Ttitlul original : I Don't Know How She Does It
Autor: Allison Pearson

Despre cartea "Nu stiu cum reuseste" de Allison Pearson
Cartea "Nu stiu cum reuseste"am citit-o acum trei ani, cand eram in concediu la mare. Am terminat-o in mai putin de trei ore. O cumparasem pentru ziua unei prietene bune, care mereu ma face sa ma intreb: oare ea cum reuseste? I se potriveste manusa cartea asta.
Filmul l-am vazut astazi. Este o adaptare foarte reusita a cartii, chiar daca au fost scoase cateva fragmente savuroase descrise cu lux de amanunte in carte.
Sa va povestesc despre carte mai intai. "Nu stiu cum reuseste" este o lectura usoara si reconfortanta. A aparut la editura Polirom si poate fi cumparata si online.
Kate Reddy este manager de investitii si mama a doi copii. Isi iubeste meseria si este foarte buna in ceea ce face, insa se simte vinovata ca din cauza ei nu poate petrece mai mult timp cu familia. Noaptea doarme foarte putin si isi face tot timpul liste mentale cu tot ce trebuie sa faca, cu ce-si doreste sa faca si cu ce ar trebui sa faca. Nu vrea sa renunte la jobul care presupune sedinte interminabile si calatorii dese, care ii da mult dorita saisfactie profesionala, dar nu vrea nici sa fie considerata o mama absenta si indiferenta sau o sotie neiubitoare. Prin urmare jongleaza cu cele trei "servicii" care o solicita la maxim, in speranta ca toate se vor rezolva, toti vor fi multumiti si ea va putea sa le faca fata.
E greu sau e usor sa fii sotie, mama dar si femeie de afaceri? Asta nu veti sti nici dupa ce ati citit cartea si nici dupa ce veti vedea filmul. Scopul cartii "Nu stiu cum reuseste" nu este acela de a prezenta o rezolvare a problemei si nici de a sfatui ce cale sa alegi, ci pur si simplu este o dezvaluire a realitatii pe care femeile, care sunt si mame si au si o cariera, o traiesc zi de zi. In unele pasaje este mai mult decat posibil sa se identifice orice femeie pentru ca sunt fapte ce se pot intampla oricarei femei si alte pasaje pot ridica o multime de intrebari de genul: oare si eu fac acelasi lucru? Chiar daca multe situatii sunt reale si in viata de zi cu zi, este nevoie de o astfel de carte pentru a constientiza ca si noi am trecut prin ele, ca si noi am simtit aia sau ca si noi ne comportam asa.
As recomanda cartea "Nu stiu cum reuseste"? DA! Cred ca trebuie citita chiar daca subiectul ei nu-ti pune neuronii pe moate (cum zice o buna prietena). Este o carte cu femei, despre femei si pentru femei.

Filmul "Nu stiu cum reuseste"
Acum sa va spun cate ceva si despre fimul "Nu stiu cum reuseste". Mi-a placut Sarah Jessica Parker. Si-a intrat perfect in rol. Bineinteles ca este un film de nisa, ca si cartea, dar nu este nu film prost, asa cum am citit in comentariile diferitilor "critici" de pe diverse forumuri si site-uri. Nu moare nimeni, nu curge sange, nu apare nici un vampir si nu sunt catrastofe mondiale. Plictisitor? Poate pentru unii, oricum vesnic nemultumiti de ceva. Pentru cei care vor sa mai vada si altceva in afara de filmele la moda, eu recomand acest film normal.

Alte informatii despre romanul Click Lit "Nu stiu cum reuseste"
Nu stiu cum reuseste, un roman de debut devenit in scurt timp bestseller, ne ofera un adevarat spectacol de jonglerie, atit in plan stilistic, imbinind irezistibil umorul si dramatismul, cit si la nivelul propriu-zis al actiunii.
Kate Reddy este administrator de fonduri in centrul financiar al Londrei si mama a doi copii: Emily, de cinci ani, si Ben, de un an.
Conflictul dintre aceste doua ipostaze determina intreaga tensiune a romanului. Fiecare minut, fiecare sfert de ora care poate fi smuls dintr-o parte este imediat adaugat in cealalta, de cele mai multe ori serviciul fiind o piedica majora in calea planurilor de a petrece mai mult timp impreuna cu familia.
Viata lui Kate este marcata de lupta zilnica impotriva somnului, a efectelor decalajului de fus orar si a altor neajunsuri, dar ironia coroziva a autoarei si optimismul personajului evita orice deviere spre melodramatic.
"Nu stiu cum reuseste: iata, in sfirsit, comedia umana a existentei mamelor cu cariera." (Washington Post)

Un articol de Cristina Pana