Iti alegi un caine, asta-i numai o iluzie, fiindca-n general cainele te alege pe tine si soarta ti-e pecetluita.
Dupa ce te-a ales cainele face din tine ce vrea el, te dreseaza el pe tine cum ii place dar, tu, ca sa fii cu constiinta impacata, zici ca te-ai ocupat de educatia lui.
Il inveti sa faca pipi in curte. Dar el oricum n-are chef sa faca pipi in casa, in special daca stai la bloc, si foloseste aceasta functie naturala ca sa te taraie pe strazi, sa miroasa stalpi, sa se bata sau sa se pupe cu alti semeni de-ai lui.
Imediat ce ai revenit in salon, cainele-si aduce aminte ca n-a facut pipi, ca a avut treaba, si... face pipi. Tie nu-ti ramane decat sa cureti covorul sau perchetul, asta dupa ce l-ai certat, el s-a uitat la tine cu ochi de caine, ranjind in sinea lui, si-ati incheiat conflictul.
Te straduiesti sa-i dai numai din mancarea lui, dar, cand il vezi cum ti se uita-n gura cu ochi de fecioara-ndurerata, ii dai partile cele mai bune din mancarea ta si ramai sa rozi oasele; pe care, pana la urma, i le dai tot lui.
Nu mai ai pantofi. Cianele ii roade cu indarjire indiferent ca tu i-ai dat un pantof al lui, personal. Asta nu-l incanta, el nu poarta pantofi, e necinstit ca tu sa porti.
Nu mai ai picioare la mobile. Cainele le roade fiindca nu intelege de ce niste chestii care nu fug dupa pisici nu pot dormi linistite pe jos si el, cainele, trebuie sa se strecoare pe sub ele in cautarea mingii sau a osului preferat.
Nu mai ai prieteni, cainele cnd simte o catea in calduri, din lipsa de alta societate, se apuca de catarat pe picioarele oricui intra in casa si oamenii la un moment dat se satura sa se plimbe cu un caine dand din fund atarnat de craci.
Daca faci prostia sa castrezi cainele, lui i se schimba complet caracterul: devine melancolic si sare-n bratele cui are el chef, umplandu-l de par si de bale, uneori ducand la imbolnavirea omului , atunci cand, din intampare, cainele este un dog, un lup sau alta dihanie de dimensiuni repectabile.
Daca ai o catea, asta intra in calduri si ai la usa sau la poarta toti cainii masculi din oras. Plus imprejurimile. Ceea ce te duce la conflicte cu vecinii si astfel risti sa nu mai ai casa.
Nu mai ai masina; sau ai ceva in care poate circula numai cainele, ca pe el il deranjeaza scaunele capitonate, dupa ce-si lasa purecii si parul pe ele; la inceput, incepe sa le roada, din plictiseala, astfel ca, in loc de scaune ai niste gauri cascate si nici dracu` nu ti se mai urca-n masina, inclusiv tu care, de voie, de nevoie, te mai strecori inauntru ca altfel n-ai cum ajunge la munca.
Nu mai ai amant. Curpins de gelozie, caine sare-n gatul oricui se apropie de tine la mai mult de-un metru jumate, zbiara si miriile, ataca la picioare, vine si zgarie la usa dormitorului, latra de scoala pe toata lumea; si de suparare, face pipi, plus caca, la fiecare cinci minute. Pe canapeaua ta preferata. Sau in bucatarie. Sau pe covorul de zestre.
Nu mai ai copil. Adica tu, incercand sa-l implici in viata de familie, ii dai cainele-n grija, sa-l plimbe, sa-l hraneasca sa-l... etc.
In momentul asta copilul isi gaseste lectii de facut la toti pretenii din lume, doarme la prieteni si-si petrece viata intr-un continuu pelerinaj de la amici la bunici si invers. Tu ramai singura fericita posesoare a animalului pe care... hm... l-ai ales.
Cum nimeni - sau aproape nimeni - nu-ti mai calca casa, ai motive sa admiri devotamentul cainelui, in special cand ai gripa si el vine sa te linga dragastos pe figura incercand sa te consoleze, sau mai exact sa-ti dea de inteles ca tu nu poti sa mori, ai raspunderi, trebuie sa-i dai mancare, sa-l scoti la plimbare si sa-l distrezi.
Nu uita, cainele este cel mai bun prieten al omului. Nu te poti sinucide lasandu-l orfan, trebuie sa astepti cu credinta pana-ti termina el zilele, asta fiindca te-ai straduit sa-l dresezi dupa chipul si asemanarea ta. Adica a omului.
© Luana Zosmer