Este ora 12:03 noaptea. Si eu ii trimit mesaje pe telefon iubitului tau. Ei bine, nu neaparat lui, ci unui iubit ca al unei fmei care poate citeste ce scriu acum. O fata sau o femeie care nu are idee ca barbatul pe care-l iubeste si pe care il crede la baie pentru un dus, tocmai mi-a spus, chiar acum, ce vrea sa-mi faca -  si mi-a trimis poze cu el dezbracat. Mie imi scrie cand tu dormi linistita.

Eu sunt cea cu care el se culca fara ca tu sa stii.

Nu sunt o curva, desi poate vrei sa-mi spui asa. Nu sunt nici macar o tarfa - sunt o persoana destul de draguta. Am prieteni,  o familie care ma iubeste si nu ma potrivesc stereotipului "cealalta femeie". Stii ce vreau sa spun - toate imaginile perfecte ale amantelor care arata fara cusur, cu parul vesnic coafat si manichiura perfecta si curbe in toate locurile "in care trebuie". Crede-ma cand iti spun ca nu sunt eu aia. Eu nu arat asa.

Nu sunt deloc speciala. Nu sunt mai frumoasa decat tine sau mai amuzanta decat tine, mai desteapta sau mai buna in pat decat tine. Nu sunt o "curva" - nu fac sex de o noapte si nici nu ies in oras cu scopul specific de a pleca cu cineva acasa. Nu sunt o cautatoare de aur si nici o profitoare. Sunt destul de banala. Asta e adevarul.

Si totusi, cel putin cinci dintre cele mai recente "relatii" ale mele (si eu folosesc acest termen in sens foarte larg) au fost cu barbati care erau si sunt ... bine-mersi... deja in relatii cu alte femei.

Am prietene care nu ar face niciodata acelasi lucru. Cum aud ca un tip are pe cineva, asta e - este in afara limitelor lor si nici le trece prin cap ideea de a incepe ceva cu un barbat care nu e liber.

Nu stiu de ce eu sunt diferita. Nu stiu de ce par sa fiu atrasa de barbatii "luati", ca molia catre flacara inselatoare.

Un prieten apropiat de sex masculin crede ca este pentru ca am "probleme de angajament". Teoria lui este ca, daca un tip nu este disponibil, acel barbat devine instantaneu mai atractiv pentru mine, pentru ca stiu ca povestea nu va duce nicaieri.

Psiholoaga la care ma duc de ceva vreme crede ca totul se limiteaza la insecuritatea inradacinata in subconstientul meu si de nevoia mea de a avea "confirmari"; bla, bla, bla, despre asta vorbeste cel mai mult la terapie.

Intelegi ceea ce vrea sa spuna - e un implus puternic pentru ego sa te incurci cu un tip care te place suficient pentru a-si insela iubita cu tine. Asta inseamna ca sunt frumoasa, nu? Asta tipa fericita adolescenta uratica, timida si ciudata ramasa captiva inca in interiorul meu.

Personal, insa, cred ca filmele si cartile pe care le-a citit, vazut si pe care le iubesc atat de mult mi-au incalcit mintea si sunt dependenta de ideea unei mari povesti de dragoste care trebuie sa depaseasca toate obstacolele (adica pe tine!) inainte de a ajunge la partea cu "Si au trait fericiti pana la adanci batraneti" cu mine.

In imaginatia mea, eu nu sunt tipul de Mia din filmul Pur si simplu dragoste (nici nu ma gandesc) - nu ma hotarasc dinainte sa seduc pe cineva. Sunt Jennifer Lopez in Planificatorul de nunti sau Meredith din Anatomia lui Grey cand Derek era casatorit, dar nu era mort. Eu sunt cea cu care ii este destinat sa fie si cea cu care va sfarsi.

Cu exceptia faptului ca asta nu s-a intamplat niciodata, bineinteles.

Ceea ce nu inceteaza niciodata sa ma surprinda este cat de multi barbati sunt atat de dispusi sa isi insele partenerele. Dar ei nu sunt cei pe care ii aleg. Nu imi plac cei care s-ar culca cu orice se misca. Mie imi plac doar barbatii normali, care le iubesc pe femeile din vietile lor, dar, dintr-un anumit motiv, au nevoie de un ghiont pentru a intra pe terenul infidelitatii. Si eu le dau acel branci.

Apoi, din nou, poate ca motivul este altul, mai simplu. Poate ca oamenii nu sunt facuti sa fie monogami. Cel putin asta e ceea ce George, tipul pe care l-am intalnit intr-un bar, i-a spus iubitei lui pe facebook... chiar inainte sa o intrebe daca se poate culca cu mine. Alerta: ea a spus ca nu. Alerta dubla: A facut sex cu mine oricum.

Ceea ce vreau sa arat clar este ca nu stau aici, complotand meschin si incercand sa te distrug - pur si simplu mi se pare ca lipseste partea din corpul meu care ar trebui sa simta empatie pentru tine.

Nu sunt o persoana care nu are suflet. Fac caritate, plang la filme sau cand citesc lucruri triste, nu pot suporta sa vad un animal speriat sau suferind. Dar tu? Nu esti reala pentru mine. Nu te-am cunoscut. Nu te cunosc. Si cumva asta ma face sa nu imi doresc sa ma opresc si sa nu ma mai culc cu barbatul tau. Pentru ca nu imi pasa de tine.

Si faptul ca nu imi pasa imi permite sa fiu rivala ta fara sa am vreo vina. Sunt doar frustrata ca nu-l pot vedea mai mult, ca nu e liber in seara asta pentru ca vin la voi acasa parintii sau pentru ca te scoate in oras pe tine, ca e ziua ta de nastere.

Poate ca ar fi diferit daca eu as fi fost cea inselata, dar nu e. Asa ca nu pot intelege durerea ta, care vine o data cu cu descoperirea infidelitatii lui. Si nici nu imi pasa.

Cateodata cred ca sunt blestemata - mi-am inselat primul iubit serios si ocazional m-a distrat ideea ca poate karma isi rade de mine, scotandu-mi in fata doar barbati indisponibili pentru mine pentru totdeauna.

Lasand prostia cu supranaturalul, realitatea de a fi rivala ta este foarte interesanta si magulitoare pentru mine. Mai ales daca tu esti mai frumoasa sau mai desteapta, asta ma face sa ma simt si mai bine pentru ca a ales sa te insele pe tine cu mine, care nu am nimic special. Dar ma plictisesc inevitabil la un moment dat la ideea ca voi fi intotdeauna cea de-a doua optiune a lui si povestea isi pierde stralucirea. Atunci ma indrept care urmatorul barbat, la fel ne ne-liber, pentru ca si el este deja partenerul cuiva. Si ciclul vicios continua...

Pana cand imi voi gasi si eu finalul fericit cu "Si au trait fericiti pana la adanci batraneti", bine-nteles cu un barbat care era al alteia inainte sa ma cunoasca pe mine.