Editorial -> Cu capul in nori sau cu picioarele pe pamant?!

Avem nevoie de vise, avem nevoie de iluzii si de dezamagiri si oricat ni s-ar spune ca suferinta doare avem nevoie sa facem cunostinta cu ea. Nu o alegere gresit face din tine un om slab, mai degraba lasitatea de a abandona in fata unei decizii te doboara la pamant. Degeaba traiesti ca un robot toata viata facand totul ca la carte daca prin venele tale nu trece emotia. Degeaba reusesti sa te pastrezi la culmi daca tot ce faci este gandit doar cerebral fara inima. Oricat ai fi atent la detalii si ai analiza fiecare moment pentru a ramane mereu in picioare imprevizibilitatea unei clipe nu ai cum sa o ocolesti. Un scut in fata vietii nu te fereste de o tristete pentru ca indiferent ca vrem sau nu toti avem un suflet si indiferent ca aratam sau nu toti simtim si partea trista a lumii. O lacrima nelasata sa curga pe chipul tau nu te ajuta sa ocolesti raul, te ajuta sa iti adancesti suferinta in tine si sa te faca mai vulnerabil. Nu esti mai puternic daca iti pastrezi taria prin cuvinte si nici mai bun.

Suntem doua categorii de oameni pe lumea asta, cei care suntem pusi pe talerul visarii si cei cu picioarele pe pamant. Primii dintre noi suntem aratati cu degetul pentru ca, spun unii, riscam sa ne pierdem printre dezamagiri. Alegem iluzia unui vis si odata acesta neindeplinit cu siguranta vom suferi. Asa spun ei, cei drepti in gandire, cei care fac toate alegerile cerebral, cei care prefera sa se abata de la un drum doar ca sa nu aleaga gresit. Spun ca noi suntem slabi, ca viata nu este facuta din ''cai verzi pe pereti'', ca degeaba ne pierdem privind o raza de soare sau ascultand un curcubeu. Nu avem niciun folos visand si nerealizand.

Dar ei nu stiu ca omul care viseaza are cele mai multe sanse sa reuseasca sa simta ca traiasca. Ei nu stiu ca sufletul nostru este mai pur tocmai pentru ca nu ne cramponam prea mult de o gandire logica.
Visatorii, dar nu toti, nu si cei care fac o obsesie si traiesc doar din iluzii, nu risca sa devina niste roboti. Robotul nu cunoaste emotia, nu simte un parfum, nu suspina la gandul dragostei, el face totul exact asa cum si-a programat. El nu face altceva decat sa-si bifeze etapele vietii.

Imi pare rau sa vad ca cei mai multi dintre noi ajungem sa devenim roboti si nu pentru ca tehnica a avansat datorita secolului in care traim ci pentru ca avem senzatia, gresita, ca astfel suntem mai buni.

Un articol de Corina Sava