Va aflati in:

Articole / Relatii & Sex

Intr-un cuplu, cuvintele sunt fie punti, fie ziduri

Publicat: 02.09.2015

Intr-un cuplu, cuvintele sunt fie punti, fie ziduri
Despre iubire, sex si onestitate in cuplu.


Libertatea in cuplu
Ma uit in jur si nu pot sa nu observ un fenomen. Tinerii de azi sunt tot mai reticenti cand e vorba despre casatorie. In anturajul meu, o multime dintre noi ne apropiem de 40 de ani si inca nu se prefigureaza nici o nunta la orizont. Pe langa asta, cei care cu chiu cu vai decid sa faca "pasul" sunt supusi tirului de ironii de genul: "Na, ca te-ai dus si tu", "La cratita!", "Gata, esti sub papuc."
Si una dintre cele mai importante nevoi ale fiecaruia dintre noi e autonomia, libertatea. Cred ca tinerii de azi se feresc de casatorie si pentru ca au foarte multe prejudecati si idei de tipul "trebuie..." legate de acest pas: "Daca ma casatoresc, trebuie sa incep sa-i gatesc sotului meu" sau "Trebuie sa renunt sa ies cu baietii la bere"; cu alte cuvinte, mi se cere sa renunt la propria mea autonomie, ceea ce este inacceptabil. Spun ca e o prejudecata, fiindca experienta m-a invatat ca orice aspect al vietii de cuplu poate fi negociat, numai sa stii cum.

Si ar mai fi un aspect: economic vorbind, femeile au acum mai multe posibilitati sa supravietuiasca pe cont propriu, lucru aproape imposibil pentru generatia mamelor noastre. Muncim, avem nazuinte profesionale, castigam bani si toate astea fac imposibila mentinerea in acelasi tip de parteneriat in care traiau odinioara femeile, mai ales cele din fostul bloc comunist. Cu mici exceptii, inca n-am gasit o noua cale de a ne raporta unul la celalalt, inca nu am invatat sa impletim armonios aceasta libertate cu statutul de mama si de sotie. E dovedit statistic: cu cat avem mai multa educatie, cu atat facem copii mai tarziu - si mai putini. Sper sa gasim curand o solutie.

Cele mai frecvente probleme in relatie
In general, oamenii intampina dificultati cand incearca sa-si exprime increderea si iubirea pe care si le poarta atunci cand intre ei intervine un conflict. Care sunt cele mai frecvente cauze ale unui conflict de cuplu? Cine spala vasele, de unde sa apesi tubul de pasta de dinti, cine duce gunoiul… Punctul de plecare nu conteaza. Indiferent de statutul nostru social, intelectual sau material, intotdeauna vom gasi motive de cearta. Ce facem atunci? Multi cred ca exista modalitati care nu dau gres nici o data ca sa evite disputele, sa nu le mai aiba. Dimpotriva. Daca am avea o viata de cuplu exemplara, perfecta, n-am mai avea motive de bucurie. Marshall Rosenberg, autorul cartii "Comunicarea Nonviolenta, un limbaj al vietii" are o vorba: "Nu vreau sa fiu perfect, ci sa fiu cu fiecare zi mai putin prost". Conflictele sunt esentiale in viata in doi, ne ajuta sa ne cunoastem limitele, sa ne descoperim, sunt benefice daca le gestionam cum trebuie. Daca vorbim despre un cuplu "de cursa lunga", certurile sunt de obicei ceva regulat, poti chiar sa le anticipezi: la inceput apar o data la o jumatate de an, apoi o data pe luna, saptamanal, in fiecare zi. Propunerea mea: stai de vorba cu partenerul "in vremuri pasnice" si negociati felul cum vreti sa gestionati conflictele. Gasiti impreuna o strategie care functioneaza pentru amandoi si legatura va fi mai profunda si de mai lunga durata. Nu te adanci prea mult intr-o relatie, pana nu discutati despre modul in care ati vrea sa rezolvati disputele. Poate cadeti de acord sa va separati o ora, timp in care sa "digerati" ideea, dupa care sa discutati. Poate preferati sa aruncati cu farfurii unul in celalalt, iar dupa ce sunteti fizic epuizati, va asezati pe canapea si stati de vorba. Orice solutie e buna, daca functioneaza la fel de bine pentru amandoi. Incercati, si apoi evaluati.

