Continuand traditia sarbatorilor in grup, nici Dragobetele nu a facut exceptie de la regula. Sincer, ma gandeam la o celebrare linistita, acasa, in fata tv-ului, dupa ce eventual voi fi facut curatatenie. Numai ca prietenul nostru, posesor de Caravelle avea alta idee. Pe care ne-a si impartasit-o cu o seara inainte. “Vedeti ca in juma de ora vin la voi” Fir-ar! Am renuntat la pijamalele pufoase si am intrat in tinuta de primit musafiri: trening. Nu a intrat bine pe usa ca ma ia pe sus: “Maine mergem la Valcea”. “Undeeee??? No way! Drum bun si calatorie sprancenata! Eu nu merg”. Asa ca, bineinteles, a doua zi, la ora 9.30 mi-a sunat telefonul. “Trezireaaaaaaaa! In juma de ora pornim la drum!” Si la cei doi metri ai lui, are si un volum pe masura. Nu am mai avut nici o sansa sa dorm. Pentru ca telefonul s-a incapatanat sa sune din 5 in 5 minute, ca sa se asigure ca nu voi mai pune geana pe geana.

Intr-un final, la 10 coboram scarile, cu geanta intr-o mana, cafeaua in alta, tigara in gura si geaca imbracata pe o singura maneca. Nu de alta dar, nebunul cu Caravelle-ul claxona de zor in fata blocului. De pieptanat, nici vorba. Mi-am acoperit zulufii rataciti cu o esarfa, ceea ce mi-a adus o gramada de complimente: “Hai, Piratii din Caraibe, mai repede!”

Timp de doua ore, cat a tinut drumul, in masina s-a vorbit numai despre mancare. Toti plecasera nemancati de acasa si tot spuneau ce ar manca, cat, cum, etc. Pana la destinatie m-am ales cu o foame de zile mari si o durere de cap crunta. De aceasta data linia melodica in masina a fost asigurata de Tudor Gheorghe! “Au innebunit salcamii/ Si tu vrei sa fiu cuminte!”….

In Valcea, barbatii au fost nevoiti sa ne faca pe plac si sa ne lase la Mall. Cu o conditie: mai intai mancam. Eh, fie! Ne-am indopat cu pui crocanti de la KFC si am terminat chiar in timp record, fiind impinsa de la spate de fete: “Hai, hai, sa mergem la cumparaturi!” Drept urmare, m-am ales cu o durere de stomac pe cinste. M-am razbunat insa, cand am refuzat sa mai merg la cumparaturi. Nu de alta, dar eram leftera. Am ramas cu baietii, in timp ce fetele ne-au parasit proliferand blesteme la adresa mea. “Ei, acum ce facem?” “Noi vrem inghetata” “Eu nu vreau”. Ne-am inteles ca ei sa isi ia inghetata, iar eu sa-i astept la parter, la intrare. Numai ca, intre etajul 3(sau 4) al mall-ului si parter sunt numai magazine de haine si pantofi. Si intamplarea a facut ca, in drumul meu spre parter, sa imi apara in cale un magazin cu niste haine…dementiale!! Ca hipnotizata am intrat in el. De unde nu am iesit decat dupa ce mi-am luat un tricou. Cu bani imprumutati de la fete, ca ne-am intalnit acolo. Am zis, gata, cobor! Mi-ajunge! Insa un etaj mai jos, am dat peste un magazine cu incaltaminte. Si din geam mi-au facut cu ochiul niste pantofi….cei mai frumosi pantofi pe care i-am vazut vreodata. Dar scuuuumpi!!! Am coborat scarile aproape plangand, cu gandul la ei. Jos ma asteptau baietii. I-am promis alui meu sot ca, daca imi da bani acum de pantofi, nu mai ridic pretentii nici de 1 nici de 8 Martie. “2009?” a intrebat el. “Eee, sa nu exageram!”

Intr-un final, eu, care nu am vrut sa cumpar nimic, m-am ales din mall cu o bluza si o pereche de pantofi: verzi, cu o bordura auriu-inchis, eleganti, piele intoarsa…un vis… Fetele, care intr-adevar plecasera la cumparaturi, nu si-au luat nimic.

Intr-o noua stare de spirit, am pornit spre Cozia. Unde i-am multumit Domnului pentru noile achizitii si am aprins o lumanare pentru sufletul meu pofticios si nelinistit. Tot de la Cozia mi-am luat faina de secara! Fetele montignace inteleg ce greu se gaseste asa ceva! Asa ca mi-am luat doua pungi. Sotul meu si-a luat o palarie de cowboy oribila si l-am amenintat ca daca o gasesc prin casa, i-o arunc pe geam. Ceea ce nu m-a impiedicat insa, sa ma fatai cu ea pe cap prin bazar.

Intr-un final, am pornit spre casa, cu un nou popas in Valcea. Ni se facuse iar foame. Prietenul nostru, un Schumacher nedescoperit, a speriat pe traseu vreo trei soferi, care au tras pe dreapta de frica nebunului care le claxona furios in spate. Nu mai amintesc de nasul meu, turtit de scaunul din fata, la fiecare semafor rosu vazut prea tarziu.

Am ajuns in Craiova fericita, incaltata cu pantofii cei noi, cu palaria pe cap, costumatie cu care am defilat prin Metro, spre amuzamentul cumparatorilor. Ba chiar am trecut pe langa unii, care au zis in urma mea: “Turistii astia!”

Asta am facut eu de Dragobete. M-am indragostit. Ca in reclama aia: “Tanar?” “Nou”. “Blond?” “Verde” “Cum draga verde, e extraterestru?”
Un articol de Simona Voinea