Va aflati in:

Articole / Sanatate

Tromboza hemoroidala sau cand boala hemoroidala se complica

Publicat: 02.04.2019

Tromboza hemoroidala sau cand boala hemoroidala se complica
Boala hemoroidala este o boala comuna, statisticile relevand ca aproape jumatate dintre noi vom avea hemoroizi dupa varsta de 50 de ani. Cu toate acestea, boala apare si la populatia tanara, cauzele principale fiind sedentarismul, constipatia, lipsa unei alimentatii sanatoase si perioadele indelungate de stat pe scaun.

Trebuie sa recunoastem totusi ca boala hemoroidala este privita ca fiind o problema jenanta. Nu e de mirare ca nu auzim prea des discutii despre acest subiect. Si desi este destul de frecvent intalnita, putini sunt cei care merg la un consult medical.

Cum se manifesta  boala hemoroidala?
Boala hemoroidala se manifesta prin dilatarea venelor situate la nivelul canalului anal si al anusului, putand atinge dimensiuni ingrijoratoare, dar adevaratele probleme si dureri apar atunci cand hemoroizii ies din canalul anal, cand sunt obstruati de unul sau mai multe cheaguri de sange sau atunci cand sangereaza.
Cand hemoroizii devin inconfortabili si durerosi, se pune problema operarii lor, dar interventia se va stabili in functie de gradul lor de severitate si de raspunsul la tratamentul medicamentos. Numai un medic specialist poate hotari cu precizie planul de tratament necesar in fiecare caz in parte.

Cum iti dai seama ca suferi de boala hemoroidala?
Principalul simptom este aparitia sangerarilor dupa defecatie. Hemoragia poate fi minima sau abundenta, cu sange rosu aprins, care va pata scaunul, apoi oprindu-se spontan. Odata cu sangerarile apare si un disconfort la nivelul regiunii anale. In unele cazuri, boala hemoroidala prezinta si o simptomatologie cauzata de complicatii, cum ar fi tromboza hemoroidala.
Tromboza hemoroidala este definita ca fiind un proces inflamator acut, insotit de formarea unui cheag de sange in interiorul unei vene hemoroidale. In cazul in care nu se va retrage spontan, acest trombus va trebui evacuat altfel, fie prin rectoragie, fie pintr-o interventie chirurgicala.

Cand apare tromboza hemoroidala?
Tromboza hemoroidala apare de regula
brusc, dupa un efort de defecatie, dupa un episod diareic sau dupa efort fizic intens.
Apare mai frecvent in cazul hemoroizilor externi si poate avea fie dimensiuni mici, limitata la un singur hemoroid, fie poate cuprinde intreaga circumferinta anala. Aceasta debuteaza cu o senzatie de tensiune anala ce se transforma rapid in durere locala acuta.
Pacientul constata, la autopalpare, ca in regiunea anala a aparut una sau mai multe umflaturi foarte dureroase, care nu se reduc in lumenul canalului anal.
Dupa cum spuneam, tromboza anala reprezinta o complicatie a bolii hemoroidale, iar evolutia sa poate fi spre resorbtie, in timp de aproximativ 2-3 saptamani, sau poate evolua adesea si spre alte complicatii ca exulcerarea tegumentului sau a mucoasei anale, fistulizarea, hemoragia, abcedarea.

Tratamente pentru tromboza hemoroidala
Tratamentul trombozei hemoroidale externe se face, in primul rand, medicamentos, cu antiinflamatoare si antalgice, unguente, supozitoare si tonice ale venelor.
In acelasi timp, se va incerca reglarea tranzitului. In unele cazuri este necesara interventia chirurgicala locala de la bun inceput. Acelasi tratament se va aplica si In cazul in care tratamentul medicamentos nu da rezultate.
In caz de tromboze hemoroidale externe repetate, se va lua in considerare un tratament chirurgical, precum hemoroidectomia, care consta in extirparea hemoroizilor.
Nota (0 / 5)
Noteaza

Posteaza Comentariu

Comentarii adaugate: 0. Fii prima care adauga un comentariu pentru acest articol.

Comentarii postate (0)

Sanatate

Sapte beneficii ale consumului de cafea

Cafeaua este, cu siguranta, una dintre cele mai...

Celebs & Style

Uite cum arata Jennifer Lopez in costum de baie!

Uau! Jennifer Lopez isi arata pieptul din cost...

Societate

Activitatea de videochat: Preconceptii versus adevar

Cat de multe stii despre activitatea de videoch...

Societate

Cum sa ii oferi celei mai bune prietene un cadou de neuitat

Gasirea cadoului perfect nu este niciodata usoa...

Newsletter elady

Mirese si Nunti

Cum sa te imbraci cu stil la o nunta in sezonul rece? Inspira-te cu cele mai elegante tinute pentru un astfel de eveniment

Cand clopotele nuptiale incep sa rasune in aerul rece al iernii, participarea la o nunta devine o provocare vestimentara inspirata de echilibrul dintre stil si confort. In sezonul rece, alegerea unei tinute pentru o astfel de ocazie necesita atentie la detalii si un spirit practic...