Psihologie -> Vinovatia

Vinovatia are miros de esec. Fie am gresit fata de noi insine, fie fata de altii, intotdeauna apare ca un nod in gat, ca o gheara ce ne cuprinde inima, pentru a ne avertiza ca am trecut pe rosu. Voit sau luati prin surprindere.
 
Trecem prin viata dorind sa facem bine, sa placem, sa iubim si sa fim iubiti, dar adevarul este ca, in acelasi timp facem si foarte mult rau. Pentru ca intodeauna, oricat de atenti vom fi, oricat ne-am dori sa nu se intample, vom zdrobi inimi sub pasii nostri. Este inevitabil. Nu putem multumi pe toata lumea. Uneori, gestul care ii va oferi o bucurie cuiva, il va rani pe altul. Involuntar. Istoria este presarata cu morminte ale victimelor colaterale. E ca atunci cand iubim o persoana, noi fiind iubiti, la randul nostru, de alta. Cea de-a treia persoana va suferi, desi nici nu ne-a trecut prin cap ca iubirea noastra va provoca suferinta. De fapt, ce-am putea face? Inima alege pe cine sa iubeasca, fara sa ii pese de nimic.

Alteori ne simtim vinovati fata de noi, atunci cand renuntam, cand ne tradam principiile, cand uitam cine suntem si alegem, pe moment, o scurtatura. In timp, alegand scurtatura dupa scurtatura, vom realiza ca suntem departe de ceea ce am vrut de fapt. Si ca, alegand sa “scurtam” drumul, ne-am “scurtat” si viata. Am pierdut multe pe drum.

Cateodata facem rau constienti de asta. Egoismul iese la suprafata si, desi stim ca vom crea suferinta, nu ne putem abtine sa nu ne satisfacem dorintele. Uneori e rautate pura. Alteori este ceva mai presus de puterea noastra de control. O facem o data… de doua ori…Insistam. La inceput vinovatia ne va taia respiratia la fiecare pas gresit pe care stim ca il facem. Cu cat o vom face mai des insa, sentimentul de vinovatie se va dizolva. Va dispare. In acel moment, ne pierdem si contiinta.

In final, trebuie sa ne obisnuim cu sentimentul de vina. Face si el parte din fiinta noastra. Cateodata vom putea sa indreptam lucrurile, cateodata va fi imposibil. Si oricat am vrea, nu vom putea face nimic. Bine, putem spune: “Imi pare rau!” Cateodata chiar o vom crede. Si tot cateodata, vom fi absolviti de vina. Insa cel mai important este sa ne putem ierta noi. Si de ce n-am face-o? Insusi Dumnezeu ne-a iertat de mult, pe o cruce de lemn.
Iertam, ne iertam si mergem mai departe. In fond, e drum cu sens unic.

©Simona Cirlugea