Totul a inceput intr-o seara, cand a venit acasa mai devreme si l-a vazut pe el , iubitul ei, sarutand-o patimas pe prietena ei cea mai buna. Isi aminteste totul perfect, de parca s-a intamplat ieri.
Atat de oarba sa fi fost? Atat de bine au stiut sa joace teatru? Atat de nemernica este viata asta?
N-a zis nimic. S-a intors si a plecat. Nici macar nu a plans. Nici macar nu a stiut cum a ajuns la gara. Nici macar nu a vrut sa mai stie nimic de ei.
Si-a cumparat billet la primul tren ce urma sa vina. S-a suit in el si a cautat un compartiment gol. A stins becul chior, a deschis geamul si s-a asezat pe bancheta, lasand lacrimile sa-i spele supararea, uimirea, neputinta, furia, umilinta…
De ce? De ce eu? De ce el? De ce ea?
Nu se putea gandi la altceva. Scena sarutului tradator se repeta iar si iar in mintea ei.
O vibratie puternica si o melodie (preferata la un moment dat) o indeamna sa raspunda la telefon. Il tine in mana. Se chinuia sa vada cine o suna, insa ceata ochilor nu o lasa. Sau poate mintea… Sau poate inima sparta in mii de bucatele…
Nu vrea sa vorbeasca cu nimeni. Telefonul insa nu se lasa batut si suna iar si iar si iar… Ea se ridica brusc si il arunca pe geam. Nu vrea sa vorbeasca cu nimeni! Ce-i asa greu de inteles?
Nu stie cat a stat in intuneric. Nu stie cand s-a oprit din plans. A ajuns la Iasi. Are o matusa aici, singura si batrana si sigur nu va refuza sa o gazduiasca o vreme.
“O vreme” s-a transformat in saptamani, apoi luni… N-a mai plecat. A ramas acolo. A incercat sa uite, a vrut sa uite, insa nu a putut uita.
E vara si e cald. Desi soarele de mult a apus, zapuseala nu se lasa dusa, iar somnul nu vrea sa vina. Ea isi deschide calculatorul sa-si citeasca mail-urile. Ii sare in ochi un titlu scris cu litere mari : " AVEM PLACEREA SA VA INVITAM LA NUNTA NOASTRA :) "

Deschide mail-ul si da peste o invitatie cu sclipici si trandafiri care o anunta ca EL si  EA au deosebita placere de a o invita la nunta lor, ce va avea loc in data de …
O durere vie si profunda ii aduce aminte ca trebuie sa respire. Deci se insoara. Tot ce au impartit, tot ce au adunat, dragostea lor, nu a contat. Totul a fost o minciuna, o farsa.
De ce i-au trimis ei mail? Ce-au mai vrut de la ea? De ce nu o lasa in pace?
Primul impuls: s-a urcat in tren si a plecat. De data asta nu a mai plecat departe, ci s-a intors in orasul unde l-a cunoscut pe el, unde l-a iubit pe el, unde el urma sa se insoare cu alta. S-a cazat chiar la hotelul unde urma sa aiba loc nunta. Isi facuse un plan: urma sa le distruga fericirea acelei zile. Gandul acesta razbunator o facea sa zambeasca si ii dadea o fericire falsa. Acum parca avea un tel.
S-a pregatit indelung pentru reintalnire. Sauna, masaj, cosmetica, coafor… pachetul complet. Nu se grabea. Se bucura de fiecare pregatire in parte. Erau foarte importante pentru planul ei. Totul trebuia sa fie perfect si fiecare detaliu era atent gandit.
Rochia neagra, pantofii rosii cu toc cui, ciorapi cu banda de dantela adeziva, parfum suav, piele fina, machiaj seducator, par atent coafat…. Toate impreuna o transformasera dintr-o femeie stearsa si fara chef de viata, intr-o minunata naluca a pacatului.
Ora la care trebuia sa-si faca aparitia la petrecere a fost atent aleasa si cu mare nerabdare asteptata.
Afara incepuse sa ploua. In fata geamului de la balcon, cu o statura dreapta si cu privirea pierduta in lacrimile norilor, ea si-a dat seama ca poate nu e bine ce face. Nu e bine pentru ea, pentru sufletul ei. Ce rezolva cu asta?  Macar se va elibera de o povara ce-I apasa sufletul de prea multa vreme.
“La naiba!” si-a zis. Si-a luat geanta si a coborat scarile. La intrarea in restaurantul hotelului i-a pierit curajul si s-a indreptat spre iesire. In hol insa ii vede pe miri. Probabil se certau pentru ca gesturile ii tradau. El era cu spatele, iar mireasa era cu fata spre ea. Cand a vazut-o, a ramas cu gura cascata, iar privirea speriata o masura din cap pana-n picioare. El, curios sa vada ce minune a reusit sa o faca pe mireasa lui sa taca, a intors capul. Imediat a vrut sa porneasca spre ea, parca drogat, surd la vociferarile proaspetei neveste si imun la incercarile acesteia de a-i atrage privirea. Degeaba tragea de el, degeaba il striga pe nume, ducea o batalie pe care o pierduse din start.
Ea i-a oferit lui cel mai dulce si mai seducator zambet, apoi i-a intors spatele si a iesit din hotel fara sa-i mai arunce nici macar o privire cu coada ochiului. S-a urcat in primul taxi parcat in fata si i-a spus soferului:
Opreste-te cand iti spun eu.
Soferul a pornit imediat , iar ea a rasuflat usurata. Nu credea ca va fi indeajuns de puternica sa reziste tentatiei de fugi spre el, de ai spune cat de mult i-a lipsit, cat de mult il iubeste inca, sa-i inspire parfumul, sa se lase prada dulcilor mangaieri… Tare ar fi vrut sa o faca si pe cealalta sa sufere macar pe jumatate cat a suferit ea in ultimele luni, sau macar sa-i traga o mama de bataie… Insa asta i-ar fi pus inca o eticheta de fraiera si nu asta isi dorea. A rezistat acestor prime impulsuri si acum se bucura de mica ei victorie. Nu era o bucurie eliberatoare, asa cum isi imagina cand a ticluit toate astea, insa era singura ei bucurie de foarte multa vreme. In continuare avea inima sparta in mii de bucatele, in continuare lacrimile ii formau un nod in gat, insa acum era mai sigura pe ea. Acum putea merge mai departe.

El a scapat cat a putut de repede de “jumatatea” lui si a iesit in fuga din hotel. Prea tarziu insa. Prea tarziu pentru a o prinde, prea tarziu pentru a apuca sa-si ceara iertare, prea tarziu pentru a-si plange regretul de a fi luat cele mai proaste decizii in ultima vreme, prea tarziu…

Un articol de Aida Maria