cuplu, cu alte cuvinte poate fi o incercare importanta, dar nu o solutie.
Copilul poate fi cel care da unui cuplu sentimentul de familie, de stabilitate si implinire. Toata dragostea si atentia oferite copilului pot aduce partenerii mai aproape unul de celalalt. Sentimentele si intimitatea pe care un copil le sadeste in cuplu pot fi mentinute si dupa primii ani de copilarie ai acestuia.
O relatie de cuplu este in continua schimbare si evolutie. A avea un copil poate fi un nou inceput. Dar nu construi un nou inceput al relatiei atunci cand singura piatra de temelie o constituie copilul care va veni!
Gandeste-te de doua ori si apoi mai gandeste-te o data!

Merita casnicia cu adevarat sa fie salvata? Imagineaza-te cu partenerul tau pe o insula. Fara copii, rude sau prieteni. Cum ar fi? Cum te-ai simti numai cu el?
Asuma-ti raspunderea propriilor sentimente si exprima-le deschis in fata partenerului. Nu iti imagina ca el stie tot ceea ce gandesti si tot ceea ce simti, fara ca tu sa ii spui nimic.
Nu te sfii sa ceri ajutorul unui psiholog sau consilier marital. E o ocazie de a vedea perspectivele vietii voastre in comun, aspiratiile si dorintele fiecaruia.

Daca nu esti pe deplin convinsa ca aceasta este solutia potrivita, renunta sa mai incerci sa lipesti cioburile si gandeste-te mai bine la o schimbare.