Pe la mijlocul toamnei, Mihai primi o scrisoare pe adresa clubului. Se uita la ea mirat,  intoarse plicul pe toate partile, nereusind sa isi idea seama cine ar putea fi destinatarul. Intr-un final o deschise. Era o foaie mototolita, patata pe alocuri, de parca cineva ar fi stropit-o cu apa. Incepu sa o citeasca:

"Iubirea mea,
Indraznesc sa te deranjez din nou, desi m-ai facut sa inteleg foarte clar ultima data cand ne-am vazut ca prezenta mea in viata ta te face sa suferi. Promit ca este ultima data. N-am vrut sa te parasesc fara sa iti spun tot ce as fi vrut sa iti spun in trecut si n-am putut, poate nu mi-am gasit cuvintele, poate nu a fost momentul potrivit.in fine, nu mai conteaza.

Iti multumesc pentru tot. Mi-ai oferit mai mult decat iti poti imagina, mai mult decat poate ai vrut sa oferi. Mi-ai refuzat imbratisarea, dar ti-am atins sufletul, pentru o secunda. Si secunda aceea a valorat mai mult decat ar insemna o viata fara de sfarsit, dar fara tine. Mi-ai oferit zambetul, care mi-a trezit sufletul amortit. Mi-ai oferit privirea ta, care a citit pana in strafundul fiintei mele. Mi-ai oferit mana ta, care mi-a calauzit pasii. Mi-ai oferit sarutul tau care mi-a ars buzele. Mi-ai oferit imbratisarea ta, singurul loc pe lumea asta care s-a potrivit perfect trupului meu. Mi-ai oferit un colt de paradis in aceasta lume profana. M-am nascut cu mult timp in urma, dar abia cu tine am trait cu adevarat. Pentru toate astea si pentru tot ce ai fi putut sa imi dai, dar mi-ai refuzat, iti multumesc.

Nu vreau sa lungesc aceasta scrisoare, cuvintele prea multe isi pierd sensul si incep sa se repete prin inlantuirea de fraze. Inchei acum, nu inainte de a te ruga ca, din cand in cand, cand vei canta "Sonata lunii" sa te gandesti la mine. Si sa mi-o dedici in gand. Te voi simti, oriunde voi fi. Iar cand vantul iti va rascoli pletele lungi, atat de dragi mie, tot eu voi fi..
A ta, Iulia"

Isi ridica ochii de pe foaie, plin de presimtiri negre. Incercase sa nu se mai gandeasca la ea, fusese chiar usurat cand plecase si nu mai daduse nici un semn in acest timp. Nu fusese mai bine, dar fusese mai simplu. Acum, brusc, revenea in viata lui, intr-un mod ciudat. Se uita la data de expediere. Fusese pusa la posta in urma cu doua saptamani. Forma numarul Ancai cu degete tremurande.

"Buna Anca! Ce faci?"
"Aaa.bine!"
Avea o voce ciudata, infundata, de parca era racita.
"Vroiam sa te intreb ceva!...Aaaa..mai stii ceva de Iulia? Am primit azi o scrisoare de la ea si.aaa.e cam ciudata.in fine, stii ceva de ea?"
Dupa o lunga tacere, Anca ii raspunse:
"Nu vroiam sa iti transmit asta prin telefon, nu stiam ca ti-a scris..Iulia.aa.a murit acum doua saptamani." Zise Anca si izbucni in plans.
"CUM?" ramase impietrit. Isi gasi cu greu cuvintele ca sa intrebe: "S-a sinucis?" si simti cum gura i se inclesteaza la pronuntarea lor.
"Nu... Pur si simplu .s-a stins.Toata vara si-a petrecut-o in pat, asta o stiu de la mama ei, pentru ca ea nu a mai dat nici un semn de viata si nu mi-a raspuns la telefoane. Era trista, deprimata, nu mai vorbea cu nimeni, refuza orice incercare de apropiere din partea oricui. Manca foarte putin. Au chemat un doctor, insa nu a avut ce sa-i faca. Zicea ca e anemica si ca e putin deprimata. Nimeni nu a banuit gravitatea situatiei. Ea oricum era o fire mai retrasa, asa ca parintii nu s-au gandit la ceva rau. Nu a mai vrut sa traiasca si.a murit." Anca plangea sfasietor in telefon si Mihai cu greu intelegea cuvintele teribile pe care i le spunea. In capul lui abia incepea sa se formeze imaginea tragediei. "Probabil ultimul lucru pe care l-a facut a fost sa iti scrie tie" zise ea amar."Te-a iubit, Mihai! Te-a iubit si iubirea asta a omorat-o!" La celalalt capat al telefonului nu mai era nimeni, insa lui inca ii rasunau  ca un ecou cuvintele Ancai. Si fiecare cuvant ii infigea un pumnal in suflet.

***
Cateva zile mai tarziu, pe o ploaie marunta, trista, de toamna, oamenii care treceau pe langa garduletul cimitirului din oras priveau uimiti de sub umbrele cum un barbat plangea in hohote si striga, prabusit pe un mormant .

"Te iubesc!" Barbatul plangea cu lacrimi amare, prabusit pe un mormant proaspat sapat. Degetele sale sapau zadarnic in pamantul afanat cu miros de frunze rascolite si radacini putrezite. Lacrimile ii curgeau pe obrajii murdari de pamant si se uneau cu picaturile de ploaie de noiembrie. Te iubesc, te iubesc, ma auzi? Imi pare rau..TE IUBESC!!!!
Un articol de Simona Voinea