Editorial -> Caci in parte proorocim si in parte cunoastem...

Caci in parte proorocim si in parte cunoastem...

Publicat: 29.12.2007

Atatea intrebari ne punem intr-o viata, dar cea mai de seama, singura de fapt care conteaza cu adevarat, este “cine sunt?”
Cata vreme nu ne punem aceasta intrebare cu curaj, si nu cautam raspunsuri, nici nu putem spune ca suntem cu adevarat. Doar constientizarea si memoria ne aduce in fiinta, caci “fericit cel ce stie de unde vine si unde se duce, fericit cel ce nu uita”.

Atata ziditoare tulburare rar ma incearca. Mi se intampla des, din ce in ce mai des, sa ma izbesc de limitele propriilor simturi, sa-mi simt mainile ca pe niste manusi prin care nu mi se ingaduie sa ating Realitatea, ci doar sa o ghicesc, sa-mi simt ochii ca pe niste ochelari nepotriviti, prin care vad totul incetosat, sa simt limbajul nostru articulat intai o pedeapsa si abia apoi un dar, pentru ca vorbele, ca si simturile, doar sugereaza. “Proorocii se vor desfiinta, darul limbilor va inceta, stiinta se va sfarsi. Caci in parte proorocim si in parte cunoastem. Dar cand va veni ceea ce este desavarsit, ceea ce este cunoscut in parte se va desfiinta. Caci acum vedem ca prin oglinda, in ghicitura, iar atunci fata catre fata; acum cunosc in parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin.” Sa fim recunoscatori ca am dobandit constiinta limitelor noastre si ca simtim ca Dumnezeu e aici, chiar daca ochii nostri nu il vad, de prea incetosati. Mi-e atata jale de cei ce cred ca nimic nu exista dincolo de ei si atata bucurie de cei ce descopera.
© Dr. Aurora Peţan

Nota