Cainii cu colaci in coada
Publicat: 13.02.2008
Eu imi aminteam vag Bucurestiul. Ma gandeam instataneu la niste fire, multe fire, cabluri, nu mai stiu, pe care le vedeam din mers. Intotdeauna aveam locul si pernuta mea pe bancheta din spate si rar ma ridicam sa vad ce era imprejur. Preferam geamul curat si albastrul brazdat de firelea alea. Degeaba insista tata sa ma uit la blocurile inalte si la oras in general - mie imi placeau cablurile si leganatul dulce al masinii. De cand sunt eu, mi-l amintesc pe tata conducand prudent si mi-e drag de el si de amintirea asta.
In fiecare vara, matusa-mea venea acasa pentru a merge la tara. Era mare bucurie atunci; intotdeauna aducea ceva dulce si stia sa faca turtite din dovlecei. Odata cu ea, plecam si noi la tara. De indata cum se termina scoala, numai atat stiam sa intreb: “-Cand vine?” si satul bunicilor era mai aproape de mine cu fiecare zi care trecea. In final, intr-o dimineata ajungea. Dormeam un somn linistit, de copil, poate si visam, dar ea venea si ne trezea. Si ne lua in brate si ne pupa. O vedeam ca prin vis.
Si o intrebam de multe ori cum e la Bucuresti. Si-mi raspundea: “-Cum sa fie, mama? Sunt cainii cu colaci in coada la Bucuresti!”. Azi asa, maine asa,.. am inceput sa visez si eu la cainii cei minunati cu colaci in coada. Mi-i inchipuiam soi imperial, mandru, plimbandu-se cu coada teapana.
Aveam si noi caini, nimic de zis, maidanezi, dar aia n-aveau colaci. Nici macar nu dadeau semn ca o sa aiba vreodata, desi pe fiecare caine mai bland l-am prins si l-am verificat.
Deci, de la o vreme, Bucurestiul insemna pentru mine cabluri si caini cu colaci in coada. Deja cand mai mergeam in capitala cautam cu privirea cainii aia, pe dupa blocuri, pe sub masini, pe la colturi de strada.. dar niciodata n-am avut noroc.
Si iar venea matusa-mea si imi spunea despre cainii cu colaci in coada din Bucuresti. Parca-mi facea in ciuda, nu alta!
Acum stau de 3 ani in Bucuresti si tot n-am dat peste cainii mitici cu colaci in coada. Sa fie oare din cauza ca am renuntat?
©Adina Arustei
Sursa: Copyright©eLady.ro - Cainii cu colaci in coada
(0 / 5)
Comentarii postate (0)
Povesti
Si-a facut un test pe internet si apoi s-a dus la doctor! Nu o sa credeti ce grozavie i s-a intamplat acestui om!
Chiombu C. Flaimuc, de 50 de ani, domiciliat in...
Cele mai citite
Celebs & Style
Halle Berry va lansa o linie de lenjerie intima
Actrita Halle Berry va lansa in 2015 in magazi...
Divertisment
Trilogia Fifty Shades (Cincizeci de umbre)
Prima data am auzit despre trilogia Fifty Shad...
Articole importante
In forum despre Povesti
Newsletter elady
Mirese si Nunti
Cum alegi tinuta de nasa pentru nunta
Ti s-a propus sa fii nasa, insa nu stii ce tinuta este potrivita pentru acest eveniment? Trebuie sa ai in vedere ca nasii sunt cei mai importanti in cadrul unei nunti, dupa miri, bineinteles. Astfel, toate privirile vor fi atintite asupra ta. Iata cateva modele de rochii de seara
Frumusete - Ultimele Articole
- 5 secrete ascunse despre balsamul de buze pe care nici influencerii de beauty nu ti le-au dezvaluit
- Ce trebuie sa ai in trusa de machiaj pentru a contura un look perfect de Revelion
- Cum poti obtine aspectul perfect al obrajilor cu ajutorul chirurgiei estetice?
- Sprancene de vedeta? Afla tot ce te-ar putea interesa despre dermopigmentarea sprancenelor
- Totul despre bazele Rubber Gummy de la Pearl Nails
Comenteaza
Print
