Fenomenul psihic numit telepatie are loc intre doua minti omenesti si include transferul de ganduri, imagini mentale, idei, sentimente, senzatii. Descrierile telepatiei sunt universal cunoscute atat in scris, cat si in folclorul oral. In societatile tribale, precum in triburile arborigene australiene telepatia este recunoscuta drept o capacitatea umana, in timp ce in societatatile considerate evoluate se crede ca telepatia este o abilitate speciala, pe care o au numai misticii si persoanele cu capacitati psihice iesite din comun.
Desi cu existenta nedovedita inca stiintific, studii asupra telepatiei se efectueza si in prezent.

Termenul telepatie: Istoric
Termenul „telepatie” provine din cuvantul grecesc „tele” (care inseamna „de la distanta”) si „pathos” (care inseamna „sentiment”, „pasiune”). Interesul asupra telepatiei si-a gasit inceputurile in mesmerism (teoria magnetismului animal). Adeptii acestei teorii au descoperit ca telepatia se numara printre asa-numitele „fenomeme inalte”, observate la persoane cu capacitati magnetice, care pot „citi” gandurile si executa ordine nerostite.

Apoi si alti psihologi si psihiatri au observat aceleasi fenomene la pacientii lor. Sigmund Freud a observat acest fenomen in relatia sa cu fiul sau. Freud a considerat aceasta capacitate drept o facultate regresiva, primitiva, care a fost pierduta de catre om in cursul evolutiei sale. Psihiatrul Carl G. Jung i-a dat insa o importanta mai mare, considerand-o o functie de sincronizare. Psihologul si filozoful William James a fost un sustinator entuziast al telepatiei, incurajand experimentele de acest gen.

Cand Sociatetea Americana pentru Cercetari Psihice a fost fondata in 1885, telepatia a fost primul fenomen studiat stiintific. Primul test a fost simplu: un subiect-emitator aflat intr-o camera trebuia sa transmita unui subiect-receptor dintr-o alta camera un numar format din doua cifre sau o imagine vizuala. Psihologul francez Charles a calculat sansele matematice de „ghicire” a numarului transmis si a descoperit ca telepatia actioneaza independent de hipnotism.

Interesul pentru telepatie a crescut simtitor in timpul primului razboi mondial, cand o serie de familii au incercat astfel sa ia legatura prin telepatie cu cei dragi aflati pe front.
Interes asupra telepatiei au manifestat si serviciile secrete ale marilor puteri, care incercau prin aceeasi metoda sa gaseasca o cale sigura de transmitere a informatiilor cu caracter top-secret. Experimentele au continuat in timpul "razboiului rece", cand URSS avea o unitate formata din militari, psihologi, psihiatri si medici special destinata
acestui fenomen.
Observatii experimentale
Cel mai adesea telepatia apare spontan, in momente de criza cand cineva drag, un prieten sau o ruda apropiata de care suntem legati sufleteste sufera un accident sau se afla intr-o situatie cu un grad de periculozitate sporit. Practic, o persoana „stie” de la distanta cand cineva drag este in pericol. Asemenea informatii par sa parvina sub forma de ganduri, fragmente de vise, viziuni, halucinatii, imagini mentale sau momente de clarviziune sau, pur si simplu, cuvinte care vin in minte brusc receptorului. Deseori, asemenea informatii fac ca „receptorul” sa isi schimbe cursul actiunilor sale, cum ar fi sa isi schimbe programul sau sa incerce sa intre in contact direct sau prin telefon cu persoana despre care crede ca se afla in pericol.
Mai mult decat atat, uneori apar chiar evenimente telepatice intre oameni si animalele de companie.

Telepatia pare sa fie aflata intr-o stransa relatie cu starea emotionala a individului. Acest lucru este la fel de adevarat atat pentru emitator cat si pentru receptor.
Studiile au aratat ca femeile sunt mai buni telepati decat barbatii si acest lucru a fost explicat prin faptul ca femeile sunt mult mai sensibile din punct de vedere emotional decat barbatii si ca se bazeaza mai mult pe intuitie.
Telepatia poate fi indusa si in timpul somnului. Se pare ca acest fapt este legat de o serie de factori biologici: volumul fluxului sanguin se schimba in timpul emisiei si receptiei telepatice, iar encefalogramele subiectilor monitorizati arata ca undele cerebrale ale receptorilor se adapteza de asa natura incat sa se potriveasca cu cele ale emitatorului.

Studiul telepatiei este departe de a fi terminat, psihologii continuand munca de cercetare a acestui fenomen deosebit.