Bebelusi si Copii -> Tu esti happy, dear?

Tu esti happy, dear?

Publicat: 28.06.2020

Cu fiecare generație, ne îndepãrtãm și mai mult de rãdãcini.
Vrem mozzarella, vrem zucchini, vrem caviar, jamon, vrem lapte bio sau de migdale, vrem ouã de gãini fericite, însã strâmbãm artistic din nas când vine vorba de cine și cum le face...

Mirosul de animale și glodul ne produc oroare.
Ne tâmpim cu totul între ziduri virtuale și reale și nici nu știm ce pierdem.
Liniștea ne asurzește, ploaia ne deranjeazã, zãpada e oribilã.

Ne place un camembert cremos, o telemea de oaie galben de grasã (adica e acestecata cu vaca, dar orasenii fitosi habar nu au asta) un gãlbenuș portocaliu ca o lunã plinã de varã, dar ne strâmbãm cu mâna la nas doar dacã auzim cuvântul "bãlegar".

Orice urmã de gãinaț ne provoacã isterii de parcã ouale nu ar ieși din curul gãinii, ci dintr-un laborator nivel trei de securitate în care se lucreazã în mediu aseptic.

Un mușchi file de vitã e minunat, dar leșinãm doar cât ne gândim la un pârț bovin.

Copiii noștri cresc cu smartphone-urile în mâini, dar nu știu sã își coasã singuri un nasture sau sã facã diferența între o plantã de leac și una otrãvitoare.

Nu avem unde pune o pingea unui papuc, nimeni nu mai face nimic în tihnã, totul este pe fast-forward de parcã ne aleargã o legiune de draci și este menit strict pentru obținerea plãcerilor fãrã nici cel mai mic efort.

Ãștia sub treizeci de ani stau și se holbeazã ca proștii unul la altul cu o bauturã în mânã, în cluburi (cuvântul "discotecã" e pentru Tutankamonii de peste patruzeci) și ies aproape surzi dimineața dintr-un vacarm care îi cretinizeazã și mai tare, drogați de fumurile propriei adulații sau de ierburi deloc aromatice.
Își pun ilustrele dosuri pe niște saci umpluți cu nisip pe la terase unde pe o apã chioarã plãtesc echivalentul pâinii pentru o famile normalã pentru zece zile.

Și toți ãștia, plini de vânturi, ifose și aere, dacã vãd vreun țãran care își câștigã traiul cinstit, dau ochii peste cap, le vine sã-și vomite și mațele, nu alta!

Deși, lucru valabil pentru majoritatea sensibiloșilor, bunicii și strãbunicii lor își duceau traiul exact din aceleași meserii "scârboase" și deloc "high-life", dând cu sapa pe la vreo "colectivã", puțind a transpirație și a cãcãreazã de la rãsãrit la apus, mâncând mãmãligã cu ceapã; untura și-o permiteau doar ãia mai procopsiți.

Și, colac peste pupãzã, mamele hipsterizate și isterizate își întreabã distrate copiii: "Ești hepi, diãr?! Vrei un aiscriim viigãn de migdale?! Aveți aisciim vigãn pentru mai boi?!"
... Probabil pentru cã nici ele nu mai știu ce e cu adevãrat ce înseamnã sã fii fericit și nici ce gust are o înghețatã fãcutã onest, cinstit și corect din laptele unei vaci cu ugerul cât masa și din ouã luate dintr-un cuibar cu arome pestilențiale de galinacee, de mâinile muncite, crãpate, cu unghii pline de pãmânt de la plivitul buruielior, ale vreunei bunici cu copii,nepoți și strãnepoți hiper-senzitivi și hiper-alergici, care trãiesc la oraș.
Copii și nepoți care stau câte o zi întreagã în "moluri" cu aer reciclat și care dau pe o cârpã produsã în China, dar cu etichetã de "brend" echivalentul salariului sau al pensiei pe trei luni ale celor care le put de atâta muncã.
Text: Diana (ma puteti urmari si pe facebook)