Povesti -> Prieteni de care ne-am putea lipsi

Prieteni de care ne-am putea lipsi

Publicat: 11.12.2015

- Azi mă întâlnesc cu Iuda, suna nostalgic vocea ei ieri. Îi voi da cadoul de Moș Nicolae și îi voi asculta răutățile. Aș vrea să pot să nu o revăd niciodată, a încheiat ea aproape șoptit, ca o referință subtilă la amica pe care o părăsisem de curând.

Prietena mea, de vârstă apropiată mai mult de a mamei, rămăsese văduvă devreme și își urmase fiul și nora în țări calde în care eu nu am să calc vreodată.
Vorbim de câteva ori pe an ca fetele: îmi povestește ce mai e nou pe la ea, îi povestesc ce-am mai comis, ne bârfim cunoștințele comune și stabilim când ne auzim data viitoare. De câțiva ani a adoptat Skype, dar de mail nu s-a molipsit încă.

Iuda al ei este o cunoștință de-o viață, o doamnă fină care se amuză șicanând-o frecvent. Prietena asta a mea și-a impus să nu o mai ia în serios și, din câte îmi dau seama, reușește rareori. Când i-am povestit cum mi-am concediat frenemy-ul i-am simțit tristețea în vocea cu care îmi spunea că ea nu ar putea face așa ceva.
Că doamna fină pasionată de pișcături era unica ei prietenă de-o viață și că nu ar fi vrut, că nu ar fi putut, că i-ar lipsi poate dacă ...
Într-un final nu ar fi știut cum să păstreze distanța pe care ar fi reușit eventual să o impună.
Găsesc un nesecat prilej de uimire în amintirile prietenei mele despre această fină doamnă, în aniversările, sărbătorile și vacanțele pe care le petrecuseră împreună ca studente și apoi cu familiile pe care și le făcuseră fiecare.
Cum fina doamnă avea nenumărate pasiuni, un deosebit gust artistic, un dialog sclipitor și, în plus peste pasiunea de a-și pișca prietenele "în glumă", o adevărată artă de a deveni amanta soților acestora.
Dar nu dorea răul nimănui, nicicum, nu - inocenta-i plăcere de a flirta oriunde cu oricine îi aducea admiratori de multe feluri. Nu accepta orice admirator ca amant, dar întreținea focul tuturor, inclusiv a celor neacceptați.

Recunosc că prima dată când am auzit povestea ei am crezut că această cunoștință (eu nu o pot numi prietena cuiva) a prietenei mele este o femeie urâtă.
Dar de unde, pozele trimise m-au lămurit și mi-au adâncit uimirea: acest comportament era al unei femei foarte frumoase!
Prietena mea este ferm convinsă că această cunoștință a ei nu este conștientă de micile răutăți pe care le pricinuiește cu acest comportament.
Încheiem ora de Skype cu drag și cu cuvinte de încurajare și urări de bine de ambe părți.
Prietena mea îmi amintește de fiecare dată că o femeie căsătorită face bine să-și îndepărteze prietenele necăsătorite, etc, etc.

Așa învățăm, moștenim și dăm mai departe temeri și legende relativ olimpiene. Ce să-i învăț pe copiii mei despre lucrurile astea?!
Nimic. Cred într-o lume în care ei, la maturitate, aleg să trăiască așa cum își doresc, nu așa cum se tem. Și lucrez la lumea aceea în fiecare zi din lumea asta.

* Îți mulțumesc, prietenă dragă, pentru permisiunea de a pune aici o parte din povestea ta de viață. Am convingerea că va fi de folos cuiva cândva, oricine și oricând ar fi să fie.
Text: Dore

Nota