Intr-o lume in care conservarea mediului inconjurator ar trebui sa fie o prioritate, intr-o societate care sta se topeasca sub un soare din ce in ce mai necrutator, in Romania inca se taie copaci. Si nu pentru ca ar fi bolnavi, periculosi, prea batrani sau prea putrezi. Nu. Se taie pentru ca se poate. Pentru ca orice "domn" detinator de "pile" care considera ca are nevoie de ceva cherestea de buna calitate, merge cu ploconul si obtine ce vrea. Fara prea multe greutati. Un teanc de bani rezolva aproape orice in tara noastra.
Ni se taie copacii fara sens pentru ca orice locatar de bloc poate depune o cerere pentru taierea unui arbore care il "deranjeaza" cu florile, frunzele sau pasarile care isi fac cuib in ei.
Cerere care este aprobata si copacii taiati ca si cum nu ar fi existat vreodata. Fara ca ceilalti locatari sa fie intrebati se sanatate.
Si pentru ca traim in tara lui Papura Voda, orice neispravit care nu realizeaza ca inconjurat de betoane nu va putea trai la nesfarsit poate depune o cerere de acest fel, incompetenta reprezentantilor autoritatilor grabite sa puna un "rezolvat" pe o cerere fara sa se gandeasca la cat spatiu verde ar trebui sa existe in aglomerarile urbane secatuite de ozon insa mult prea "bogate" in noxe, duce la masacrararea pana si a ultimilor arbori care ne mai dau o gura de aer proaspat, ne mai tin putina umbra in zilele in care aerul parca se lichefiaza si plamanii stau sa ne explodeze.
Sub presiunea grijei zilei de maine in tara se taie. Se taie paduri, se taie orice copac de care un netot crede ca are nevoie; cu sau fara aprobare (preponderent fara!), se taie paduri intregi, raman munti intregi dezgoliti iar cei ce se bucura la sume cuprinse intre cativa zeci de lei pe zi sau citeva milioane de lei noi isi freaca mainile multumiti.
In prostia si inconstienta lor, in lacomie, nu realizeaza ca banii respectivi reprezinta pretul vietilor urmasilor lor.

A innebunit natura de-atatea betoane
Din ce in ce mai des auzim in media sintagma "a innebunit natura". Insa cata lumea realizeaza ca noi, oamenii, inconstienta si setea noastra de castig am innbeunit-o? Cati dintre noi iau atitudine cand vad ca se taie copaci fara rost fara a se planta absolut nimic in loc? Cate dintre noi se opresc din goana zilnica atunci cand vad un fierastrau electric langa trunchiul unui coopac si ii iau la intrebari pe vajnicii criminali ai speciei umane? Vi se par, poate, cuvinte grele, insa sa nu uitati nici o secunda ca fiecare copac taiat fara rost inseamna mai putin aer pentru voi si pentru copiii vostri.
Cate dintre noi nu s-au intors de la serviciu si au constatat cu durere in suflet si lacrimi in loc ca arborii care le preotejau casele de praf, zgomot, arborii care le liniseteau sufletele cu freamatul frunzelor lor si ciripitul vesel al pasarelelor nu mai sunt? Cate dintre noi au auzit plansul disperat al pasarilor ramase fara cuib, plangand si dand ocoale largi locului unde le-au fost cuiburile distruse de lacomia si prostia omeneasca?
Se spune ca "Nu esti om daca nu ai facut un om si nu ai sadit un pom.
Degeaba ne vom creste copiii oameni, pentru ca daca nu vom sadi si un pom, copiii nostri nu vor mai avea mostenire decat un vast desert.
Si, la un moment dat, copiii copiilor nostri nu vor mai putea avea copii. Si vom pieri si noi la fel de usor precum arborii care pier fara rost sub ochii nostri.
E timpul sa nu mai tacem. E timpul pentru o schimbare. Altfel, mult mai devreme decat ne-am astepta, ne asteapta un dezastru.
... Sa cresti un om si sa sadesti un pom va trebui sa nu mai fie pentru noi doar o alta propozitie auzita si rostita automat.