Atunci cand, in 1968, tancurile sovietice spulberau Primavara de la Praga, Milan Kundera era deja un scriitor cunoscut, deoarece publicase poezie, piese de teatru, eseuri, iar primul sau roman, „Gluma”, si volumul de nuvele „Iubiri caraghioase” fusesera deja tiparite in peste 150.000 de exemplare.

Creatia lui Kundera, poate cel mai reprezentativ scriitor est-european al „Cortinei de fier”, oscileaza intre modernism si postmodernism. Publicata in 1984, „Insuportabila usuratate a fiintei” este probabil cea mai cunoscuta carte a scriitorului ceh stabilit in Franta din 1975, cu toate ca acesta o considera cea mai proasta lucrare a sa. Scrisa in original in limba ceha, cartea nu a fost publicata la Praga decat in 2006, la peste 20 de ani dupa ce aparuse in Franta.

Titlul este incitant si inselator in mod intentionat, pentru ca autorul spune de la inceput ce crede despre viata: „Mitul eternei reintoarceri afirma, prin negatie, ca viata care dispare o data pentru totdeauna, care nu mai revine, se aseamana cu o umbra, e lipsita de greutate, e dinainte moarta si daca a fost atroce, frumoasa, splendida, aceasta atrocitate, aceasta splendoare sau frumusete nu inseamna nimic”. in ciuda temei filozofice a „usuratatii fiintei”, cartea captiveaza prin perspectiva pe care o arunca asupra lagarului comunist.

O tulburatoare si emotionanta poveste de dragoste se imbina cu radiografia lucida si exacta a unei perioade istorice reale. Se pare ca scopul autorului este acela de a demonstra ca dragostea poate fi intamplatoare, fara a avea de la inceput un sens grav si profund, ca este alcatuita din stari mici, care abia odata cu trecerea timpului, adunate, dau un sentiment stabil, consistent si, in acelasi timp, inefabil. Povestea de dragoste dintre Tomas si Tereza se naste intamplator, undeva in provincie, si va continua odata cu venirea femeii la Praga. Tomas se indragosteste fara voie de „vrabiuta” ajunsa la tarmul lui „ca un copil intr-un cosulet de nuiele”. Divortat si temandu-se de structura acaparatoare a femeii, Tomas cultiva un donjuanism declarat, intretinand cu amantele sale o „prietenie erotica”, fara vreo forma de posesivitate asupra libertatii celuilalt si parca fara a realiza ca o indurereaza pe Tereza, care, desi geloasa, il iarta de fiecare data.

Daca la inceput compasiunea este motorul dragostei lui Tomas pentru Tereza, dupa cativa ani cu ea, desi ii este infidel, el va deveni dintr-un Don Juan un Tristan. Anii trec cu toate persecutiile la care cei doi sunt supusi de regimul comunist, peste care survine Primavara de la Praga si invazia trupelor sovietice. Retrogradati din punct de vedere social si retrasi in mediul rural, Tomas renunta la femei, iar Tereza se va vindeca in totalitate de gelozia ei, ambii devenind constienti de fericirea si deplinatatea umilintei. in paralel este prezentat un alt cuplu, Franz si Sabina (fosta amanta permanenta a lui Tomas), insa aici rolurile sunt inversate. Sabina este femeia agresiva si provocatoare si, asemeni lui Tomas, o infidela, iar Franz este „amantul-pui”, barbatul bebelus. Privite in paralel, cele doua cupluri pun in evidenta relatia care exista intre cei care detin puterea erotica (vanatorii, freneticii, energicii) si cei care sunt detinuti (vanatii, timoratii, fragilii). Asa cum se potrivesc Tomas si Sabina, Franz si Tereza isi corespund. Dar, daca Sabina nu va cunoaste alaturi de Franz pasiunea si implinirea, Tomas va ajunge sa inteleaga tihna fericirii alaturi de Tereza.

Autorul ne arata ca exista pe lumea asta iubiri mari si mici, poate chiar mijlocii, iar o iubire mica poate deveni in timp o iubire mare. Kundera dezbate aceasta dialectica, facand uneori trimiteri la surse filozofice celebre, dar si dualitatea trup/suflet.
Ecranizarea din 1988 a regizorului american Philip Kaufman, cu Daniel Day-Lewis, Juliette Binoche si Lena Olin in rolurile principale, este mult diferita de carte.

Un articol de Mariana Dobrica