Povesti -> Prezent si trecut

Ochii albastri uscati de atatea lacrimi, mainile muncite care se odihnesc acum in poala, parul nins de valurile vietii, expresia blanda a fetei, toate alcatuiesc portretul unei femei puternice care nu s-a lasat infranta de necazurile prin care a trecut. In tinerete avea o statura dreapta si mandra, capul era mereu sus si privirea inainte, pieptul in fata si umerii drepti. Asa a trecut prin toate vitregiile vietii.
Necazul si durearea au aruncat cu bolovani grei si au facut-o sa piarda din mandrie. Umerii sunt acum cazuti si spatele e usor cocosat, insa privirea e mereu inainte.
A muncit si munceste foarte mult. Are o gradina mare care ii asigura legumele si fructele necesare, precum si ceva banuti din vanzarea lor. Florile din parculet parca zambesc si parca sunt mai frumoase si mai colorate decat cele din alte gradini. Munca in gradina nu i se pare o povara, ci ii face placere si zice ca o relaxeaza. Mainile ei de aur au darul de a scoate la lumina din pamant tot ce e mai frumos si mai bun. Tot ce pune in pamant infloreste sau rodeste. Chiar si aracii adusi pentru sustinerea rosiilor si vinetelor au inmugurit.
... Atat i-a ramas. Gradina. O ingrijeste si ii vorbeste. Gradina i-a ascuns lacrimile, a facut-o sa mai uite de necazuri, a mangaiat-o cand a avut nevoie si a rasplatit-o pentru munca si pentru dragostea cu care a ingrjit-o.
Este foarte darnica si tot ce daruieste ofera din inima si cu drag. Da tot ce are mai bun si este multumita cand te vede si pe tine multumit. Cand te duci in vizita iti pune ce are mai bun pe masa, chiar daca asta inseamna cateva gogosi sau cativa biscuti de casa. Nu te lasa sa pleci nicodata cu mana goala si fara sa promiti ca vei reveni curand.
Vorbeste cu drag de sotul ei, omul alaturi de care si-a petrecut o mare parte a vietii si care a murit cu ceva ani in urma. L-a iubit cu pasiune si i-a fost alaturi mereu. El a fost jumatatea ei, el o facea sa se simta intreaga. L-a ingrijit si l-a ajutat in anii grei de boala, cand spitalul era o a doua casa pentru ei. Nu i-a fost niciodata prea greu si nu s-a plans. Si-a purtat cu demnitate povara, iar lacrimile nu-i umezeau ochii decat seara, cand punea capul pe perna.
Cand el a murit , ceva din ea s-a rupt si greu, foarte greu si-a gasit un scop in viata. Cateva poze, multe amintiri... Asta a lasat in urma. Asta i-a ramas de la el, dupa o viata impreuna. Asta si copii...
Cu el a facut o casa si trei fete. Fetele i-au daruit doisprezece nepoti si multe probleme. Cea mare s-a maritat si s-a mutat la sute de kilometri departare, cea mijlocie a avut ghinionul sa iubeasca si sa se casatoreasca cu un om care o trata cu dispret si o batea, iar cea mica a ramas vaduva si cu doi copii foarte mici la douazeci si trei de ani.
Le-a ajutat cum a putut si a fost ea puternica si pentru ele. Fetele si nepotii i-au dat putere. Pentru ei a inceput sa lupte si pentru ei a devenit iar femeia puternica de alta data.
Acum nepotii sunt mari. Datorita sfaturilor bune si ajutorului dat, toti o iubesc si o respecta. Cinci dintre ei sunt plecati in tari straine, doua nepoate i-au daruit stranepoti. Toti lucreaza si si-au facut un rost in viata.
„Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si zile multe si frumoase, buni!”

Un articol de Aida Maria