Se apropie seara cu pasi mult prea repezi. Calca pe trupul meu amortit de atata nemiscare in fata calculatorului. Imi apasa umerii cazuti pe tastatura si imi alina ochii rosii de la lumina artificiala a calculatorului. Imi place sa stau cu lumina stinsa cand vine seara. Ma calmeaza cumva, ma ajuta sa intru in starea de relaxare - atat cat pot eu sa ma relaxez.

Cine ma cunoaste stie ca asta e foarte putin..A mai trecut o zi. si eu ma uit cu uimire in urma si constat ca nu am rezolvat mare lucru. Sunt ingropata in sarcini si dead-line-uri, viata mea se compune din bucati de cate 10 minute. 10 minute dimineata sa imi deschid calculatorul, sa ma dezbrac, sa imi iau cana pe fuga, in timp ce bag parola la calculator, apoi fug in bucatarie sa imi iau cafea. 10 minute pentru tigara de dimineata, asta dupa ce a venit colega-mea. Tigara nu are gust fara barfa de dimineata. 10 minute verificat mailuri care au aparut peste noapte (oamenii astia nu dorm nici noaptea?) 10 minute intocmit lista de prioritati. Apoi ma apuc efectiv de lucru: telefoane, mailuri, proiecte, iar telefoane, iar mailuri, mai bag ceva la proiect, tigara, meetinguri, etc.

La un moment dat ma uit pe lista facuta dimineata. Am bifat vreo trei chestii din 20, si am adaugat inca vreo 5 intre timp. Asa ca, la final de zi, am acuta senzatie ca mi-a scapat ceva.F..k! Am uitat sa sun furnizorul in legatura cu livrarea urgenta de astazi. F..k! F..k! Formez disperata numarul, rugandu-ma ca si tipa cu care colaborez sa fie la fel de workaholica si sa fie inca la munca la ora 6 seara. Imi raspunde. Nu mai era la munca, logic! Pe fundal aud muzica si imi imaginez cum ma injura sau se amuza ca eu, fraiera, sunt inca la munca. Normal, daca sunt ineficienta. Uite, am uitat complet sa o sun. Imi promite ca dimineata la prima ora rezolva cu livrarea. E bine si asa... Inchid si ma reazam de spatarul scaunului. Simt cum ma preling incet incet, parca sunt de gelatina si alunec usor pana ma identific cu scaunul. Abia acum simt cat de sfarsita sunt. Am obosit.Si nu de azi, de ieri.E o oboseala veche, pe care am tot ignorat-o. Am ingropat-o in pumni de vitamine si baxuri de energizante. Ma fortez sa zambesc, sa arat ca sunt ok. Ma fortez sa spun un cuvant dragut colegului care ma intreaba "ce mai faci?" a zecea oara in zi. Incerc sa o aud pe colega de birou cand imi spune ceva, ca sa nu ma mai surprinda ca zic "Ahamm!" si sa is idea seama ca habar nu am ce mi-a zis.  Am zile in care imi vine sa ma ridic de la birou, sa plec din firma si sa o iau asa, pe strada, aiurea. Ca in videoclipul REM. Si ma gandesc din ce in ce mai serios la asta.Visez cum ar fi sa imi iau campii.sa plec, sa fiu libera, doar eu, cu mine si cu soarele care sa ma bata in frunte. Dar.am facturi de platit, proiecte de facut, un targ de organizat, o campanie de promovare, un sef de multumit si o familie. Sunt ca un acrobat care incearca sa tina in echilibru zeci de farfurii.

Am obosit. Si vreau sa dorm.si dorm.si dorm. dar nu ma lasa. Suna telefonul, facandu-ma sa sar de pe scaun: "Relax, take it eeeeeaaasy!" - yeah, right! De ce dracu oi fi pus melodia asta ca ton de apel? Mereu ma sperie cand suna telefonul.  E cumnata-mea, disperata ca se aude un zgomot ciudat din masina de spalat. Si incearca sa mi-l descrie. Acum am nevoie si de un antinevralgic. Pe langa muschi, ma doare si capul.Ma hotarasc sa mai stau jumatate de ora si sa plec. Peste cinci minute intra seful in birou si ma cheama intr-o sedinta "scurta". Oftez. Asta inseamna inca o ora si jumatate pana sa ajung acasa.
Stie careva un doctor de clone?

Un articol de Simona Carlugea