Citeam astazi un articol semnat de Julius Constantinescu despre barbati si despre numarul femeilor cu care afirma ca s-au culcat domniile lor de-a lungul vietii, in special cand e timpul sa se dea cocosi (mai mult sau mai putin jumuliti) pe la vreo bauta. 

Pe femei n-ai sa le auzi ca se lauda cu numarul cuceririlor lor sexuale, de frica sa nu creada lumea ca-s curve. 

Perceptia generala este ca daca o femeie s-a culcat cu mai mult de N+1 barbati in viata, este curva. De ce? Pai de-aia, ca asa zice lumea, ce intrebari mai puneti si voi!

Si sa nu ma intrebati care e valoarea lui "N", pentru ca e o variabila cu multe necunoscute. Sau necunoscuti, ca sa fim mai precisi.

Insa unele ajung "curve" (va rog sa notati ghilimelele) din motive independente de vointa lor.

Sa o luam de exemplu pe Carmen. Cu Carmen m-am intersectat la un moment dat intr-o redactie de cotidian provincial. Eu faceam talpa, ea facea ceva pe la contabilitate, nici acum nu stiu exact ce si nici nu imi bat capul.

Carmen, saraca, n-avea stofa de putoare, insa era atat de credula, ca daca ii zicea unu` "buna ziua", era in stare sa sara in pat cu el in secunda doi, ca se indragostea instant, iremediabil si fara drept de apel de orice purtator de izmene care o baga in seama. Mica, negricioasa, cu picioare scurte, sani mari si fund asisderea, cu fata cam inghesuita si mutrita de viezure, nu prea se potrivea ea cu idealul feminin la moda pe vremea aia, asa ca fata suferea teribil... Visa cu ochii deschisi printre mormane de hartie la printul cel mai frumos decat Fat Frumos care sa se indragosteasca de ea si cu care sa fuga in lume. Pentru Carmencita (ca asa ii ziceam) nu conta ca masculul e destept sau prost, chel sau pletos, burtos sau slabanog, singurul lucru important era ca era barbat. Si atat. Asa ca de cand si-a luat serviciul ala si pana am parasit eu slujba cu pricina, Carmencita se iubise deja cu toata suflarea masculina din cladire,  ba chiar ajunsese si prin vecinatati...
Carmencita nu era curva, ci era pur si simplu infiorator de credula. In capul ei, cand o barbat o baga in seama, se tesea o poveste de dragoste demna de un Pulitzer, asa ca imediat ce primea o invitatie la o cafea, la o bere sau un mic, alerga in asternuturi cu respectivu` de ziceai ca are viteza luminii, mai ceva decat Ben Johnson la Olimpiada...

Nu stiu cine i-o fi spus ei ca daca se culca cu un barbat, ala o sa isi faca mustrari de constiinta ca a necinstit-o si o sa o duca in fata altarului ca sa isi rascumpere pacatele, insa saraca de ea traia cu impresia asta. Asa ca a bifat si ea toata suflarea masculina de pe unde a prins...

Si cum calitatea barbatilor cu care (se) petrecuse Carmencita era destul de indoielnica, in curand toti faceau glume, care de care mai nesarate, la adresa ei. Insa ea nimic, mai posibil era sa imi creasca mie barba decat sa se prinda Carmencita ca era tinta mistourilor... Si cand ieseam pe la vreun suc in formatie feminina completa, se pot plangea ca desi barbatii o plac, nici unul nu o cere de soata... Si nimeni n-avea inima sa ii spuna de ce se intampla asta, pentru ca, draga de ea, avea un suflet bun si frumos, insa nu-l baga nimeni in seama din cauza firmei pe care o purta inconstient, o data cu poseta.

Iar exemplul Carmencitei nu e singular. Astfel de femei exista peste tot. Mai slabe de inger si mai blegute, isi imagineaza ca tot ce te scoate in oras si te baga in pat, te si duce la ma-sa acasa, sa iti prezeinte familionul ca sa te treaca in testament... Si dupa ce trec prin mai multe asterrnuturi decat un comis-voiajor in delegatii, isi primesc ectiheta de putori pentru ca s-au lasat duse de nas de prea multe ori.

Nu conteaza cat de frumoase sunt. Nu conteaza cat de inteligente sunt. Conteaza doar ca din punct de vedere sentimental sunt niste gasculite numai bune de dus cu presul, despre care exact barbatii care le-au pacalit, vorbesc zambind intr-un colt, superior, spunandu-le amicilor ca au trecut si ei pe-acolo...