La radio se anunta ploi. Ploua. Ploua in luna lu' Marte. Duminica dupa amiaza. Zi mohorata si trista. Zambetul meu ramane pe chip, dar isi pierde energia, veselia.
Cum sa-mi inveselesc sufletul si chipul intr-o astfel de zi?! Spatiul virtual... De mult uitat datorita dezamagirilor produse.
Verificarea mailului... Pasiune devenita obsesie. Un newsletter care ma atentiona ca nu mai accesasem un site unde aveam cont si ca imi simteau lipsa. Daaa, cred si eu! Hai sa vedem ce se mai intampla, cum m-am prezentat acum 2 ani cand, din plictiseala, am facut acest cont.
Interesant! Nu am imbatranit asa rau... Inca am aceeasi greutate cu cea specificata atunci. Ha ha ha...

Nu stau bine si pe desktop imi apare un nume de baiat pentru a-l adauga in lista de messenger. M-am gandit putin. N-am mai facut de mult asta. Am inteles ca dragostea nu se gaseste astfel. Sau poate am avut eu ghinion. Poate sunt prea pretentioasa. Poate ma indragostesc foarte repede de cuvinte. Poate sunt o visatoare ce isi face iluzii desarte, cand citeste:"Esti draguta. Ai ochi frumosi."Dar, hai... E duminica... ploua... Dau add in lista de messenger.

Si-ncepem povestea... Pustan, 22 de ani, dar vorbeste foarte frumos. Scrie cu litera mare la inceput de propozitie, nu asa alandala, cum ne-am obisnuit cu totii. Este la serviciu. Deci, acelasi plictis. Vorbim mult, despre subiecte diverse. De fapt e un test de inteligenta. Imi plac oamenii care pot vorbi despre orice, care stiu cum sa o scoata la capat.
S-a facut seara, mi-a zis ca se intoarce la sotie si copil... M-am simtit vinovata. Nu-mi place sa sucesc mintile barbatilor. Asa ca, l-am sters din lista. A fost doar o joaca, mi-am zis.

A doua zi, mi-a scris din nou. I-am spus sa aibe grija de familie si sa devina un barbat serios. Mi-a spus ca a glumit. Ca este student, ca locuieste in camin.
Si, uite asa, am inceput sa ne povestim vietile, problemele de sanatate, cele sentimentale, sa ne sustinem oarecum unul pe altul.
Am inteles ca, desi tanar, are experienta de viata si e matur in gandire. Mi-a spus la un moment dat ca sunt de 10 ori mai pustoaica decat el. A fost dureros. Ca o injunghiere. M-am gandit rapid si i-am dat dreptate. Deja il rasfatam foarte mult. Ii spuneam mereu: "Baiat frumos!"
Cred ca au trecut doua luni de cand vorbim, zilnic. Destul de mult. Inaintea Sarbatorilor Pascale, a plecat acasa si mi-a zis ca ii voi lipsi. Nu stiu care i-a dus lipsa mai mult celuilalt! Deja il vedeam in orice barbat de pe strada.

Cand a revenit, mi-a zis ca de fiecare data cand deschide messengerul, se uita sa vada daca sunt online. Intr-o zi am inceput sa discutam glume "proaste". Ce masina sa ne luam, mai ales ca vom deveni foarte repede trei etc. Mi-am dat seama ca gluma devenise foarte serioasa. La sfarsitul discutiei, m-a intrebat :"Ce parere ai despre mine?" In acea clipa am constientizat:" S-a cam indragostit." Nu am vrut asta. Weekend-ul ce a urmat a fost foarte trist. Era pe messenger, dar nu imi vorbea. Incerca sa se detaseze. I-am cerut iertare daca l-am suparat si macar sa-mi spuna daca sunt vinovata pentru indispoztia lui. A zis ca nu am nicio legatura, ca toti avem momente fara chef de vorba.
Am continuat sa discutam despre vrute si nevrute, amintiri, lucruri atat de intime. I-am zis ca doi oameni care vorbesc despre astfel de subiecte, vor ajunge sa se indragosteasca. Mi-a replicat:"Inca iti e teama ca ma voi indragosti de tine?" Am spus, repede, fara a sta pe ganduri:"Nu ai cum sa te indragostesti de mine. E diferenta foarte mare intre noi."

Sa revin la titlul acestui "interviu"... Da, putem iubi real in spatiul virtual. Uneori e asa de bine. Te simti protejat. Desi poti fi ranit si prin cuvinte, desi nu poti simti un sarut (chiar si pe obraz) sau o mangaiere, exista un fel de IUBIRE, care iti da incredere in tine, te face sa visezi ca intr-o zi vei intalni un barbat deosebit, care nu te doreste doar pentru ca arati bine, ci pentru sufletul tau, pentru zambet, pofta de viata, energie si sprijinul ce i-l poti acorda, la bine si la rau, pana ce moartea va va desparti.
Deja am devenit melancolica... Nu regret ca iubesc virtual. Chiar daca este o dragoste copilareasca... Este mai mult o joaca de a-mi pastra sufletul tanar... Este un sentiment de respect, admiratie, dragoste aproape materna pentru un pusti care e atat de matur. Imi doresc sa-l sustin si sa-l ajut cat mai mult.
Cu o expresie devenita deja celebra, finalizez si eu :"Iubiti-va mult!"