Literatura fantasy este foarte variata. Poate fi vorba despre dragonii care scuipa flacari pe nari, dar si despre omuleti care contempla pasnic o floare pe care nu au mai vazut-o niciodata. Ce face ca o poveste sa fie fantastica? Orice element ireal, orice lucru care ne proiecteaza intr-o alta lume (care nu este nici pe departe o versiune a lumii reale). Literatura fantasy este mult diferita de povestile horror, pentru că literatura fantastica nu promoveaza teroarea, crearea de monstri si spaime. Mai curand, literatura fantasy isi are originea in miturile arhaice. Scopul ei este acela de a elibera imaginatia, de a crea lumi noi, nemaivazute, populate de personaje fantastice. Aceasta lume noua are insa ceva in comun cu a noastra: conflictul dintre bine si rau, capacitatea binelui de a invinge in final, prin intermediul unor creaturi de cele mai multe ori magice dar si eroice. Termenul englezesc de „fantasy” vine din cuvantul din greaca veche „phantasie”, care insemna viziune, imaginatie.

Definim prin fantezie clasica poveștile care au fost scrise de la inceputul secolului XIX pana la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Fantezia moderna incepe dupa momentul 1945. Ciudat, dar poate explicabil, daca ne gandim ca pana prin anii 1940 fantezia nu era nici macar un termen universal recunoscut pentru un gen literar (se folosea termenul de „basm”). Cum de s-a ajuns de la acel moment la cel din prezent in care fantezia are o pozitie importanta in literatura engleza (si de fapt universala)? Cu siguranta tranzitia nu a fost usoara si nici nu s-a produs peste noapte, o dovedesc seriile de carti noi de la editura Nemira.
 
Practic, a trecut un secol de literatura fantasy. Explicatia ar putea fi aceea ca oamenii au realizat ca au nevoie de povesti in viata lor. Poate pentru ca si-au pierdut curajul de a lupta de partea binelui, sau poate ca au avut nevoie sa devina mai inventivi si mai capabili sa creeze lucruri fantastice. Poate ca literatura fantasy a avut si are, de la Tolkien incoace, atat de mult succes mai ales in randul adultilor, pentru ca acestia au luat-o ca pe o asigurare ca undeva, la capatul bataliei lor impotriva raului, binele iese intotdeauna invingator. Sau poate pentru ca fantezia le permite sa creeze o lume mai bună, a nascut speranta ca un astfel de univers chiar exista undeva, fie si intr-o poveste imaginata de un autor sau altul.  

Gigantii literaturii fantasy
C.S.Lewis si J.R.R. Tolkien: cei doi parinti ai literaturii fantasy s-au cunoscut in 1926, in campusul Universitatii Oxford. Erau colegi de facultate. Asa s-au inscris intr-un club de scriere creativa, numit Inklings. Nimeni nu se gandea pe atunci ca Lewis si Tolkien vor pune bazele fanteziei moderne. Probabil că fără clubul studentesc Inklings nu ar exista nici temnite, nici dragoni, nici pitici, orci, centauri binevoitori sau lei prietenosi. Nici macar Harry Potter, poate nici vampiri dragalasi care se indragostesc de adolescente.

Lewis a fost cel mai prolific. A publicat 7 carti in 7 ani, iar universul Narnia a avut un succes imediat. Aventurile din Narnia au popularizat genul fantasy in randul publicului larg pana prin 1950 cand Tolkien a publicat „Lord of the Rings”.

Astazi este practic imposibil sa negi impactul pe care Tolkien l-a avut asupra genului fantasy. Indiferent că este vorba despre „Silmarillion”, despre „The Hobbit” sau despre trilogia „Lord of the Rings”, Tolkien a pus bazele fanteziei epice (fantezia inalta). Mai mult, Tolkien a inventat mitologii (Middle Earth pare a fi un univers care a existat cu mult inaintea pamantului), dar si limbi. Realitatea este ca multi dintre cititorii lui Tokien au si uitat cum se numeste autorul, dar probabil nu vor uita prea curand Pamantul de miIjloc, semintia hobbitilor sau a elfilor. De Gandalf nici nu mai spunem.

Daca Tolkien a preferat structura clasica a basmului, aceea in care binele invinge fara drept de apel, George R.R. Martin a realizat, inainte de a incepe publicarea seriei care l-a facut cunoscut in intreaga lume, ca daca vrea sa aiba succes nu poate folosi formula lui Tolkien. Si atunci a complicat victoria binelui din final asa cum numai el putea s-o faca. Chiar si asa, George Martin a realizat un alt lucru extraordinar, i-a convins pe cititorii sai sa studieze perioada medievala, si pe alti numerosi autori sa se aplece mai mult pe perioada Evului Mediu atunci cand isi cauta surse de inspiratie.

Literatura fantasy a eliberat imaginatia scriitorilor si a redat cititorilor speranta intr-o lume mai buna. E ca si cum Lewis, Tolkien, Martin, dar și mulți alti autori de fantasy i-ar fi invatat pe confratii intr-ale scrisului sa zboare spre taramuri necunoscute, pentru a descoperi noi aventuri, alti eroi si desigur, alte creaturi fabuloase. Acesta este, probabil, darul cel mai de pret pe care literatura fantasy il face secolului XXI.