"Constitutia" psihologica, amprentele lasate de catre societate, cultura, de ce am invatat in cei "7 ani de-acasa", procesele de autocunoastere si devenire, toate ne fac sa ne manifestam in iubire in moduri contradictorii, ca o consecinta fireasca a faptului ca desi toate femei, suntem prin definitie, deosebite.
Iubim diferit. Vrem nu vrem, sentimentele ne pot distruge sau ne pot face sa evoluam, ne pot face sa ne pierdem "uzul ratiunii" sau ne pot face cerebrale. Vrem nu vrem, dragostea pentru un barbat ne face ilogice, imature sau calculate si chibzuite. Ce anume determina in mod exact modul in care evoluam cand iubim nu se stie in mod exact.
Barbatul iubit ne conditioneaza existenta si modurile de exteriorizare a ce se intampla in inlauntrul nostru. Unele dintre noi se manifesta "galagios", alte sunt tacute ca niste ape adanci.
Cine iubeste mai mult?! Imposibil de spus, pentru ca nu s-a inventat inca o metoda de masurare a sentimentelor. Ne ajuta doar epitetele si metaforele, insa, uneori, si ele sunt prea putine si prea sarace in a exprima tot ceea ce simtim...
Dragostea ne face presuri sau ne trezeste mandria. Dragostea ne face oarbe sau incredibil de lucide. "Microbul" iubirii ne imbolnaveste insa iremediabil si ne transforma pe toate.

In fata Lui Dumnezeu si a dragostei, suntem cu totii egali
Sub lupa dragostei ne metamorfozam in fluturi sau larve. De ce? Pentru ca suntem femei este un raspuns gresit; si barbatii sunt la fel de lipsiti de aparare in fata acestui virus numit iubire.
Am cunoscut barbati care isi manifestau dragostea in cele mai stupide feluri, devenind pentru familie, prieteni si cunoscuti, absolut ridicoli. De la gesturi exagerate pana la iubiri pastrate in taina si priviri pe furis, de la serenade soptite la ureche la cadouri scumpe, de la zambete si timide si priviri pierdute in neant ori o adorabila nepasare fata de orice altceva decat "obiectul" pasiunii lor, si ei, subiectul dorintelor noastre, si modurile lor de manifestare, merg pe un drum paralel si aidoma cu al nostru.
"De cand s-a indragostit, parca s-a tampit!" Va suna cunoscuta expresia?
Este valabila pentru ambele sexe.

Intre patima si iubire
Dar cand este vorba despre pasiune si cand vorbim despre iubire?
Pasiunea ne topeste, devenim vulcani in eruptie, traim si ne exteriorizam sentimentele cu focuri de artificii si explozii. Dragostea ne arde ca un foc mocnit. Amblele moduri sunt la fel de devastatoare pentru ca ne schimba intrutotul.
Exista femei care din iubire sparg, plang zgomotos si cu hohote, calca peste cadavre, se zbuciuma, sunt faclii umblatoare, femei care matura tot in fata lor, ca un tsunami.
Pe de alta parte, exista femei a caror iubire se manifesta tacut. Parjolite pe dinauntru de focul iubirii pastreaza ascuns adanc in inima fiecare cicatrice si fiecare zambet. Si desi nu o vor arata vreodata, sunt adevarate bombe cu ceas al caror declansator este insa intepenit si nu va dezlantui nicodata vreo deflagratie.
Cine iubeste mai mult?! Este mai puternica o dragoste care sta sub semnul patimei decat o iubire nemanifestata?! O alta intebare retorica, din aceleasi motive expuse mai sus. Nu iubim "la kilogram" si nici nu traim "la metru" .
"Uite-o, draga, ce patimasa e!" auzim uneori. Iar o pereche de ochi stralucitori sau tristi, dupa caz, priveste personajul si-si raspunde doar in gand: "Daca ai sti tu... "
Cand este vorba de suferinta in dragoste, suntem egali si egale. Nu exista un panaceu pentru iubire si chiar daca ar exista, cine ar fi indeajuns de nebun incat sa-si refuze avalansa de sentimente si trairi pe care o declanseaza o iubire adevarata?! Cum am putea refuza constient sa traim, poate, cea mai mare dragoste a vietii noastre?!

Timpul nu le vindeca chiar pe toate
Modul in care o dragoste ne afecteaza e un subiect pasionant pentru toata lumea, de la psihologi la cercetatori. S-a spus chiar ca o dragoste traieste doar 2-3 ani, dupa care intervine comoditatea si cotidianul, obisnuinta. Ca timpul si faptul ca evoluam la nivelul subconstientului, ca societatea, micile sau marile tradari, ca problemele si stresul ne ucid iubirile, indiferent cat de mari ar fi acestea. Ca totul este doar chimie pura si ca intodeauna "reactivii", sub factorul timp, se transforma si ca atunci cand sunt pusi impreuna, intensitatea fenomenului scade.
Dati-mi voie sa nu fiu de acord cu aceste afirmatii. Am intalnit oameni care traiesc sub semnul aceleiasi iubiri sau stigmatizati de aceeasi patima de ani de zile. Oameni care iubesc in tacere sau care isi dezvaluie in public pasiunea si dupa zeci de ani. Femei si barbati pe care nevoile, grijile sau monotonia nu ii pot atinge ori le tulbura drumul lin sau accidentat al iubirii.
Nu sunt povesti, sunt realitati de dragoste.
Timpul nu le vindeca chiar pe toate. Contaminati de microbul iubirii, unii oameni nu isi vor afla niciodata "leacul". Rupti in doua, schingiuti sau completati si fericiti in iubiri impartasite sau nu, barbati sau femei, ni se refuza sau ne refuzam "vindecarea".
Ce poate fi mai dureros de frumos de atat?
Text: Diana (ma puteti urmari si pe facebook)