Povesti -> Duminca. La biserica

Duminca. La biserica

Publicat: 03.09.2018

Zi de început de toamnă călduroasă. Zi de mers la biserică. E Duminică și nu am mai fost de multă vreme. Lăcașul plin, oameni prin curte. Se săvârșește Sfânta Liturghie. Ca de obicei, mai mutle femei. Bunici, dar și mame tinere. Am ieșit la un moment dat afară, pentru că biserica brâncovenească e foarte mică, iar de la zăpușeală începuse să mi se facă rău spre sfîrșitul slujbei.

Lîngă mine, o doamnă venită și ea la un pic de aer. Vîntul adia și era plăcut. Se auzea vocea preotului mai bătrîn.
Părintele Grigore, care îmi e tare drag, nu era. Mi-a lipsit vocea lui. Am întrebat de el. E liber cîteva zile. Mai multă lume a vrut să știe unde e. E tare iubit. Un om de treaba, bun, cu mintea destupată, cu vocație de preot.

O femeie cu fuste multe și cercei mari, un pic cam rufoasă, ne întreabă dacă s-a terminat slujba. Îi răspundem că nu, preotul ține predică de după.

"Ce e predică?!"
Îi răspundem detaliat.
Nu cred că a înțeles ceva. Nu a dat semne că a priceput sau că era interesată de ce e o predică.
Doamna de lîngă mine s-a uitat în ochii mei. Și eu într-ai ei. Privirile ne erau goale.

A intrat în biserica. Nu știu ce a făcut. Nu am urmărit-o. Nu era treaba mea.

La ușa bisericii stă mereu aceeași femeie. Pare mai înceată la minte. Dascălul o mai alungă, preoțîi o mai dojenesc. Are state vechi la cerșeală. De bani.
Acum vreo două luni îmi spusese că e gravidă cînd îi dădusem ceva. Nu îmi anintesc ce. Nici nu are importantă.Nu îmi dădusem seama. Arată mereu la fel.
Azi alapta un bebeluș. Băiețel. Avea cărucior roz.

I-am dat cîteva brioșe. Ea mi-a cerut bani. Bani chiar nu am de dat și în general evit să dau bani de pomană. Dau doar mîncare.

La un moment dat, un tînăr pe la 30 de ani, tatuat tot, ras tuns și frezat după ultima modă, tocmai intrat în curtea bisericii, i-a dat 10 lei. Femeia i-a băgat în buzunar repede.
Apoi a continuat să ceară "bani de pîine pentru copilaș".
Cei 10 lei ajung pentru 10 piini.

L-am văzut apoi pe tînărul care părea orice în afară de un ortodox practicant rugîndu-se, inchinindu-se și sărutînd icoanele. Era în tricou și pantaloni de vara ușori, trei-sferturi.

Biserica a fost plină astăzi de copii aduși de către părinți la împărtășit.
Copii sănătoși. Copii bolnavi. Tare bolnavi. Copii cu handicap.
Mi se fringea inima uitîndu-mă la ei.
Toți, absolut toți, frumoși că lacrimile sfinților.

Am primit și eu pomană: un biscuite mare, cu cremă, și un măr roșu. De obicei le spun celor care îmi oferă ceva să dea mai întîi celor mici, pentru că sînt pofticioși. Dacă mai rămîne ceva după, primesc cu bucurie. Dacă nu, nu. Pentru că adulții pot răbda. Copiii, nu. Și e păcat.

Le-am pus în punguță în care am pus și cîteva bucățele de anafură. Cînd a ajuns acasă, am băgat punguța în frigider.
Mărul e frumos și ochios.
Nu cred că o să îl mănînc.
O să îl dau unui copil.

Text: Diana (ma puteti urmari si pe facebook)

Nota