Asa cum ii arata si numele, bracul italian este un caine de vanatoare de tip pontato, dezvoltat si standardizat in regiunile din Nordul Italiei. Bracul italian este cea de-a doua rasa nationala de caine de vanatoare pontator de origine italiana, alaturi de Spinone.

Bracul italian este cunoscut in doua varietati coloristice - alb-orange si baltat maro. Piemontul revendica originea primei variante, iar Lombardia pe cea de-a doua. In Italia exista chiar o demarcare clara a cainilor, acestia fiind numiti Pointer Piemontez, respectiv Pointer Lombard. In aspectul sau general, Bracul italian nu este foarte diferit de bracul german. Totusi nu putem sa nu remarcam dimensiunile taliei si ale capului mai mari, un usor aspect molossoid al botului si paleta coloristica mai restransa.

Bracul italian: Originea rasei
Rasa Brac italian este cunoscuta inca din Evul Mediu, dar raspandirea si recunoasterea a venit in perioada Renasterii. Nu putin sunt cei care acorda bracului italian o origine si mai veche - evocandu-i aici drept martori pe Pliniu, Xenophon si Cellini. Exista fresce, mozaicuri si tapiserii care infatiseaza astfel de caini, datate din sec. XI-XII. Atestari despre stramosii actualei rase de Bracul italian avem inca din sec. IV-V i.e.n. Cea mai plauzibila teorie cu privire la originea sa este aceea a unei imperecheri intre vechi Molossi, folositi in lupte de catre romani, si ogarii africani adusi in Italia ca prada de razboi dupa cucerirea Egiptului. Teoria este sustinuta si de aspectul usor molossoid al acestui caine, precum si de masivitatea lui relativa, raportata la alte rase de caini de vanatoare. Mai mult, chinologii italieni dau ca sigur faptul ca din stramosii bracului italian au provenit si celelate rase de acest fel de pe continentul european.

Chiar daca gasim prezentari ale bracului italian inca din secolul XI, cea mai importanta atestare documentara ne vine de la un scriitor italian, Brunetto Latini (sec. XIV), care descrie cainele ca fiind „cu nas excelent si urechi lungi“.

Gasim si similitudini cu cealalta rasa nationala a italienilor si anume Spinone. Cresterea acestor caini a fost apanajul nobilimii - mare parte datorita faptului ca la acele vremuri de intunecat Ev Mediu vanatoarea era practicata exclusiv de aceasta clasa sociala. Un rol important in cresterea acestei rase au avut Casele de Medici si de Gonzaga, care obisnuiau sa trimita pui din canisele lor drept daruri speciale marilor curti nobiliare si regale ale Europei.

Bracul italian si vanatoarea
Secole de-a randul, vanatorii italieni au dezvoltat rasa brac italian pentru a rezolva o problema legata de vanatoare: ridicarea pasarilor si gonirea vanatului mic catre capcane. O data cu inventarea armelor de foc, rolul bracului a fost schimbat - acesta a fost transformat intr-un caine cu aptitudini multiple, de tip HPR (hunt - point - retrieve) – caine de cautare, aret si aport. Secolul al XIX-lea aduce o mare scadere a rasei atat ca numar de exemplare, cat si ca valoare a acestora. Cel care salveaza rasa este un anume Fedinando Ferrabouc, nobil francez exilat la curtea de Savoya.
Ferrabouc era proprietarul unui mascul de brac, pe numele sau, Max. De la acest caine incepe istoria moderna a bracului italian. In anul 1883 se infiinteaza Clubul de rasa italian, al carui prim presedinte a fost chiar Ferrabouc. Inainte de a intemeia acest club, nobilul francez infiintase o renumita canisa de braci italieni - „Della Caccia“ - canisa care a vut un rol esential in dezvoltarea, selectionarea si standardizarea acestei rase. Primul standard oficial al rasei apare in anul 1949. Dupa al doilea razboi mondial, „parintele rasei“ devine Paolo Ciceri - care prin canisa sa „Dei Ronchi“ imbunatateste rasa dupa perioada de recesiune.

Bracul, rasa utilitara
In prezent, rasa cunoaste o mare popularitate in Italia - fiind perceputa ca o rasa de caini utilitari - foarte buni la vanatoare, dar si la intrecerile sportive din cadrul concursurilor canine de gen. Astazi, in Italia, bracul este mai iubit si mai dorit decat mult mai consacratul Spinone.

Caracteristicile rasei Brac Italian
Bracul italian este docil, foarte rezistent la munca, inteligent si perseverent. Puternic si cu un fizic armonios dezvoltat, dand o impresie de vigoare, foarte distins in munca pe care o face in teren si cu un usor aer aristocratic, Bracul italian este un caine de vanatoare excelent. Bracul italian este nascut pentru a vana este totodata si un foarte bun companion pentru familie si copii. Usor de dresat, acest caine poseda o inteligenta nativa, care il face sa priceapa relativ usor ceea ce dorim de la el. Nu este indicat sa folosim zgarzi de forta sau metode coercitive de dresaj, deoarece nu este nevoie. Cainele stie, genetic, ce are de facut, stapanul trebuie numai sa-i adapteze instinctele la cerintele sale particulare. Alta caracteristica a acestui caine este marea sa gelozie - manifestata in relatia sa cu stapanul. Chiar si la vanatoare cainele va refuza sa lucreze corect daca se interfereaza alti vanatori sau alti caini in munca pe care el o face.

La vanatoare, in afara calitatilor si utilitatilor lui de pontator si aportor excelent, gasim in Bracul italian subtilitati nebanuite caracteristice unor bloodhound sau basset. De fapt, si infatisarea sa ne poate da semnale despre o anumita interferenta intre aceste rase de caini, undeva in negura istoriei. In plus, Bracco da dovada de un miros foarte bun, chiar exceptional. Deseori este folosit de vanatori pe urma de sange si rareori deziluzioneaza.
Intra si vorbeste cu noi pe forum!