Analizele de sange
Publicat: 03.09.2015

Etichete:
Da, s-ar putea sa stii multe dintre lucrurile de mai jos, dar de ce sa nu iti spun si eu, mai clar, ca trebuie sa fii din nou la punct (sau la zi) si cu analizele de sange. Asadar, spuneam, sangele este un tesut lichid compus din celule (globule rosii, globule albe si trombocite) si o substanta intracelulara lichida (plasma) care, la randul ei, este formata din ser si fibrinogen. El transporta oxigenul si diferitele substante nutritive in intreg organismul. Dar ca reprezinta a treisprezecea parte din greutatea totala a organismului, adica aproximativ 5 litri la o persoana de 65 - 70 de kilograme, stiai?
Cine nu a facut, macar o data in viata lui, analize de sange? Trimisi de medicul de familie sau din proprie initiativa, pentru ca vrem sa stim daca suntem sanatosi, am fost la un laborator de recoltare a sangelui, dis-de-dimineata, pe nemancate si ni s-a recoltat sange.
Exista o multitudine de analize care se pot face sangelui, dar pentru situatia in care vrem doar sa stim starea noastra generala de sanatate, se fac anumite analize, asa-numitele „analize de rutina”. In cazul in care la aceste analize „de rutina” se constata ca exista valori anormale, atunci se recomanda investigarea suplimentara. Din celulele sangelui se fac analizele hematologice, iar din ser si plasma se fac analizele biochimice si serologice.
Analize hematologice (analizele de sange)
1. Hemograma constituie un grup de analize care investigheaza elementele figurate din sange: hematii, leucocite, trombocite. Se face numaratoarea acestora si se examineaza si aspectul lor la microscop. Valorile normale ale hemogramei variaza in functie de varsta si sex. Hemograma are rezultate anormale in bolile de sange (anemii, leucemii), dar si in multe alte afectiuni: infectii, tumori, stari alergice, boli endocrine, hepatice, renale.
Hematiile sau globulele rosii sunt cele care transporta oxigenul si bioxidul de carbon catre celulele din intreg organismul. Numarul normal al hematiilor din sange este intre 4,2 – 5,6 milioane pe mm cub. Valorile scazute ale hematiilor indica o anemie, iar cele crescute (mai rar intalnite) indica pierderi mari de apa.
Leucocitele sau globulele albe sunt importante in apararea organismului contra infectiilor. Numarul normal de leucocite in sange este intre 4000 – 8000 pe mm cub. Un numar mai mare de leucocite decat cel normal (leucocitoza) este intalnit in infectii. Leucocitoza este un mijloc natural de aparare al organismului impotriva infectiilor. Un numar foarte mare de leucocite se intalneste in infectii grave (septicemii). Scaderea numarului de leucocite se intalneste in anemii, unele infectii iar organismul nu mai poate lupta impotriva acestora.
Trombocitele sunt esentiale in coagularea sangelui, iar numarul lor normal este cuprins intre 150.000 – 300.000/mm cub. Cresterea trombocitelor peste nivelul normal poate produce coagularea sangelui in interiorul organismului impiedicandu-se astfel circulatia normala a acestuia, formandu-se cheaguri, acestea ducand la infarcturi, accidente vasculare cerebrale, tromboflebite. Scaderea numarului de trombocite predispune la sangerare vaselor de sange chiar si in cazul leziunilor minore.
2. Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH), desi este una dintre cele mai vechi analize de laborator, are o mare valoare practica. Sangele se separa spontan dupa un anumit timp in plasma si globule rosii iar valoarea VSH-ului se socoteste dupa numarul de milimetri de plasma separata intr-o ora si/sau la doua ore.
Valorile normale sunt cuprinse intre 3 si 10 mm pentru barbati si 6-13 mm pentru femei, la o ora si respectiv 5 -15 mm, 1 - 20 mm, la doua ore.
Cresterea VSH-ului este des intalnita in diferite boli si, de aceea, nu poate fi pus un diagnostic, insa acest lucru atrage dupa el investigatii suplimentare. VSH-ul scade in hepatita acuta virala.
3. Timpul de coagulare aduce o informatie globala asupra procesului de coagulare a sangelui. Valorile normale sunt intre 6 si 12 minute.
4. Timpul de sangerare informeaza asupra calitatii peretelui capilarelor si a functiilor trombocitelor. Valoarea normala este de 3-4 minute.
5. Formula leucocitara inseamna o analiza a leucocitelor. Leucocitele sunt de mai multe feluri, cele mai importante fiind neutrofilele, eozinofilele, monocitele si limfocitele. Formula leucocitara inseamna determinarea procentelor acestora in sange. Neutrofilele reprezinta cel mai mare procent de leucocite din sange. Un numar crescut se intalneste in bolile infectioase acute, iar un numar scazut in bolile infectioase cronice. Eozinofilele cresc mai ales in bolile alergice si cele produse de paraziti. Monocitele cresc in bolile produse de virusuri si unele boli alergice, iar limfocitele se intalnesc, in numar crescut in bolile cronice, cele virale, cele de sange.
6. Hematocritul reprezinta masa de globule rosii dintr-un anumit nivel de sange si se exprima in procente. Valorile normale sunt la barbati 40-48% si la femei 36-42%. Cresteri ale hematocritului se intalnesc rar atunci cand se pierde multa apa din organism, insa scaderea acestuia inseamna anemie.
7. Hemoglobina este pigmentul globulelor rosii. Scaderea hemoglobinei inseamna o anemie. Valorile normale sunt la barbati 13-16 g/100 ml sange, iar la femei 11-15 g/100 ml sange.
Analize biochimice
Analiza biochimica a sangelui se considera a fi o analiza de rutina pentru a se putea urmari efectele tratamentelor sau pentru a diagnostica anumite afectiuni. Prin analiza biochimica se masoara nivelul proteinelor, lipidelor, zaharurilor, enzimelor si a mineralelor din sange.
Glicemia sau cantitatea de glucoza din sange este un tip de zahar care asigura energia celulelor organismului. Glicemia normala este in jurul valorii de 65-110 mg/100 ml sange.
Electrolitii sunt responsabili de mentinerea echilibrului hidric in organism si mentin functiile normale ale organismului (ritmul cardiac, contractia muschilor, activitatea creierului). Rinichii regleaza cantitatea de apa din organism si filtreaza produsele toxice care trebuie eliminate.
Sursa: Copyright©eLady.ro - Analizele de sange

