Va aflati in:

Articole / Editorial

Sex oral, creme culte si friie kamasutrice scapate de sub control

Publicat: 18.06.2007

sex oral, creme, reviste pentru femei, reviste de femei, articole cu femei, sexul oral, femei


Cind o femeie nu are ce face, se apuca sa citeasca reviste sclipicioase, publicatii care dupa ce o zapacesc cu o mie de reclame ii mai pun si mintea pe moate, ca nu cumva neuronu` sa moara de caldura si plictiseala, cum a facut raposata celula cu nuante gri in trenduri a redactorilor debitori de ineptii...

Sa purcedem asadar si sa vedem ce se scrie in revistele cu ditamai trusturile de media in spate...
Prima: o voce ne anunta urmatoarele:
CRÈME DE LA MER E UN PRODUS DE INGRIJIRE CE A DEVENIT CULT SI PREFERATUL VEDETELOR. CREMA A FOST DEZVOLTATA DE UN FIZICIAN DE LA NASA, DE AICI SI LEGENDA. PRETUL: 50 ml - 200$, TRATAMENTUL CONCENTRAT - 2.654 $.
Trecind peste faptul ca fraza pare scrisa de un elev de clasa a V-a corigent la limba romana sau, mai bine zis, de un spammer care vrea sa ne convinga ca produsu` lui e cel mai tare, da` pacat ca nu se vinde, am ramas cu ochii zdreliti in monitor incercind disperata sa imi imaginez cum o crema poate deveni un “cult”. Pe vremea mea, "cult" insemna altceva, iar sa transformi o crema intr-o religie dintr-o apasare de taste e un fapt demn de cartea recordurilor...
Oricum, e bine de retinut faptul ca fizicienii de la NASA au luat-o pe aratura islazului comunal.
NASA a dat naibii spatiul cosmic, zborurile interplanetare si si-a pus specialistii la “dezvoltat” creme...
Si, apropos, cind scrii cu majuscule pe net se cheama ca urli.
Ho, nu mai tipati, am inteles ca-i mare gradina Lui Dumnezeu...

Successul apare rapid si Jérôme reuseste sa isi consolideze legatura cu publicul sau feminin, legatura deja stabilita prin colectia Couture à porter. Le simte nevoile avide de senzualitate, adauga un strop de ingenuitate si, in numai cateva colectii, reuseste sa le seduca pe viata, combinand materiale suple cu detalii subtile.
Hopa, ne-au prins cu mita-n sac. Feteeelooooooor, nevoile noastre au o personalitate proprie, “avida de senzualitate”.
Am sa imi retin cu stoicism nevoia de a trinti o injuratura neaosa, dar prea multa democratie strica si nevoile astea si-au luat-o-n cap!
Si daca nu stiati, aflati acum ca o banala geanta poate fi “ingenua”. Sa va fie clar!

Pana acum, pur si simplu nu era “la moda” sa te exprimi ecologic, pana cand Katharine Hamnett a transformat totul in “trend:” “Verdele este noul Negru”.
Dupa ce aflam ca e la moda sa te exprimi ecologic (cum o fi asta, nu-ti miroase gura, nu elimini noxe sau ce?! Care nu te-ai spalat pe dinti si poluezi contribuind la incalzirea globala, ma?!), aceeasi revista trimbiteaza cit o tin plaminii o alta timpitenie.
Tineti-va bine, flash-news! “Verdele nu mai este verde”.
A naibii si verdele asta, si-a luat nasul la purtare, miine-poimiine se face portocaliu, intra-n politica si candideaza la presedintie. Sa mai ai incredere in culori!

E onorant sa mirosi frumos! Daca nu pentru tine macar pentru ceilalti...
Doamne, ajuta-ma!
Ma doare capul. Daca onoarea se acorda mai nou pe criterii olfactive, am pus-o de mamaliga!

Anuleaza definitiv concurenta si delecteaza-l pe deplin in intimitate! Cum? Nimic mai simplu: decodifica-i gesturile si ofera-i pe tava senzatiile XXX la care viseaza.
Tot nu se linistesc. Mai, sa va intre bine in capetele alea din care scoateti sfaturile astea bune sa ne faca mai afurisite decit sintem: sexul nu tine singur o relatie. De cite ori sa v-o repetam? Nu pricepeti ca nu sintem actrite de filme porno si ca nici nu avem de gind sa devenim?!
Oricum avem prea multi neuroni functionali pentru asta!
... Oare sa scriu si ca mai multi decit altii, care scriu pe la gazete?!
Nu stiu, ma mai gindesc...

Mai departe, citesc siderata:
Jumatatea ta chiar se pricepe sa manuiasca fraiele kamasutrice.
S-o fi pricepind de spui dumneata, desi pun pariu ca nu-l cunosti, da` te cred pe cuvint. Totusi, nu pot sa nu ma intreb ce sint alea “friie kamasutrice”.
Daca friiele limbii romane le-ati scapat de mult din miini de alerga bezmetice pe hirtie lucioasa si prin motoarele de cautare de nu le prinde nici Interpolul, macar pe astea, “”kamasutrice” sa le tineti bine!
Mai citesc citeva rinduri si imi sta inima-n loc: Adauga o pereche de catuse!
Mai, oameni buni, ce v-a facut omul meu?!
Jur pe rosu ca nu e infractor de drept comun, de ce sa il pedepsesc, suflete?!

