Povesti -> 25 de minute

... Cu greu ma desprind de langa calorifer. Dar trebuie; sunt multe de cumparat si timp putin. Ma echipez ca de obicei si ies. Fac cativa pasi si cobor un etaj. Ma uit afara si parca incep sa tremur. Bineinteles ca nu am nimic pe cap. Nu pentru ca “asa poarta domnisoarele, capul gol”, ci pentru ca n-am venit pregatita. Am plecat prea in graba si acum platesc un pret destul de piperat. N-am ce face, scot cu degete inghetate cateva bancnote din buzunar si adica fac cativa pasi.
Frig. De ala crunt. Parca demult nu a mai fost asa ger. Si vantul spulbera, si gerul incepe sa faca din mine ce vrea el. Si parca si ochii imi lacrimeaza.
Dar nu-i nimic, am putin de mers pana in fata la magazine. E un supermarket, da’ nu vreau sa merg la ala, ca au preturi mari. Vezi, inca nu m-a vrajit de tot mitul produselor de pe raft. Inca pot decide singura de unde sa cumpar. Desi in fata hypermarketului nu stiu daca as avea scapare. Ei, hypermarket, supermarket, magazin, alimentara, fie ce-o fi, daca mai stau cateva secunde inghet de tot.
Deja parul se misca in toate lungimea si splendoarea lui in toate partile. Nu imi place in mod deosebit, dar nici sa scot mainile din buzunare nu as vrea. Distanta era mica, acum e mare. Hai, mai e putin. Ajung la primul magazin.. vreau sa intru, dar zaresc imediat prin geam o mobila. Saraca de mine, de cand n-am mai fost aici, s-au reprofilat astia. Nu mai vand produse alimentare. Au castigat paturile si mesele. Si aici aveau intotdeauna paine proaspata...
Mai departe. Am noroc, totusi, ca e un lant de magazine. Inca au mai ramas cateva asa cum le stiam eu si gasesc totul – mai mult sau mai putin cu aceeasi denumire – si pot sa ma declar fericita.
Suna telefonul. Acum, in momentul asta si-a gasit, cand imi culcusisem si eu mai bine mainile in buzunarele prea mici. Mi se da comanda sa mai iau ceva de la magazinu’ ala, stii tu care. Da, stiu eu care, dar cu durere in suflet realizez ca trebuie mai am ceva in plus de mers. Dar n-am ce face, ma supun cu privire de caine si cu gand ucigas.
Si iar merg... Ajung si... Minune! La rand e un barbat de culoare (cred ca e prima persoana de culoare pe care o vad in orasul asta. Da, cu siguranta e prima.
Nu ma intereseaza in mod deosebit, vreau doar sa iau alimentul-minune (pentru care a trebuit sa ma intorc eu din drum).
Vanzatoarele, insa, mi se par in extaz. Omul spune intr-o romana mai stricata ce vrea, da bani, ia restul... da’ nu poate sa plece. Eu fac 13-14; pe langa "comanda" mi s-a spus clar ca in 10 minute trebuie sa ajung si inapoi, ca intarzaiem.
...