Povesti -> Drumuri

Am lucrat la nebuni pina am innebunit- de tot-, am lucrat in patologie pina ce-am inceput sa vad oamenii de pe strada intinsi pe mese de disectie si pe mine obligata sa le cotrobai in mate.
Am fugit dupa tot ce misca pe picioarele din spate si dauneaza societatii sub o forma sau alta si m-am trezit (e o figura de stil) secata de puteri, jumate comportindu-ma ca pacientii de la azil si jumate infractoare potentiala fiindca oamenii printre care te invirti,atmosfera-n care traiesti influenteaza firea mai mult decit as fi putut crede cind m-am bagat in toate cacaturile de care vorbeam.

Faptul ca ma trezeam zbierind prin casa " Koby motanul, Koby motanul Koby motanul cel frumos" cintecul preferat al pacientei care urla-n wc-ul de linga wc-ul nostru era nimic vis-a-vis de faptul ca ma apucau atacurile de cintat in baie si cintam tot cintece de-ale pacientilor "eu nu sint o broasca tra-la-la". Ar fi fost de trecut cu vederea, dar nu mai eram in stare sa vad un copil fara sa mi-l inchipui in sac negru sau un om fara sa-i analizez scheletul, pielea ori sa-i radiografez in minte tot ce are-n el.
Toata lumea devenise suspecta. Mi-am tras un picior in cur si m-am declarat inapta sa continui.
Mi-am mincat sufletul vreme de 4 luni si-am fost asa de antipatica incit mi s-a propus sa iau o pastila ceva sa ma linistesc, dar nu s-a nascut pastila sa linisteasca nebuneala din mine la vremea aia.
Pacienta de la 12 iar intirzie si cred ca o sa-i dau papucii.

In fine, nu asta-i subiectul.
Una din nebuneli era sa tot fac ordine peste tot. Astfel am ajuns la poze, poze vechi, am gasit una-n care era barbatu-meu, fiu-meu nou-nascut si eu in carne si oase. O gramada de carne. Multa carne. Ceva de genul a 100 kg. La 1.60 inaltime. Aratam ca propriul meu monument funebru daca un sculptor sadic ar fi vrut sa-si bata joc de mine post mortem, desi toti sculptorii pe care-i cunosc sint perfect constienti ca m-as fi sculat sa-i decapitez cel putin. Asta era acu un an.
Nu decapitatul. Povestea cu poza.

M-am uitat la poza si mi-am adus aminte perioada aia. Cind mi-era frica sa ma uit in oglinda, lumea nu ma recunostea pe strada si-am hotarit sa fac dieta. Dieta crunta. Ajunsesem sa maninc un covrig pe zi. Cu sare. Covrigul. O minunatie de slabire. Am ajuns in 6 luni la 42 de kg. si eram in scadere vertiginoasa. Mi-am bulit tiroida si odata cu ea creierul in toata splendoarea lui. Anorexie. Hiperthiroidism. Depresie de dupa nastere, dar pe-asta n-o luasem in calcul.
...