Am trimis deja cativa fulgi de nea, nu au ajuns inca, dar probabil vor sosi. E al treilea an in care aud ingerii cantand atat de aproape. Acum un an aproape ca l-am convins pe Mos Craciun sa plece iar prin lume cu sania lui de reni... Nu am reusit.
Cu toate astea e frumos aici, e frumos mai ales cand stau la fereastra mea cu nori pufosi de un albastru deschis. Nu am mult timp liber dar intodeauna imi amintesc de ei si vin aici. Si ii vad si ii aud, le citesc gandurile, sperantele, tristetile. Uneori rad, alteori plang. Am noroc, nu m-a vazut nimeni pana acum plangand. Nu am voie... dar mai conteaza ? Ei au fost mereu alaturi de mine, iar eu nu ii pot dezamagi.
Au trecut trei ani. Si uneori mai simt durerea pe corp, intodeauna o simt in suflet. Am uitat insa gandurile dinainte de plecare si asta ma bucura cel mai tare. Stiu doar ca aproape ma facusera sa capitulez. Dar tot ei nu m-au lasat s-o fac.
Imi place cand la miezul noptii se aude muzica iar eu ii pot vizita. Dorm toti iar eu colind neincetat gandind ca intr-o zi ochii li se vor deschide si ma vor vedea. Stiu ca le-am ramas in suflet si asta ma bucura cel mai tare, dar uneori tot simt nevoia unei imbratisari sau a unui sarut cald pe obrazul avid de iubire. Inchid ochii si imi amintesc Imi revin in minte fragmente demult traite, dar pe care niciodata nu le voi uita. Cei de aici au spus ca se vor sterge toate la fel de repede cum ei ma vor transforma in trecut. Nu s-a intamplat asta. Inchid ochii in fiecare seara iar ei se gandesc la mine in fiecare zi. Unii mai putin, altii mai mult, dar toti stiu. Stiu ca undeva in trecut am fost si eu.
Mi-as fi dorit sa mai stau, dar a fost nevoie de mine aici. Nu stiu de ce, nu mi s-a spus inca. Au trecut trei ani, dar ei de fiecare Craciun ma readuc in ganduri. Unii stiu atunci cand ii insotesc grabita pe strazile aglomerate, altii ridica ochii pe cer crezand ca doar acolo ma pot afla.
De la fereastra asta albastra le culeg tristetile si visurile. Nici asta nu e permis, dar e Craciun si nimeni n-o sa ma dojeneasca. Nu cred ca ma vor mai tine mult aici. Nu le pot respecta cerintele. Nu ii pot iubi pe toti la fel cum ii iubesc pe ei. Nu am cum... ei... ei m-au privit in ochi si mi-au dat speranta, ei mi-au atins mana si mi-au dat incredere, ei au fost in viata mea si m-au facut fericita...
Cum as putea sa ii ajut pe altii asa cum ii pot ajuta pe ei?
Nu e multa lume care sta la fereastra, nu sunt lasati. Pe mine nu ma cearta nimeni...
Am auzit ca se intampla asta pentru ca cineva drag a ghicit ce s-a intamplat cu mine. Stiu despre cine e vorba si aud cat de des ma cheama. M-as duce mereu, dar nu avem voie, iar regula asta chiar nu o pot incalca. Ea trebuie sa isi traiasca viata neajutata de mine.
Nu stiam pana acum cat de tristi sunt oamenii. Voi nu le puteti auzi temerile si nostalgiile. Eu da. Zambesc uneori la gandul ca daca ati vorbi asa cum simtiti, nimeni nu ar mai fi singur acolo pe pamant. Dar va incapatanati. Asa cum am facut si eu.
Se apropie al treilea Craciun aici iar eu inca nu m-am decis. Peste trei zile va trebui sa iau o decizie importanta, dar nu am hotarat inca. De ce oare acum e timpul cand oamenii isi pun atat de multe dorinte...
Poate pentru ca acum Dumnezeu realizeaza cele mai multe miracole.

Deja suna clopoteii. Atat de repede... Ce putin am stat de data asta! Macar am putut scrie scrisoarea asta pe un strop de ploaie. O raza de soare de acum doua zile mi-a soptit ca steluta pe care o luam de fiecare data pentru a scrie pe fulgul de nea e goala. Altcineva o folosise inaintea mea. Am observat ca ploaia soseste mai des in orasul vostru asa ca poate picatura aceasta de apa va ajunge acolo unde trebuie intr-un sfarsit.
Daca da, as vrea ca ei sa stie ca ii veghez mereu. Si ca le multumesc ca imi sunt alaturi. Iar pe ea as vrea sa o imbratisez asa cum o faceam odata.
Am cele mai frumoase aripi argintii, cu care anul acesta o sa-i indeplinesc cea mai arzatoare dorinta.
Craciun fericit si un An Nou plin de picaturi luminoase de ploaie!

Un articol de Maria Rasnoveanu