Psihologie -> O lume perfecta

O lume perfecta

Publicat: 07.05.2008

Lumea nu este perfecta, dar stiu asta nu de azi, de ieri,cunosc imperfectiunea lumii de la primii mei pasi.Inca de cand purtam parul in codite impletite si imi agata mama funde mari albe stiu ca oamenii nu sunt perfecti, ca nu sunt roboti desi privindu-i asa par. Inca de cand mama mea ajungea la 7 seara de la servici si printre lacrimi imi explica ca trebuie sa astept ziua de duminica ca sa se poata juca cu mine pentru ca ea trebuie sa si spele sa si faca mancare si curatenie. Dar nu era robot desi eu in inocenta mea de copil neintelegator de lume ciudata o acuzam de multe ori ca nu are suflet. Nu era robot pentru ca in timp ce mancarea fierbea pe aragaz ea isi dadea seama ca sunt doar un copil si venea la pat unde dormeam si imi citea povestile lui Ispirescu.
Mai tarziu am inteles ca toate au un pret, chiar si parfumul teilor pentru a-l mirosi are un pret, trebuie sa fii sanatos, sa mananci bine, sa ai o viata linistita ca sa te poti bucura de el.

Lumea nu este perfecta dar cauta perfectiunea, alearga asudand dupa ea in speranta ca poate poate intr-o zi o vor prinde si atunci vor fi fericiti. Pacat ca nu inteleg ca tocmai goana asta dupa perfectiune te opreste sa fii fericit, te amageste printr-o speranta dar te imbatraneste pana in ultima clipa a vietii cand de cele mai multe ori cu o privire in trecut realizezi ca nu ai ajuns nici macar la 50% din drumul perfectiunii.

Tata m-a invatat ceva foarte important, m-a invatat sa fac bani atat cat sa pot fi sanatoasa. M-a invatat sa nu aleg niciodata jobul cel mai bine platit dar locul de munca care imi da cele mai multe satisfactii , m-a invatat sa-mi conduc viata dupa pricipii sufletesti.
Astazi am trecut pe langa locul lui de odihna, am aprins o raza de soare si i-am asternut o floare si cateva lacrimi. El nu a avut timp nici macar sa caute perfectiunea, el nu a avut timp nici macar sa implineasca un sfert de secol in aceasta lume.
Astazi mi-am imbratisat prietena cea mai buna si am invatat ca merita sa nu cauti perfectiunea atat timp cat doua suflete reusesc sa traiasca in timp si in distante lungi cu zambete pe buze.

Si poate perfecta este clipa cand ai langa tine doi parinti sanatosi, o sora cu care te intelegi, un suflet care sa te iubeasca...
Daca te intrebi cand oare viata ta va fi perfecta raspunde-ti printr-un telefon dat celor dragi, printr-o floare daruita mamei si printr-un zambet batranelului de la coltul strazii...
Randuri frante din fragmente de povesti ale clipei de suflet, randuri imperfecte in cautarea perfectiunii care nu se doreste sa vina...

Un articol de Corina Sava

Nota