Intimplare reala

In urma cu 8 ani, dupa ce saracul domnul Mot, Dumnezeu sa il ierte, murise cu miinile in miinile mele, doamna Mot m-a invitat la un fel de pomana, la care fusese poftit in exclusivitate cuconet de vaza din Craiova. Numai femei. Nici un barbat.
Numai pomana nu a fost masa respectiva, ci mai curind o sindrofie simandicoasa. M-am prezentat fix cu cinci minute dupa ora la care am fost invitata, inarmata cu un buchet de flori si o cutie de bomboane de ciocolata cu cognac pentru vecina mea (desi la pomana nu duci nimic, insa nu am putut merge cu mina goala). 
Am spus la intrare gazdei, doamna Mot, "Saru`mina, doamna Mot!" si "Buna ziua, doamnelor!" celorlalte musafire.
Pentru ca doamna Mot avea pe atunci vreo 76 de ani si eu aproape 36. 
Si mie mi se pare si acum ca aceasta formula de salut adresata unei doamne cu 40 de ani mai multi decat mine este o forma de respect.

Intre cuconetul deja prezent, venit mai devreme decit fusese vorba, se discuta. La auzul salutului meu adresat gazdei, o madama (al carei ruj rosu strident era mai mult pe linga gura decit pe buze) a spus, destul de tare: "O fi vreo taranca, draga!"

Remarca deplasata a fost primita cu grimase de jena din partea celorlalte doamne prezente. Doamna Mot s-a facut rosie ca focul, eu am zimbit si i-am prins mina.

Intre timp au mai aparut si alte doamne. Tanti Mot m-a asezat la masa intre o profesoara universitara si o dermatoloaga bine-cunoscuta in Banie. Fix in fata mea, persoana cu mari ifose, care semana cu un clovn cu machiajul intins.

Doamna Mot a fost gazda perfecta, dar cum eram vreo 12 persoane, m-am oferit sa o ajut; celelalte doamne s-au privit intre ele semnificativ si citeva, mai tinerele, s-au simtit si s-au ridicat si ele ca sa ajute la asezarea mesei. Eram cea mai tinara - nici una nu avea mai putin de 55 de ani, dupa cum am aflat mai tarziu.

S-a mincat, s-a discutat mult, pe diferite subiecte si bine-nteles ca nu am stat ca muta.

La un moment dat, cind madama din fata mea tocmai se umfla in pene vorbind cu un aer infatuat si gomos, am intrebat-o inocent:
- Nu va suparati, doamna, sinteti nascuta in Craiova?
- Nu, a raspuns ea, vadit deranjata.
- Dar unde v-ati nascut, unde ati copilarit? Am intrebat-o eu, suav.
- La Coțofenii din Dos, mi-a raspuns, facind gura-punga. 
- Si parintii dumneavoastra aveau studii superioare?
- Nu, parintii mei lucrau cu ziua si apoi au muncit la CAP.
- Aha, am spus eu, zimbind cit mai modest posibil. Eu am copilarit la Tecuci, un orasel din sudul Moldovei. Parintii mei provin din clasa mijlocie, bunicii dinspre tata au fost cadre didactice, iar cei dinspre mama chiaburi, pentru ca bunicul, fost ofiter, dupa venirea la putere a comunistilor s-a apucat de negustorie.
- Noi am fost saraci... a ingaimat cucoana devenita mindra orasanca sa mai spuna, dar i-am taiat-o scurt:
- Ma iertati, doar ca mi se pare putin ciudat ca totusi, dumneavoastra, care v-ati nascut intr-o comuna, sa nu considerati un "saru` mina" drept un salut demn de o doamna cum este doamna Mot, ci o forma de manifestare a unei taranci lipsite de maniere. En fin!, am zis eu, luind paharul cu suc.

S-a facut liniste pentru citeva secunde, dupa care doamna Mot a izbucnit in ris. Dupa ea, toate. Mai putin varianta feminina a lui Heath Ledger jucandu-l pe Joker, care ramasese perplex...

Doamna profesor din stinga mea nu s-a putut nici ea abtine si a spus:
- Tanto, de data asta ti-ai gasit nasul. Sa mai vorbeasca gura fara tine si alta data!

Dupa acest moment, discutia s-a inviorat brusc si cucoanele dupa vreun ceas mai aveau putin si cintau, asa de bine se simteau. Mai putin Tanta, care a inghtiti tot ce a putut, daca nu a mai putut vorbi, si-a revarsat furia reprimata in golirea sistematica a platourilor de pe masa.

La un moment dat am vrut sa plec, insa doamna Mot m-a rugat insistent sa ramin ultima. Am stat, iar dupa ce s-a mincat si desertul doamnele au ajutat la stangerea mesei si apoi au inceput sa plece, una cate una. Prima a plecat Tanta din Coțofenii din Dos, ajunsa mare cucoana-mare in cetatea Baniei.

Dupa ce au plecat toate, doamna Mot m-a luat in brate, m-a imbratisat strans, m-a pupat si mi-a spus:
- Iti multumesc din inima, draga mea! M-ai uns pe suflet! Tanta mi-a fost colega de serviciu si mie, si lui Mot si astazi s-a cam auto-invitat, pentru ca nu am avut nici o intentie sa o chem. Nimeni pina acum nu a pus-o la locul ei. Intr-un fel, mi-ai razbunat toti cei peste 30 de ani in care ne-a mincat zilele la munca si mie, si lui Mot, cu mojociile ei.

Epilog: Nu stiu daca doamna Mot mai traieste. Insa a fost una dintre putinele adevarate doamne pe care le-am cunoscut in viata mea.

Din cind in cind le aprind - si ei, si domnului Mot - cite o luminare si ma rog pentru ei. Au fost pentru mine niste oameni deosebiti.
Saru` mina, doamna Mot! 
Saru` mina, domnule Mot!

Text: Diana (ma puteti urmari si pe facebook)