Nu suntem ascultati pentru ca nu stim sa vorbim
Un alt lucru pe care al aud in mod regulat este "Nu ma simt ascultata". Insa eu as continua cu "...in anumite cazuri sau momente". Nu sunt de acord cu generalizarile, pentru ca practica demonstreaza altceva. Poate ca partenerul nu e dispus sa te asculte cand se afla la birou si-i dai un telefon sau cand se uita la un meci de fotbal. Poate ca nu vrea sa auda toate detaliile irelevante despre modul cum ti-ai petrecut ziua, insa e foarte interesat sa afle ce este "viu in tine", ce te ingrijoreaza sau ai pe suflet. As vrea sa ne asumam raspunderea, si cand avem sentimentul ca partenerul nu ne asculta, sa avem grija cat de mult vorbim si sa ne ingrijim si de continutul mesajului, intrebandu-ne mai intai: care e scopul meu, de ce vreau sa-i spun toate astea? Uite, o sa-ti spun un lucru pe care noi, specialistii, il stim prea bine: de regula, cand o persoana chiar nu asculta, de fapt tanjeste sa fie ascultata. Intotdeauna e bine sa ai asta in vedere. Alta replica tipica: "Dar ea nu spune niciodata nimic ." De multe ori ea nu spune ce-si doreste, ce-ar vrea sa se intample, pentru ca porneste de la prejudecata ca partenerul n-ar sprijini-o. Apoi, cand in sfarsit se exprima, e mirata sa vada ca el e de acord. Este una dintre problemele noastre, ale celor din Europa de Est. Avem mai putina incredere in noi insine si ne vine mai greu sa-i spunem celuilalt ce ne-am dori de la el, de teama sa nu fim refuzati sau umiliti.

Violenta domestica

Violenta domestica este o problema in toate tarile, chiar si in cele scandinave - cele mai democrate si mai pasnice. Subiectul e foarte vast, pentru ca agresivitatea se poate manifesta deschis si pe fata, cu palme si pumni, insa la fel de periculoase sunt, dupa parerea mea, violenta psihologica si cea verbala, care se strecoara in viata ta si-ti afecteaza pe nesimtite stima de sine. Dintr-un anume punct de vedere, violenta poate fi experimentata in fiecare familie, caci ne ranim constant prin cuvintele pe care ni le aruncam unii altora. As merge si mai departe si as spune: cata vreme vei fi violenta cu tine, atat va exista si violenta domestica. Ce inteleg prin asta? Intreaba-te! De exemplu, ce-ti spui atunci cand faci o greseala? Expresia mea preferata e: "Doamne, ce proasta sunt!"

Atat timp cat sunt agresiva cu mine, sunt si cu ceilalti. Pacea incepe din interior. Daca invat din greseli, daca invat sa ma accept asa cum sunt si sa ma schimb, voi fi capabila sa-mi modific si comportamentul fata de cei apropiati. N-am gandit intotdeauna asa. A existat o vreme cand eram convinsa ca, daca nu sunt critica cu propria-mi persoana, nu voi invata niciodata nimic. Abia mai tarziu mi-am dat seama: daca nu ma critic, insa observ ca am facut ceva gresit si caut resortul, pretextul din spatele erorii, imi e mai simplu sa ma schimb in bine. Pentru a-mi intelege motivatia si a nu repeta aceeasi greseala, trebuie sa nu judec. Aparent e foarte logic si simplu, insa foarte greu de pus in practica.

Comunicarea in sex
Multe femei renunta la propria placere in favoarea partenerului, fara sa-si dea seama ca nu e decat un alt mod de a propaga violenta - si aici ma refer la violenta fata de sine. Nu isi dau seama ca placerea ambilor partenerieste la fel de importanta, asa ca primul pas e de a identifica ce anume ne face placere, dupa care trebuie sa fim si capabile sa verbalizam concluzia. E adevarat, sexul este o forma de comunicare nonverbala, insa de multe ori cuvintele sunt necesare pentru a-i transmite clar celuilalt ce am vrea sa se intample. Daca vrei o viata sexuala implinita, calitatea conexiunii dintre voi e extrem de importanta.

In primii doi ani de relatie energia primara este cea care ne mana. Viata sexuala e minunata, nu e nevoie sa facem mare lucru. Nu e o mare maiestrie sa fii fericit in perioada asta. Insa cum pastrezi relatia astfel pe termen lung, cum o sustii? Aici intervine adevaratul efort, caci daca nu o alimentezi si nu investesti in ea, va muri. A pastra aceasta intensitate a legaturii cand traiesti alaturi de celalalt zi de zi e o arta. Ce e de facut? Cred ca sinceritatea e un punct cheie. Daca avem o conversatie onesta, in care vorbim si ascultam din inima, o sa ne apropiem si mai mult, iar legatura noastra va fi mai profunda. Nu-i scoate ochii partenerului cu ce a facut gresit, ci comunica-i prin propozitii si fraze afirmative ce anume ti-ar face viata mai frumoasa.
Nota (5 / 5)
Noteaza

Posteaza Comentariu

Comentarii adaugate: 0. Fii prima care adauga un comentariu pentru acest articol.

Comentarii postate (0)
Newsletter elady

Mirese si Nunti

Ce simte o femeie cand imbraca rochia de mireasa?

Tocmai ce ai fost ceruta in casatorie si urmeaza sa-ti faci planuri in ceea ce priveste organizarea evenimentului? Urmeaza un parcurs anevoios, dar frumos in acelasi timp, mai ales ca urmeaza sa te unesti pe vesnicie cu sufletul tau pereche.