Editorial -> Substitut pentru viata

“Hei, buna, ce mai faci? Stiu ca nu am mai dat nici un semn de viata, insa am fost foarte ocupata saptamanile astea….Ce mai e nou? Paaaai, m-am angajat. Aaa, nu, nu la firma X, a trebuit sa renunt la visul asta intr-un final. La o alta firma… Nu e asa grozav, jobul este mititel, sunt doar secretara (cam atat despre experienta mea profesionala de cinci ani de zile). Salariul este mult mai mic, oamenii se poarta foarte urat, iar seful e un tembel….Nu, nu cred ca mai am vreo sansa la X. M-au respins de doua ori. Ma multumesc cu ce am…nu am incotro”

In urma telefonului primit de la prietena mea care disparuse din peisaj multa vreme si care mi-a dat vestea “cea mare”, am ramas pe ganduri. De ce a renuntat la visul ei? Ce declic psihologic se intampla in noi, astfel incat sa renuntam sa luptam? Cand ne pierdem speranta? Si mai ales, cum reusim sa ne impacam cu asta?

Stiu pe cineva care si-a intalnit jumatatea prea tarziu, cand nu mai era posibila relatia lor, asa ca s-a casatorit cu altcineva. Un substitut al iubirii… Din pacate, se intampla in fiecare zi. Mr. Right refuza sa apara sau apare mult prea tarziu, cand nu se mai poate, cand poate nici nu ne mai pasa. Si ne multumim cu Mr Right-Enough. Ca e respectuos, atent, tandru, ne iubeste si cu siguranta va fi un tata bun pentru copii. Numai mie mi se pare ceva in neregula in tabloul asta?

Mi s-a intamplat si mie de multe ori sa renunt la ceea ce vroiam de fapt si sa ma multumesc cu o “copie” ieftina. Am renuntat la zahar in favoarea zaharinei, pentru ca tin la silueta. Intr-un final am renuntat si la zaharina. Am renuntat la jobul meu de vis si am acceptat un job de mizerie, pe un salariu de trei ori mai mic. Si nu mai enumar maruntisurile, care luate separate nu ies in evidenta prin nimic, dar care per ansamblu alcatuiesc un tablou stramb de renuntari.
Uitandu-ma inapoi, viata mea apare ca un puzzle urias, caruia nu i-am gasit piesele potrivite si le-am inlocuit cu altele de calitate mai proasta. Nu m-au facut fericita, dar macar am umplut spatiile goale…

In ziua de astazi exista inlocuitori pentru orice. Substitute. Surogate. Si apelam la ele mahniti, deznadajduiti, gandindu-ne ca, oricum nu avem de ales! Cand, de fapt, tocmai asta e o alegere.
Alegem gresit, disperati sa nu ramanem si fara substitutul visului nostru.
Si intr-o zi, ne uitam in urma si vedem ca de mult timp am incetat sa fim noi insine.
Ci un un inlocuitor pentru propria noastra persoana.
Care ne-a parasit de mult, alegand sa ramana in fata unui mormant in care ne-am ingropat visele.