Comentarii postate (0)
Sanatate

Cum sa alegi corect uleiul CBD si caror aspecte sa le acorzi atentie
Cannabidiolul sau CBD este un extract prelevat ...
Sanatate

De ce sa introduci gelul de igiena intima in ritualul tau zilnic de ingrijire?
Un gel de igiena intima ar trebui sa fie prezen...
Cele mai citite
Celebs & Style

Jodie Foster, premiata la Globul de Aur
Jodie Foster, castigatoare a doua premii Osca...
Fitness

Exercitii speciale pentru coapse, picioare si fese tonifiate
Nu ai timp sa mergi la sala dar totusi ai vrea ...
Articole importante
In forum despre Sanatate
Newsletter elady
Mirese si Nunti

Cum alegi tinuta de nasa pentru nunta
Ti s-a propus sa fii nasa, insa nu stii ce tinuta este potrivita pentru acest eveniment? Trebuie sa ai in vedere ca nasii sunt cei mai importanti in cadrul unei nunti, dupa miri, bineinteles. Astfel, toate privirile vor fi atintite asupra ta. Iata cateva modele de rochii de seara
Frumusete - Ultimele Articole
- 5 secrete ascunse despre balsamul de buze pe care nici influencerii de beauty nu ti le-au dezvaluit
- Ce trebuie sa ai in trusa de machiaj pentru a contura un look perfect de Revelion
- Cum poti obtine aspectul perfect al obrajilor cu ajutorul chirurgiei estetice?
- Sprancene de vedeta? Afla tot ce te-ar putea interesa despre dermopigmentarea sprancenelor
- Totul despre bazele Rubber Gummy de la Pearl Nails