Va aflati in:

Articole / Editorial

Primavara da tonul!

Publicat: 15.03.2016

Primavara da tonul!
Ti se opresc tot mai des ochii pe florile primaverii, pe care le vezi aparand prin curti si in parcuri? Ai senzatia ca soarele are ceva personal sa-ti spuna si ca incearca sa-ti atraga atentia, in fel si chip? Remarci albastrul cerului si ajungi cu gandul, imediat, la oglinda lacului pe marginea caruia te-ai relaxat, de atatea ori, anul trecut? E doar venirea primaverii, care iti cere in mod imperios sa o iei acasa si sa-ti umpli locul tau, cu ea. Natura s-a trezit la viata si iti ofera toata frumusetea si vitalitatea ei! Accepta-i invitatia si bucura-te din plin in acesta primavara! Nu fii spectator, ci primadona aplaudata la scena deschisa!

Hainele
Nu uita ca, fiecare lucru de langa noi are forma, utilitate, pret, dar si... culoare. Culoarea este un criteriu important de categorisire, mai ales cand vine vorba despre haine. Dar acest pact al tau cu nuantele de culoare se intampla, de obicei, dupa criterii strict personale - pentru ca maroul sau galbenul iti stau bine sau dupa moda respectivului sezon. Ce daca tie nu-ti place verdele?! S-a „decretat” ca se poarta verde, vei purta verde! Eu te sfatuiesc altceva. Primavara este sezonul culorilor vii, nu neaparat aprinse, mai degraba pastel. Ideal ar fi ca hainele pe care le porti in viata ta de zi cu zi, fie ca le cumperi acum, fie ca le scoti din dulap, sa fie in concordanta cu anotimpul, sa iti aduca aproape o parte din natura. Iar lucrurile acestea sa fie in ton cu preferintele personale. Un cer de un albastru deschis, frumos si luminos? Gaseste si tu ceva azuriu. Galbenul tufei numite „ploaie de aur”, care va inflori putin mai incolo? Ia-ti o bluza ce sa tina langa tine ploaia aceea de aur o zi intreaga!

Accesoriile: bratari, inele, agrafe, cercei
Nu vrei sa-ti schimbi garderoba sau deja ai inceput sa faci acest lucru, in functie de recomandarea de mai sus? Bun – sa nu uiti de accesorii! Si ele pot avea culorile primaverii! Un galben, un roz pal, un violet nestrident, verdele inceputului vegetatiei, albastrul primelor zile senine – pe toate poti sa le regasesti in micile, dar atat de importantele accesorii. Gandeste-te ca pana si o tinuta mai sobra poate fi inveselita cu un colier care sa vorbeasca de latura ta jucausa, mai ales daca e asortat cu o bratara care merge pe aceleasi culori, ale primaverii.

Prin casa...
Tu si hainele tale, combinate cu diverse accesorii, ati intrat deja in primavara. Sa vedem ce putem face cu casa ta. E destul de greu sa te apuci sa zugravesti in functie de anotimp si e si mai greu sa faci personl acest lucru. Dar poti sa faci schimbari care implica mai putini bani si energie. De exemplu, poti schimba draperiile, orientandu-te spre ceva mai diafan, atat ca si textura a materialului, cat si in ceea ce priveste culoarea. Modelul, de asemenea, in cazul in care ai optat pentru ceva imprimat, poate sa fie unul care sa aminteasca de anotimpul pe care vrem sa-l celebram. Nimic nu se compara, dimineata, cu o lumina placuta, filtrata de niste draperii in culori care sa-ti incante ochii!

Tot in casa te asteapta locuri care „striga” dupa o schimbare. De pilda, sa ne gandim la pereti pentru ca sunt si foarte vizibili. Ce-ar fi sa te uiti putin dintr-un colt, de unde poti vedea toata camera, si sa te intrebi ce schimbari (provizorii sau definitive) poti face? Nu ca m-as gandi ca ai reproduceri ale „Rondului de noapte” de Rembrandt, dar intotdeauna poti face ca tablourile tale sa fie ceva mai vesele, ceva mai calde, sa transforme casa ta (sau macar una dintre incaperi) intr-un spatiu mai primitor. Te-ai gandit ca ai putea folosi chiar fotografii inramate? Am vazut incaperi decorate cu fotografii cu plante de primavara, realizate de cunoscuti ai artei fotografice, si, crede-ma, reuseau sa aduca un plus de vitalitate si culoare.

Obiectele de linga noi
Nu ca ultima preocupare trec aici categoria aceasta de obiecte. Poate sunt cele mai neinsemnate, dar sunt si acelea care implica cele mai mici costuri, in cazul in care vrei sa le schimbi. Si are importanta si acest capitol. Ia-ti o cana speciala de... primavara! Cumpara-ti o vaza pentru florile mici de primavara. Este si acesta un mod de a nu te impotrivi anotimpului sau, mai mult, de a fi in pas cu el, de a fi parte a tot ce se intampla cu natura, iar acest lucru nu te va face decat sa te simti mai bine, mai plina de energie si...mai frumoasa!
Nota (5 / 5)
Noteaza

Posteaza Comentariu

Comentarii adaugate: 0. Fii prima care adauga un comentariu pentru acest articol.

Comentarii postate (0)

Editorial

Unde e Craciunul de altadata?

A trecut si Mos Nicolae. Vine Craciunul. Sau as...

Divertisment

Sora Betty

Viata este frumoasa pentru Betty Sizemore, o ma...

Divertisment

Trilogia Fifty Shades (Cincizeci de umbre)

Prima data am auzit despre trilogia Fifty Shad...

Newsletter elady

Mirese si Nunti

Fotografii de cununie civila in epoca digitala - schimbari din industrie

Alegerea de a lucra impreuna cu un fotograf pentru cununia civila a devenit in ultimele decenii unul dintre cele mai frumoase moduri prin care poate fi imortalizat un moment important in viata unui cuplu. Tot mai multe persoane cauta servicii de fotografie pentru cununia civila...