Editorial -> Daca...

In unele momente nu ma pot abtine sa nu ma intreb ce-ar fi fost daca...
„Daca as fi avut mai multi bani, ce as fi facut cu ei ?” Pe ce i-as fi cheltuit? Bijuterii, rochii, vacante, o casa, nimicuri netrebuincioase? As fi facut afaceri? As fi facut acte de caritate?
In primul rand sigur mi-as fi cumparat ceva dupa care am tanjit, apoi ceva care nu imi trebuia neaparat (acum am bani!) si abia apoi m-ar fi cuprins remuscarile si as fi facut ceva caritabil.
Nu sunt un om rau dar, ca orice om, ma las condusa de pofte si de simtul proprietatii. Apoi ma simt puternica si intangibila (da, banii au puterea asta!).
Dupa o vreme insa, scanteia de bunatate ma face sa incerc sa-mi infrang pornirile de arivista si ma cuprind remuscarile.
Ma amagesc ca pot schimba ceva si ajut financiar o persoana care are nevoie.
Gata! Am ascuns gunoiul sub pres!

„Daca nu l-as fi intalnit pe omul ce imi este acum sot?”
Nu as fi trecut prin multe momente urate. Nu ar fi trebuit sa “slugaresc”pentru el. Nu as fi renuntat la placerile din viata de domnisoara. Nu as fi stat cu teama ca la un moment dat relatia se va duce pe apa sambetei. Nu as fi cunoscut “singuratatea in doi”. Ar fi fost mai bine fara el?
Dar atunci nu as fi cunoscut placerile vietii de om casatorit...
Nu as fi plans de dorul lui si nici nu l-as fi asteptat cu nerabdare sa revina din delegatie. Nu as fi cunoscut placerea impacarii, cand toate au raspuns si logica.
Copilul meu, sufletul meu, nu ar fi existat.

„Daca m-as fi casatorit cu prima mea iubire?”
As fi fost acum o lady, coafata, aranjata, intolita, plimbata in cele mai frumoase si exotice locuri... As fi fost mereu singura, pentru ca el e cineva important si ocupat, nu as fi intalnit persoanele care acum imi sunt prieteni adevarati pentru ca nu m-as fi invartit in cercurile lor, as fi pastrat aparentele unei casatorii reusite, dar in sufletul meu ar fi fost in permanenta un strigat mut.

„Daca as fi fost mai slaba si as fi aratat ca un fotomodel?”
Multe usi s-ar fi deschis, multe as fi realizat, multe vise ar fi devenit realitate...
As fi fost tot timpul susceptibila cand as fi primit un compliment vizavi de inteligenta mea, nu as fi crezut niciodata in potentialul meu, nu as fi cunoscut implinirea si reusita angajarii pe un post mult dorit numai datorita aptitudinilor mele si nu a felului cum arat.

„Daca as fi acceptat slujba banoasa care mi s-a oferit acum un an?”
As fi avut acum de toate! Nu as fi dus lipsa de nimic, as fi fost un om important si stresat, care s-ar fi dus fara vlaga la serviciu, care s-ar fi transformat intr-un robotel ”birou-pat-birou-pat-…”.
Nu as fi stiut niciodata cum e sa faci ceva ce iti place (si aici am avansat si acum e bine, chiar foarte bine).
„Daca...”
Norocul meu ca astfel de momente sunt rare. Nu vreau sa traiesc fiecare zi cu indoiala in suflet si sa ma intreb la fiecare pas: ”Dar daca...?”
Sunt responsabila de deciziile luate si nu imi pare nici o secunda rau de hotararile mele. Toate se intampla pentru ca asa am ales EU si pentru ca, la momentul respectiv, a fost cea mai buna decizie pentru mine.

© Aida Maria