Cultura -> Povestea celebrei Zaraza

Povestea celebrei Zaraza

Publicat: 10.12.2008

zaraza cine a fost cine a scris cantecul zaraza verrrusile muzica zaraza

Cine nu a ascultat macar o data tangoul Zaraza, care l-a facut celebru pe Cristian Vasile in Bucurestiul anilor ’30-’40?

Povestea femeii care l-a inspirit pe autorul cantecului este prezentata de Mircea Cartarescu in una din nuvelele volumului “De ce iubim femeile”.
Aceasta este proiectata pe fundalul unui Bucuresti interbelic – o capitala a restaurantelor si bodegilor, cu trasuri si masini negre, cu lume buna care iesea seara la plimbare la sosea. La “Vulpea rosie” toata lumea venea sa-l asculte pe Cristian Vasile, asa cum Zavaidoc, alta glorie a momentului, facea sa prospere “ingerasul”, un alt local faimos in epoca. Probabil la primul a cunoscut-o Cristian Vasile pe Zaraza, iar povestea lor de dragoste, care va dura doi ani, va face inconjurul orasului de pe malul Dambovitei.

Cam la vreo jumatate de an dupa ce s-au cunoscut, se naste tangoul care avea sa fie cel mai popular cantec al momentului: “Vreau sa-mi spui, frumoasa Zaraza,/ Cine te-a iubit,/ Cati au plans nebuni dupa tine/ si cati au murit./ Vreau sa-mi dai gura-ti duce, Zaraza,/ Sa ma-mbete mereu/ De a sarutare, Zaraza,/ Vreau sa mor si eu”. „Zaraza”, care devenise „Lili Marlene” a Bucurestiului, era pe buzele tuturor. Zavaidoc, neputand sa-si ucida rivalul, va distruge tot ceea ce iubea el mai mult: femeia si cantecul.

Astfel, intr-o seara, Zaraza, care iesise sa-i cumpere iubitului ei tutun, este ucisa de unul din oamenii lui Zavaidoc. insa povestea nu se termina aici. Dimpotriva, devine sinistra. Cristian Vasile va fura urna cu cenusa iubitei si va manca, timp de patru luni, cate o lingurita din cenusa Zarazei.
Apoi va inghiti terebentina, care nu-l va ucide, ci doar ii va arde coardele vocale. Timpul se va asterne apoi peste aceasta poveste tragica de dragoste, Cristian Vasile disparand treptat din memoria oamenilor. insa tangoul, cu acordurile sale desuete si nostalgice, inca ne mai infioara.
Un articol de Mariana Dobrica