Nu refuza tot ce iti propune. Partenerul tau vrea sa-i vorbesti murdar si sa porti tocuri in timp ce faceti sex? Nu-l refuza din prima, gandeste-te la propunerea lui. Cu siguranta asta il excita pe el. Atata timp cat nu te afecteaza fizic si emotional si nu trece granita inspre fetis, in sex poti incerca orice si nimeni nu te va judeca. Daca refuzi de fiecare data cand propune ceva, ai sa-i dai de gandit si o sa creada ca nu te intereseaza nevoile lui. Treci peste pudism si incearca ce iti propune macar o data.
Haidadeee, aveti o obsesie!
Unu`, ca daca barbatului ii vine sa ne puna sa injuram birjareste s-ar putea sa nu avem tinere de mine si pina sa repete porcoseniile ca sa le memoram noi o sa ii moara libidoul de-atita pedagogie.
Nu uitati ca un citat din Shakespeare nu ne pune probleme, dar limbajul de bordel, da!
Doi, cine sa ne judece, fratilor? Avem vreo sala de spectatori sub cearsaful conjugal si nu am bagat de seama?!
Trei: Am trece noi peste “pudism”, dar nu stim ce este, unde se gaseste, cu ce se maninca si daca nu ingrasa. Asa ca, pas!

Urmatoarele rinduri ma lovesc cu maciuca-n cap. Tata, vrei, nu vrei, prestezi sex oral, s-au coalizat toate revistele sa transforme femeile din Romania in sclave sexuale, numai bune sa ... Mai bine sa nu continui, intelegeti voi ideea!
Nu spune nu sexului oral. Se stie deja ca de cele mai multe ori orgasmul obtinut cu ajutorul sexului oral este mai intens. Asa ca e de neiertat sa refuzi sa faci sex oral si sa sari ca fripta la vederea unei picaturi de sperma. Vei urca rapid in topul femeilor cu care el nu va mai vrea sa faca sex. E la mintea cocosului ca, o femeie care se uita ingretosata la penisul unui barbat, nu-l va excita in nici un fel.
Ma scuzati, o fi la mintea cocosului, dar eu nu fac parte din familia lui Gallus Domesticus si personal vad pe strada o multime de barbati care se uita in disperare dupa femei, doar-doar vor fi bagati in seama. Si par teribil de dispusi sa faca sex, saracii.
Insa culmea, nici unul nu umbla cu penisul la vedere!
Asa ca citatul de mai sus cuprinde doar ineptii produse de lipsa de inspiratie.

Citim mai departe:
Fa sex si cand nu prea iti vine. Cateadata nu ai chef de sex, dar daca treci peste asta, si faci sex cat mai des, corpul tau se va obisnui. Va deveni o nevoie pentru el, asa cum e cafeaua la prima ora.
Ma fac ca trec cu vederea virgula ratacita inaintea lui "si" , preocupata fiind de "adincimea" discursului intelectual.
Mai, da-o-n maracini de treaba, ati stat mult pina sa coaceti o asemenea placinta? Dupa acelasi rationament suferind de sciatica, daca nu avem chef se scos masele, dar trecem cumva peste asta si le scoatem una cite una, curind ne vom obisnui si chiar ne vom simti prost ca nu facem o extractie pe zi!
Si ca sa incheiem intr-o nota optimista:
Fericiti cei saraci cu duhul pentru ca ei scapa de atacurile subversive ale presei lucioase pentru femei asupra materiei cenusii !

Text: Diana Maria (ma puteti urmari si pe facebook)

 

Nota (5 / 5)
Noteaza

Posteaza Comentariu

Comentarii adaugate: 0. Fii prima care adauga un comentariu pentru acest articol.

Comentarii postate (0)

Editorial

Primavara da tonul!

Ti se opresc tot mai des ochii pe florile prima...

Celebs & Style

Eva Longoria si Eduardo Cruz s-au despartit definitiv

Povestea de dragoste chiar s-a terminat pentru ...

Sanatate

7 obiceiuri proaste de dormit care duc la probleme grave cu memoria

Daca ai avut vreodata probleme cu memoria cand ...

Sanatate

Masajul tantric, terapie sau plăcere?

Masajul tantric este, prin definiție, o te...

Newsletter elady

Coafuri de mireasa 2019

Trendurile in materie de coafuri de mireasa 2019 impun modele de frizuri destinate mireselor cu par lung. In moda 2019 de poarta foarte mult coafurile de mireasa romantice, cu accente fine, dar si flower-power, miresele purtand in par flori. Vezi cele mai frumoase coafuri de mireasa 2019!

Vezi Galeria

Mirese si Nunti

Urmeaza sa te casatoresti? Iata cum decizi ce bauturi alcoolice sa servesti invitatilor!

Nuntile romanesti presupun intotdeauna mancare multa, dar mai ales bauturi alcoolice care sa dea tonul distractiei si sa mentina atmosfera pana dimineata. Pana aici, totul simplu. In fapt, multe cupluri intampina dificultati in a se decide ce nu trebuie sa lipseasca din bar.