A fost weekend. Petrecut la mama (asta e bine). Cu patrupedele din dotare. Si asta e bine...
Casa e in renovare, curtea arata ca dupa Al III-lea Razboi Mondial - saci, lemne, tevi si transeele Viezurelui care sapa, sapa, sapa de parca ar fi ultimul lucru pe care il are de facut in viata asta!
Mobila e deja prin toata casa si curtea, acoperita cu tot ce se nimereste (cine ar fi crezut ca nu e loc in 300 MP sa pui ce se strange in 80?) spre distractia maxima a patrupedelor din dotare...

Dimineata, vrei sa bei cafeaua - unde se poate bea? Cel mai simplu, pe canapea, afara, in curte.
Wowwwww canapea! Viezurele vine repede repede plin de pamant si se tranteste fericit pe proaspat-dezvelita-de-folie canapea. Intinde sexy cei 10 cm de labe si ofteaza fericit la soare. De cand si-a dorit el o canapea, numai a lui.. In sfarsit, o are! Da-te mai incolo, sa am si eu loc! Eu am dezvelit-o de plastic, ai macar un pic de bun simt - macar lasa-mi si mie cativa cm sa-mi pun fundul.
Pe Viezure, rugamintile mele il lasa rece (el e filozof, functioneaza dupa alte reguli)! Incearca inca o data sa-si puna botul pe labe - ecuatie de gradul n cu x necunoscute: ai 10 cm de labe si 20 de cap, cum poti sa le suprapui? Nu poti, evident, Viezurele stie, da’ spera in secret ca i-au mai crescut peste noapte, ofteaza, isi da ochii peste cap (Dumnezeule, si cum se uita! iti vine sa te sinucizi de mila lui), incruciseaza labele si isi sprijina jumatate de cap de ele, in timp ce cele din spate seamana cu doua pulpe de pui puse la rotisat, la soare. Azi e totusi generos, mi-a lasat si mie un pic de loc sa beau cafeaua. Capra se simte ofensata (eu pe canapea? Fredi pe canapea? ea nu? pai democratia unde e?), sare cu gratie peste Viezurele sforaitor si se posteaza in spatele meu.
De la socul sariturii, canapeaua se da periculos pe spate, dar rezista eroic. Mmmm, bei cafea. De ce bei cafea? Da’ mie de ce nu imi dai? Ca sunt caine, stiu, da’ vreau si eu cafea. D’aia m-ati luat de pe strazi? Sa nu imi dati ce beti si voi?
Stop joc, nu se mai poate (Viezurele e de acord cu mine, trebuie sa plec de acolo, cu ocazia asta are mai mult loc sa-si expuna cracii).

Plec resemnata in casa - macar acolo nu mai am parte de atacuri pe la spate. Asta cred eu, ca fii-mio cel patruped (Minou) e de alta parere. E sus pe casa si nu stie sa coboare. Daca noi am innebunit si renovam casa (chiar, ce ne-a apucat?! Prea multe schimbari pentru un motan ametit...), el cum mai poate urca in pod? dar cobori de pe casa? nu e mai simplu sa ma sui eu sa il dau jos? Nu, nu e mai simplu, el stie asta da’ tot incearca. D’aia e pisica, doar nu se apuca sa se catere. Facea si el asta cand era mic si statea in Pantelimon, se dadea chiar huta pe tablouri, acuma e Motan, e prea demn ca sa se dea jos singur. Asa ca (evident) imi sare in spate. Marcam si un umar dislocat cu ocazia asta...

In fine, ziua trece- eu gradinaresc, cainii protesteaza (vor si ei sa sape prin ghivece), baietii tencuiesc camerele si cainii (ca doar tre` sa vada si ei ce se ascunde si amesteca prin galeti... Bine macar ca nu a plouat sa am 2 statui patrupede prin curte), motanii fac ce stiu ei mai bine (unu’ urla pe acoperis ca vrea jos, altu’ ca vrea sa-i deschida cineva poarta, primul se razgandeste, nu mai vrea jos, vrea in pod, al doilea ne reaminteste ca el e Barbatul familiei si trebuie sa i se deschida poarta cand cere, altfel... ), se face duminica...

Iar cafea. Pe canapea. Care e deja pe-o parte... Viezurele a sapat o galerie peste noapte ("Tarii cat mai mult carbune!" a auzit el la radio si a adaptat logic la "cat mai multe galerii peste tot") si e si plina.
Doi caini sforaie fericiti pe ea, doi motani tipa prin curte, iar eu ma invart ca o musca beata printre ei cu ceasca in mana, impiedicandu-ma de lemne, pietre, cazand in gropile Viezurelui si varsand cafeaua pe mine.
Asa- mi trebuie, daca tot nu o impart cu nici unul...

Copyright©Flori Roman